Legaturi pe site
Legaturi pe net

 

  

 

Fondurile Structurale sunt instrumente financiare, administrate de catre Comisia Europeana, al caror scop este sa acorde sprijin la nivel structural.
Fondurile Structurale si de Coeziune sunt principalele instrumente ale Uniunii Europene destinate promovarii coeziunii economice si sociale si a solidaritatii. Instrumentele Structurale reprezinta un important complement al politicilor nationale si, atât direct cât si printr-un efect de pârghie, contribuie la dezvoltarea armonioasa a UE ca întreg, precum si la promovarea unui mediu durabil. Ambele au o mare importanta pentru a obtine o crestere durabila a pietei muncii si a concurentei.
Sprijinul financiar din Fondurile Structurale este destinat, în principal, regiunilor mai putin dezvoltate, în scopul de a consolida coeziunea economica si sociala în Uniunea Europeana.
Daca pentru perioada 1994-1999 principiile de implementare a FS erau: concentrarea, parteneriatul, programarea (coerenta interna), aditionalitatea (coerenta externa) , subsidiaritatea , pentru perioada urmatoare acestea au devenit:
- Principiul programarii
- Principiul parteneriatului;
- Principiul aditionalitatii;
- Principiul monitorizarii, controlului si evaluarii.
Pentru perioada 2007-2013, principiile au suferit o noua modificare, pastrându-se totusi baza stabilita în 1999. Astfel, în Propunerea pentru o reglementare a Consiliului din luna aprilie 2006, principiile stabilite sunt:
- Principiul complementaritatii, consistentei, coordonarii si conformitatii;
- Principiul programarii;
- Principiul parteneriatului;
- Principiul interventiei la nivel teritorial;
- Principiul interventiei proportionale;
- Principiul managementului împartit;
- Principiul aditionalitatii;
- Principiul egalitatii dintre sexe si nediscriminarii.

Ce se intampla in UE in ianuarie 2004 ? Click aici

Principiul complementaritatii, consistentei, coordonarii si conformitatii consta în respectarea urmatoarelor aspecte:
- Fondurile Structurale trebuie sa sprijine activitati care sunt complementare actiunilor de interes national, regional sau local (complementaritate), dar care sunt în conformitate cu interesul Comunitatii Europene;
- Fondurile Structurale trebuie sa sprijine activitati care sunt în concordanta cu activitatile, politica si prioritatile Comunitatii si sa nu se suprapuna cu alte instrumente de sprijin acordat de Comunitate. Consistenta si complementaritatea trebuie sa reiasa din Ghidul Strategic Comunitar, din Cadrul Strategic National de Referinta si din programele operationale (consistenta).
Principiul programarii implica diagnosticarea situatiei existente, formularea unei strategii multi-anuale integrate si coerente si definirea de obiective concrete care sa fie atinse.
Parteneriatul este un principiu-cheie care implica cooperare strânsa între Comisia Europeana si autoritatile corespunzatoare nationale, regionale si locale, inclusiv parteneri economici si sociali.
Principiul interventiei la nivel teritorial este un principiu nou, introdus în perioada de programare 2007-2013 si pune accent pe responsabilitatea statelor membre la nivelul teritorial corespunzator la care se coordoneaza / administreaza fondurile structurale.
Principiul interventiei proportionale se leaga direct de principiul monitorizarii, controlului si evaluarii din perioada de programare 2000 – 2006. Aceasta a fost elementul de noutate adus de reforma din 1999 în domeniul fondurilor structurale. Astfel, statele membre au atributii administrative si au obligatia de a desemna:
- o autoritate nationala corespunzatoare fiecarui program al fondurilor structurale;
- comitete de monitorizare.
Principiul managementului împartit. Managementul fondurilor se împarte între Comisie si statele membre conform cadrului stabilit în Regulamentul nr. 1605/2002 a Consiliului UE (EC, Euratom). Comisia poate interveni în managementul fondurilor prin verificarea existentei si functionalitatii sistemului intern de administrare a fondurilor structurale stabilite în cadrul statelor membre, respectiv poate întrerupe furnizarea fondurilor în cazul în care identifica disfunctionalitati în cadrul acestui sistem.
Principiul aditionalitatii (sau coerenta externa) conform caruia ajutorul structural al UE trebuie sa fie aditional si nu sa înlocuiasca resursele angajate de catre autoritatile nationale, regionale si locale în scopul dezvoltarii regiunilor lor si a pietei muncii. Ajutorul structural este o valoare adaugata pentru teritoriile eligibile, statele membre fiind obligate sa mentina angajamentele financiare la acelasi nivel la care se aflau la începutul perioadei de programare.
Principiul egalitatii dintre sexe si al nediscriminarii. Utilizarea fondurilor trebuie sa permita accesul egal la oportunitati a ambelor sexe si nu trebuie sa permita posibilitatea de a face discriminari pe baza de religie, etnie, sex, disabilitati, vârsta, rasa, etc.
Fondurile Structurale contribuie la 3 obiective strategice ale Politicii de Coeziune Economica si Sociala a Uniunii Europene:
- Convergenta sau reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. Statele pot solicita finantare pentru regiunile care au PIB/capita sub 75% din media europeana.
- Competitivitatea regionala si ocuparea fortei de munca. Statele pot solicita finantare pentru regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergenta.
- Cooperarea teritoriala europeana.
Programele Fondurilor Structurale sunt subiectul a doua prioritati orizontale, care trebuie sa fie încorporate în definirea si implementarea masurilor finantate de Fondurile Structurale si de Fondul de Coeziune: dezvoltarea durabila, care include conformitatea cu legislatia comunitara de protectie a mediului si a naturii si egalitatea între barbati si femei. Încorporarea lor în toate politicile nu este o optiune, ci o obligatie.
Fondurile Structurale nu se aloca direct proiectelor selectate de Comisie. În timp ce prioritatile principale ale unui program de dezvoltare sunt definite în cooperare cu Comisia, selectia proiectelor si managementul lor sunt în responsabilitatea autoritatilor nationale si regionale.
Odata ce proiectele au fost selectate, ele erau finantate atât din fonduri nationale cât si comunitare, datorita faptului ca bugetele programelor sunt întotdeaua compuse din fonduri ale Uniunii Europene precum si din surse nationale (publice sau private).
Conform principiului aditionalitatii, finantarea UE este întotdeauna adaugata la finantarea nationala, astfel încât tara sa poata depasi limitele impuse de propria capacitate financiara. Cu toate acestea, finantarea comunitara nu poate reprezenta pentru nici o tara un mijloc de a face economii la bugetele nationale proprii.
Diferitele etape, programarea în timp si cerintele pentru toti cei implicati în procesul de programare sunt fixate de Reglementarile Generale privind Fondurile Structurale, ulterior analizate si integrate în Vademecum-ul Fondurilor Structurale.
Procesul de programare a urmat urmatorii pasi:
La începutul fiecarei perioade de programare, Uniunea Europeana (Consiliul, la propunerea Comisiei Europene si dupa negocieri cu Parlamentul European) decide bugetul pentru Fondurile Structurale si defineste regulile de baza pentru folosirea lor. Fondurile Structurale sunt împartite pe tari si pe Obiective. Apoi Comisia propune linii directoare tematice comune.
Urmând aceste decizii si linii directoare, fiecare Stat Membru sau regiune – cu implicarea activa a actorilor economici si sociali – identifica zonele în dificultate sau grupurile sociale vulnerabile si traseaza propunerile sale si strategiile de dezvoltare, rezumate în “Planul National de Dezvoltare” (PND).
Odata ce Planul National de Dezvoltare era finalizat, trebuia trimis la Comisie. Comisia si statele membre discutau continutul PND si cele mai potrivite fonduri comunitare pentru implementarea lor.
Dupa ce ambele parti cad de acord asupra tuturor subiectelor, Comisia adopta planul si programele rezultate, cum ar fi Cadrul de Sprijin Comunitar (CSC) si Programele Operationale (OP). Odata finalizate, CSC si Programele de Operatiuni sunt incluse într-un document unic prezentat spre aprobarea Comisiei, document numit “Document Unic de Programare” (DAU) ce continea aceleasi informatii care pot fi gasite în CSC si în OP.
Fiecare CSC trebuie sa includa:
- O declaratie a strategiei si a prioritatilor atât pentru interventia comunitara cât si pentru cea nationala, în care obiectivele specifice sunt cuantificate (daca este posibil) si impactul asteptat este evaluat;
- O indicatie privind natura si durata Programelor Operationale;
- Un plan de finantare indicativ, specificând alocarea anuala pentru fiecare fond;
- Prevederi pentru implementare, inclusiv nominalizarea autoritatii de management si aranjamentele pentru implicarea partenerilor în comitetele de monitorizare;
- Informatii asupra metodelor de monitorizare si evaluare si prevederi financiare;
- O verificare ex-ante a aditionalitatii si transparentei fluxurilor financiare.
Programul Operational este un document aprobat de Comisie care permite implementarea obiectivelor continute de fostul Cadru de Sprijin Comunitar, actualul Cadru Strategic National de Referinta (CSNR), prin includerea unui set consistent de prioritati cuprinzând masuri multianuale care implica unul sau mai multe fonduri. Daca Programul Operational este finantat de mai mult decât un fond, este numit “program operational integrat”.
Etapele procesului de programare pentru perioada 2007-2013 sunt :
1. Bugetul Fondurilor Structurale si normele priving folosirea acestora sunt decise de Consiliul European, cu alte cuvinte de catre toti membrii Uniunii, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene negociata cu Parlamentul European.
Fondurile Structurale sunt repartizate pe tara-membra si pe Obiectiv prioritar.
Zonele care pot beneficia de ajutoare sunt definite de Comisie, de comun acord cu statele. Comisia propune orientarile tematice comune.
2. În urma acestor decizii, fiecare stat sau regiune formuleaza si întocmeste un plan cu propunerile sale în favoarea zonelor în dificultate si a grupurilor sociale defavorizate, tinând cont de orientarile tematice ale Comisiei. Partenerii economici si sociali, precum si alte organisme abilitate participa la elaborarea acestui plan.
3. Odata elaborate, planurile sunt prezentate Comisiei Europene.
4. Fiecare stat dezbate cu Comisia asupra continutului acestor documente precum si asupra fondurilor nationale si comunitare care trebuie folosite pentru a le pune în practica.
5. Când cele doua parti ajung la un acord asupra ansamblului acestor chestiuni, Comisia adopta planurile si programele care decurg din acestea. Comisia acorda Statelor un avans pentru a le permite demararea programelor.
6. Autoritatile nationale sau regionale hotarasc în mod autonom asupra detaliilor acestor programe, cum ar fi de exemplu excedentele acestora. Aceste documente nu sunt negociate cu Comisia, ci ele îi sunt trimise cu scop informativ. Documentele permit acestor autoritati sa lanseze proiectele în functie de modalitatile proprii (cereri de proiecte, licitatii pentru realizarea de infrastructuri). Din acest moment, programele intra în faza lor operationala.
7. Autoritatea însarcinata cu gestionarea unui program selectioneaza proiectele cele mai potrivite scopului acestuia si informeaza candidatii de alegerea facuta.
8. Organismele selectionate pot din acest moment sa înceapa implementarea proiectului. Acest proiect trebuie neaparat finalizat înainte de termenul limita stabilit în program, dat fiind faptul ca ritmul ajutoarelor europene este fixat la început.
9. Autoritatile de gestiune responsabile urmaresc îndeaproape evolutia programelor cu ajutorul Comitetelor de Monitorizare în care sunt reprezentati diferitii parteneri (agenti economici, sociali si de mediu). Aceste autoritati informeaza Comisia Europeana despre evolutia programelor, dovedind acesteia ca banii sunt folositi în conditii optime (justificarea cheltuielilor).
Comisia supravegheaza sistemele de monitorizare create si varsa treptat restul contributiei din Fondurile Structurale. Comisia analizeaza evolutia indicatorilor de monitorizare si studiile de evaluare si organizeaza schimburi tematice. Ea informeaza autoritatile responsabile asupra noilor prioritati comunitare care au consecinte asupra dezvoltarii regionale.
Al treilea raport asupra coeziunii economice si sociale conclude asupra faptului ca Uniunea cu 25 de membri, actual 27 de membri si în viitor mai multi, prezinta provocari fara precedent în ceea ce priveste competitivitatea si coeziunea interna. Largirea a determinat o adâncire a diferentelor de dezvoltare economica, o împartire geografica în problema disparitatilor spre est si o situatie mai dificila în ceea ce priveste situatia ocuparii fortei de munca:
- diferenta în PIB între 10% din populatie care traieste în regiunile cele mai prospere si acelasi procent traind în regiunile cel mai putin dezvoltate este mai mare decât dublul situatiei din UE15
- în UE25, 123 de milioane de persoane, reprezentând 27% din totalul populatiei, traieste în regiuni cu un PIB sub 75% din media UE, în timp ce în UE 15 numarul acestora este 72 de milioane, reprezentând 19%
- 4 milioane de noi locuri de munca trebuie create pentru ca nivelul mediu al somajului în cele 10 noi state membre sa atinga media europeana
Reforma politicii de coeziune trebuie sa ofere oportunitatea pentru a atinge o mai buna eficienta, transparenta si impact politic. Sub acest aspect, politica de coeziune în toate dimensiunile sale trebuie sa fie privita ca o parte integranta a strategiei Lisabona, chiar daca Comisia a exprimat în noua sa propunere financiara, necesitatea completarii si îmbunatatirii acesteia. Cu alte cuvinte, politica de coeziune trebuie sa încorporeze obiectivele de la Lisabona si Gothenburg si sa devina un vehicul pentru realizarea acestora prin intermediul programelor de dezvoltare nationale si regionale.
Comisia a propus ca actiunile sustinute prin politica de coeziune ar trebui sa se axeze pe investitii într-un numar limitat de prioritati comunitare, reflectând agenda Lisabona si Gothenburg.
a. Convergenta
Obiectivul convergenta vizeaza Statele Membre mai putin dezvoltate si regiunile care, conform Tratatului sunt prioritatile cheie pentru Politica de coeziune. Tratatul, în articolul 158, propune reducerea disparitatilor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni, regiunile cele mai defavorizate sau insulelor, incluzând zonele rurale. Acest obiectiv, priveste, în primul rând, acele regiuni al caror PIB este mai mic de 75 % din media comunitara. Comisia, a admis, de asemenea, posibilitatea de acordare de suport de temporar acelor regiuni care au un PIB pe cap de locuitor mai mic de 75% din media UE 15 (asa numitul efect statistic al largirii).
Programele vor fi sustinute de resursele financiare ale Fondului European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune, în concordanta cu principiile enuntate de tratat. Fondul de Coeziune se va aplica Statelor Membre cu un PIB sub 90% din media comunitara.
În concordanta cu prioritatile enuntate de noua perspectiva financiara, Fondul de Coeziune îsi va întari contributia la dezvoltarea durabila. În aceasta directie, retele de transport tras-europene, proiectele de interes european si infrastructura de mediu ar ramâne prioritatile centrale.
b. Competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca
Pentru politica de coeziune din afara statelor membre si a regiunilor mai putin dezvoltate, Comisia propunere o abordare pe doua nivele:
În primul rând, prin intermediul programelor finantate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, politica de coeziune va sustine autoritatile regionale sa anticipeze si sa promoveze schimbarile economice din zonele industriale si rurale prin întarirea atractivitatii si competitivitatii lor.
În al doilea rând, prin programele finantate din Fondul Social European, se vor sustine indivizii, pentru a anticipa si a se adapta la schimbarile economice.
Sub noile programe regionale finantate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, Comisia propune concentrarea si interventia stricta asupra a 3 prioritati: inovatie si economia bazata pe cunoastere, mediu si prevenirea riscului, accesibilitatea si servicii de interes public. Singura sursa de finantare pentru noile programe va fi Fondul European de Dezvoltare Regionala. Din punctul de vedere al alocarii resurselor se disting 2 grupuri de regiuni:
- Regiunile actuale eligibile pentru obiectivul 1 neîndeplinind criteriile pentru prioritatea convergenta, chiar în absenta efectului statistic al largirii, asemenea regiuni vor beneficia de suport pe baza transnationala;
- Toate celelalte regiuni care nu sunt acoperite nici de programele de convergenta, nici de suportul mentionat anterior.
Cât priveste programele operationale finantate prin Fondul Social European, acestea se vor axa pe obiectivele stipulate în Strategia europeana de ocupare a fortei de munca.
c. Cooperare teritoriala europeana
Construit pe experienta prezentei initiative comunitare Interreg, Comisia a propus crearea unui nou obiectiv dedicat unei mai bune integrari a teritoriului Uniunii Europene prin sustinerea Cooperarii între diferitele sale componente transfrontalier, transnational si interregional.
Actiunile vor fi finantate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala si se vor axa pe programe integrate administrate de o singura autoritate. Toate regiunile de-a lungul granitelor interne, cât si a granitelor externe vor fi eligibile pentru cooperarea transfrontaliera. Scopul acestor actiuni va fi promovarea solutiilor comune la probleme comune între autoritatile vecine.
Conform perspectivei financiare 2007-2013, Comisia propune alocarea a 307,619 miliarde euro, folositi pentru sprijinirea celor trei prioritati ale politicii de coeziune revizuite.
Repartizarea acestei sume pe cele trei obiective ale politicii reformate este urmatoarea:
- 81,7% pentru obiectivul “convergenta”. Limita de absorbtie (“limita maxima”) pentru transferurile financiare catre orice stat membru din cadrul politicii de coeziune va fi mentinuta la nivelul actual de 4% din PIB-ul national, tinând cont si de sumele incluse în instrumentele pentru dezvoltarea rurala si a pescuitului. Regiunile aflate sub asa-numitul “efect statistic” vor beneficia de o alocatie specifica descrescatoare în cadrul obiectivului “convergenta” pentru a usura retragerea lor progresiva;
- 15,8% pentru obiectivul “competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca”. În afara regiunilor ce beneficiaza de ajutor temporar (“phasing-in”), repartizarea între programele regionale finantate de FEDR si programele nationale finantate de FSE va fi de 50-50;
- 2,4% pentru obiectivul “cooperare teritoriala europeana”.
Odata cu integrarea în Uniunea Europeana, România beneficiaza de fonduri structurale de valori ce ating aproape 28 de miliarde de euro pentru 2007-2013. Fondurile structurale pot fi obtinute în România prin intermediul urmatoarelor Programe Operationale:
- PNDR - Programul National de Dezvoltare Rurala;
- POS CCE - Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice;
- POR - Programul Operational Regional;
- POS DRU - Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane;
- POS M - Programul Operational Sectorial Mediu;
- POS DCA - Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Capacitatii Administrative;
- POP - Programul Operational Pescuit;
- POS T - Programul Operational Sectorial Transport;
- POS AT - Programul Operational de Asistenta Tehnica.

Bibliografie: