CARTEA a II - a
Procedura contencioasa

TITLUL I
Procedura în fata primei instante

Capitolul I
Sesizarea instantei de judecata

Sectiunea 1
Dispozitii generale


Art. 181. – (1) Pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime, orice persoana se poate adresa justitiei prin sesizarea instantei competente cu o cerere de chemare în judecata. În cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei poate fi facuta si de alte persoane sau organe.
(2) Cel care formuleaza cererea de chemare în judecata se numeste reclamant, iar cel chemat în judecata se numeste pârât.

Art. 182. – (1) Sesizarea instantei se poate face numai dupa îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecata.
(2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decât de catre pârât prin întâmpinare, sub sanctiunea decaderii.


Sectiunea a 2-a
Cererea de chemare în judecata


Art. 183. – Cererea de chemare în judecata va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor.
De asemenea, cererea va cuprinde si codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar ale reclamantului, precum si ale pârâtului, daca sunt cunoscute de reclamant.
Daca reclamantul locuieste în strainatate, va arata si domiciliul ales în România, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul;
b) numele si calitatea celui care reprezinta partea în proces, iar în cazul reprezentarii prin avocat, numele acestuia si sediul profesional.
Dovada calitatii de reprezentant, în conditiile cerute de art. 140, se va alatura cererii;
c) obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum si modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzatoare. Pentru imobile, se aplica în mod corespunzator dispozitiile art. 99.
Pentru identificarea imobilelor se vor arata localitatea si judetul, strada si numarul, iar, în lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, precum si, când imobilul este înscris în cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul cadastral sau topografic, dupa caz;
La cererea de chemare în judecata se va anexa extrasul de carte funciara, cu aratarea titularului înscris în cartea funciara, eliberat de biroul de cadastru si publicitate imobiliara în raza caruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciara se va anexa un certificat emis de acelasi birou, care atesta acest fapt;
d) aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiaza cererea;
e) aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere.
Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzator, dispozitiile art. 139.
Când reclamantul voieste sa-si dovedeasca cererea sau vreunul din capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului va cere înfatisarea în persoana a acestuia, daca pârâtul este o persoana fizica. În cazurile în care legea prevede ca pârâtul va raspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atasat cererii de chemare în judecata.
Când se va cere dovada cu martori, se vor arata numele si locuinta martorilor;
f) semnatura.

Ce se intampla in UE in iulie 2002 ? Click aici

Art. 184. – Cererea de chemare în judecata se va face în numarul de exemplare stabilit de art. 138 alin. (1).

Art. 185. – (1) Cererea de chemare în judecata care nu cuprinde numele si prenumele sau, dupa caz, denumirea oricareia dintre parti, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnatura partii sau a reprezentantului acesteia, este nula. Dispozitiile art. 189 sunt aplicabile.
(2) Cu toate acestea, lipsa semnaturii se poate acoperi în tot cursul judecatii în fata primei instante. Daca se invoca lipsa de semnatura, reclamantul care lipseste la acel termen va trebui sa semneze cererea cel mai târziu la primul termen urmator, fiind înstiintat în acest sens prin citatie. În cazul în care reclamantul este prezent în instanta, acesta va semna în chiar sedinta în care a fost invocata nulitatea.
(3) Orice alta neregularitate în legatura cu semnarea cererii de chemare în judecata va fi îndreptata de reclamant în conditiile prevazute la alin. (2).

Art. 186. – În cazul în care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare în judecata, în conditiile legii.

Art. 187. – Prin aceeasi cerere de chemare în judecata, reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere împotriva aceleiasi persoane, în conditiile art. 94 alin. (2).

Art. 188. – (1) Cererea de chemare în judecata, depusa personal sau prin reprezentant, sosita prin posta, curier ori fax, se înregistreaza si primeste data certa prin aplicarea stampilei de intrare.
(2) Dupa înregistrare, cererea si înscrisurile care o însotesc, la care sunt atasate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise catre instanta, se predau presedintelui instantei sau judecatorului care îl înlocuieste, care va lua de îndata masuri în vederea stabilirii aleatorii a completului de judecata, potrivit legii.

Art. 189. – (1) Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de îndata, daca cererea de chemare în judecata îndeplineste cerintele prevazute de art. 183 - 186.
(2) Când cererea nu îndeplineste aceste cerinte, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mentiunea ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii. Se excepteaza de la aceasta sanctiune obligatia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozitiile art. 191 alin. (3).
(3) Daca obligatiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevazut la alin. (2), prin încheiere, data în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat sa se revina asupra masurii anularii.
(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicarii încheierii.
(6) Cererea se solutioneaza prin încheiere definitiva data în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa eronat sau daca neregularitatile au fost înlaturate în termenul acordat potrivit alin. (2).
(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului initial învestit.

Art. 190. – (1) Judecatorul, de îndata ce constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare în judecata, dispune, prin rezolutie, comunicarea acesteia catre pârât. Pârâtul este obligat sa depuna întâmpinarea în termen de 20 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecata.
(2) Întâmpinarea se comunica de îndata reclamantului, care este obligat sa depuna raspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunostinta de raspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
(3) La data depunerii raspunsului la întâmpinare judecatorul fixeaza prin rezolutie primul termen de judecata care va fi de cel mult 20 zile de la data rezolutiei, dispunând citarea partilor.
(4) În cazul în care pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul prevazut la alin. (1) sau, dupa caz, reclamantul nu a comunicat raspuns la întâmpinare în termenul prevazut la alin. (2), la data expirarii termenului corespunzator judecatorul fixeaza prin rezolutie primul termen de judecata, care va fi de cel mult 20 zile de la data rezolutiei, dispunând citarea partilor.
(5) În procesele urgente termenele prevazute la alin. (1)–(3) pot fi reduse de judecator în functie de circumstantele cauzei.
(6) Daca pârâtul locuieste în strainatate, judecatorul va putea fixa un termen mai îndelungat. Citarea se va face cu respectarea dispozitiilor art. 145.

Art. 191. – (1) În procesele în care, în conditiile art.56, sunt mai multi reclamanti sau pârâti, judecatorul, tinând cont de numarul foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfasurarea normala a activitatii de judecata, cu respectarea drepturilor si intereselor legitime ale partilor, va putea dispune, prin rezolutie, reprezentarea lor prin mandatar si îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedura numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia.
(2) Reprezentarea se va face, dupa caz, prin unul sau mai multi mandatari, persoane fizice sau persoane juridice, cu respectarea dispozitiilor privind reprezentarea judiciara.
(3) Dovada mandatului va fi depusa de catre reclamanti în termenul prevazut de art. 189 alin. (2), iar de catre pârâti, odata cu întâmpinarea. Daca partile nu îsi aleg un mandatar sau nu se înteleg asupra persoanei mandatarului, judecatorul va numi, prin încheiere, un curator special, în conditiile art. 55 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamantilor sau, dupa caz, a pârâtilor si caruia i se vor comunica actele de procedura. Masura numirii curatorului se comunica partilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestora.

Art. 192. – (1) Judecatorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecata, daca s-a solicitat prin cererea de chemare în judecata, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte masuri pentru administrarea probelor, precum si orice alte masuri necesare pentru desfasurarea procesului potrivit legii.
(2) În conditiile legii, se vor putea încuviinta, prin încheiere executorie, masuri asiguratorii, precum si masuri pentru asigurarea probelor.

Art. 193. - (1) Reclamantul poate sa-si modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pâna la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanta dispune amânarea pricinii si comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formularii întâmpinarii, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel putin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei.
(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de sedinta declaratiile verbale facute în instanta când:
1. se îndreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii;
3. se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului;
4. se înlocuieste o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibila.

Sectiunea a 3-a
Întâmpinarea


Art. 194. – (1) Întâmpinarea este actul de procedura prin care pârâtul se apara, în fapt si în drept, fata de cererea de chemare în judecata.
(2) Întâmpinarea va cuprinde:
a) numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, daca reclamantul nu le-a mentionat în cererea de chemare în judecata.
Daca pârâtul locuieste în strainatate, va arata si domiciliul ales în România, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul;
b) exceptiile procesuale pe care pârâtul le invoca fata de cererea reclamantului;
c) raspunsul la toate pretentiile si motivele de fapt si de drept ale cererii;
d) dovezile cu care se apara împotriva fiecarui capat din cerere, dispozitiile art. 183 lit. e) fiind aplicabile în mod corespunzator;
e) semnatura.

Art. 195. – (1) Întâmpinarea se comunica reclamantului, daca legea nu prevede altfel.
(2) La întâmpinare se va alatura acelasi numar de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijina, precum si un rând de copii pentru instanta. Dispozitiile art. 138 alin. (1) si art. 139 sunt aplicabile.

Art. 196. – Când sunt mai multi pârâti, acestia pot raspunde împreuna, toti sau numai o parte din ei, printr-o singura întâmpinare.

Art. 197. – (1) Întâmpinarea este obligatorie, afara de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.
(2) Nedepunerea întâmpinarii în termenul prevazut de lege atrage decaderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, în afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel.


Sectiunea a 4-a
Cererea reconventionala


Art. 198. – (1) Daca pârâtul are, în legatura cu cererea reclamantului, pretentii derivând din acelasi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate sa formuleze cerere reconventionala.
(2) În cazul în care pretentiile formulate prin cerere reconventionala privesc si alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecata ca pârâti.
(3) Cererea trebuie sa îndeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de chemare în judecata.
(4) Cererea reconventionala se depune, sub sanctiunea decaderii, odata cu întâmpinarea sau, daca pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecata.
(5) Cererea reconventionala se comunica reclamantului si, dupa caz, persoanelor prevazute la alin. (2) pentru a formula întâmpinare. Dispozitiile art. 190 se aplica în mod corespunzator.
(6) Când reclamantul si-a modificat cererea de chemare în judecata, cererea reconventionala se va depune cel mai târziu pâna la termenul ce se va încuviinta pârâtului în acest scop, dispozitiile alin. (5) fiind aplicabile.
(7) Reclamantul nu poate formula cerere reconventionala la cererea reconventionala a pârâtului initial.

Art. 199. – (1) Cererea reconventionala se judeca odata cu cererea principala.
(2) Daca numai cererea principala este în stare de a fi judecata, instanta poate dispune judecarea separata a cererii reconventionale. Cu toate acestea, disjungerea nu poate fi dispusa în cazurile anume prevazute de lege sau daca judecarea ambelor cereri se impune pentru solutionarea unitara a procesului.


Capitolul II
Judecata

Sectiunea 1
Dispozitii generale


Art. 200. – Completul de judecata, constituit potrivit legii, efectueaza activitatea de cercetare si dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor si garantiilor procesuale, în vederea solutionarii legale si temeinice a acestuia.

Art. 201. – Judecarea procesului are loc la sediul instantei, daca prin lege nu se dispune altfel.

Art. 202. – (1) În fata primei instante cercetarea procesului se desfasoara în camera de consiliu, daca legea nu prevede altfel.
(2) De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în sedinta publica ar aduce atingere moralitatii, ordinii publice, intereselor minorilor, vietii private a partilor ori intereselor justitiei, dupa caz, instanta, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta sa se desfasoare în întregime sau în parte fara prezenta publicului.
(3) În cazurile prevazute la alin. (1) si (2), au acces în camera de consiliu ori în sala de sedinta partile, reprezentantii lor, cei ce asista pe minori, aparatorii partilor, martorii, expertii, traducatorii, interpretii, precum si alte persoane carora instanta, pentru motive temeinice, le admite sa asiste la proces.

Art. 203. – (1) Membrii completului care judeca procesul trebuie sa ramâna aceiasi în tot cursul judecatii.
(2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecator este împiedicat sa participe la solutionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în conditiile legii.
(3) Daca înlocuirea prevazuta de alin. (2) a avut loc dupa ce s-a dat cuvântul în fond partilor, cauza se repune pe rol.

Art. 204. – (1) Pentru fiecare sedinta de judecata se va întocmi o lista cu procesele ce se dezbat în acea zi si care va fi afisata la usa salii de sedinta cu cel putin o ora înainte de începerea acesteia.
(2) Procesele declarate urgente, cele ramase în divergenta si cele care au primit termen în continuare se vor dezbate înaintea celorlalte.
(3) La cererea partii interesate, pentru motive temeinice, judecatorul poate schimba ordinea de pe lista.

Art. 205. – (1) Presedintele completului conduce sedinta de judecata. El deschide, suspenda si ridica sedinta.
(2) Presedintele da cuvântul mai întâi reclamantului, apoi pârâtului, precum si celorlalte parti din proces, în functie de pozitia lor procesuala. Reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urma, afara de cazul când a pornit actiunea. Altor persoane sau organe care participa la proces li se va da cuvântul în limita drepturilor pe care le au în proces.
(3) În cazul în care este necesar, presedintele poate da cuvântul partilor si celorlalti participanti, în aceeasi ordine, de mai multe ori.
(4) Presedintele poate sa limiteze în timp interventia fiecarei parti. În acest caz, el trebuie sa puna în vedere partii, înainte de a-i da cuvântul, timpul pe care îl are la dispozitie.
(5) Judecatorii sau partile pot pune întrebari celorlalti participanti la proces numai prin mijlocirea presedintelui, care poate însa încuviinta ca acestia sa puna întrebarile direct. Ordinea în care se pun întrebarile se stabileste de catre presedinte.

Art. 206. – (1) Presedintele completului de judecata exercita politia sedintei, putând lua masuri pentru pastrarea ordinii si a bunei-cuviinte, precum si a solemnitatii sedintei de judecata.
(2) Daca nu mai este loc în sala de sedinta, presedintele le poate cere celor care ar veni mai târziu sau care depasesc numarul locurilor existente sa paraseasca sala.
(3) Nimeni nu poate fi lasat sa intre cu arme în sala de sedinta, cu exceptia cazului în care le poarta în exercitarea serviciului pe care îl îndeplineste în fata instantei.
(4) Persoanele care iau parte la sedinta sunt obligate sa aiba o purtare si o tinuta cuviincioase.
(5) Cei care se adreseaza instantei trebuie sa stea în picioare, însa presedintele poate încuviinta, atunci când apreciaza ca este necesar, exceptii de la aceasta îndatorire.
(6) Presedintele atrage atentia partii sau oricarei alte persoane care tulbura sedinta ori nesocoteste masurile luate sa respecte ordinea si buna-cuviinta, iar în caz de nevoie dispune îndepartarea ei.
(7) Pot fi, de asemenea, îndepartati din sala minorii, precum si persoanele care s-ar înfatisa într-o tinuta necuviincioasa.
(8) Daca înainte de închiderea dezbaterilor una din parti a fost îndepartata din sala, aceasta va fi chemata în sala pentru a i se pune în vedere actele esentiale efectuate în lipsa ei. Aceste dispozitii nu se aplica în cazul în care partea îndepartata este asistata de un aparator care a ramas în sala.
(9) Când cel care tulbura linistea sedintei este însusi aparatorul partii, presedintele îl va chema la ordine si, daca, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai este cu putinta, procesul se va amâna, aplicându-se amenda judiciara prevazuta de art. 176 alin. (1) pct. 2, iar cheltuielile ocazionate de amânare vor fi trecute în sarcina sa, prin încheiere executorie, dispozitiile art. 180 fiind aplicabile.

Art. 207. – (1) Daca în cursul sedintei se savârseste o infractiune, presedintele o constata si identifica pe faptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite procurorului.
(2) Instanta poate, în conditiile legii penale, sa dispuna si retinerea faptuitorului.

Art. 208. – (1) Instanta verifica identitatea partilor, iar daca ele sunt reprezentate ori asistate verifica si împuternicirea sau calitatea celor care le reprezinta ori le asista.
(2) În cazul în care partile nu raspund la apel, instanta va verifica daca procedura de citare a fost îndeplinita si, dupa caz, va proceda, în conditiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.

Art. 209. – Partile pot cere instantei, la începutul sedintei, amânarea cauzelor care nu sunt în stare de judecata, daca aceste cereri nu provoaca dezbateri. Când completul de judecata este alcatuit din mai multi judecatori, aceasta amânare se poate face si de un singur judecator.

Art. 210. – (1) Amânarea judecatii în temeiul învoielii partilor nu se poate încuviinta decât o singura data în cursul procesului.
(2) Dupa o asemenea amânare, daca partile nu staruiesc în judecata, aceasta va fi suspendata si cauza va fi repusa pe rol numai dupa plata taxelor de timbru, potrivit legii.
(3) Instanta este obligata sa cerceteze daca amânarea ceruta de parti pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala partilor; este socotita ca atare cererea de amânare la care cealalta parte s-ar putea împotrivi.

Art. 211. – (1) Amânarea judecatii pentru lipsa de aparare poate fi dispusa, la cererea partii interesate, numai în mod exceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt imputabile partii sau reprezentantului ei.
(2) Când instanta refuza amânarea judecatii pentru acest motiv, va amâna, la cererea partii, pronuntarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Art. 212. – (1) Lipsa partii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, daca legea nu dispune altfel.
(2) Daca la orice termen fixat pentru judecata se înfatiseaza numai una din parti, instanta, dupa ce va cerceta toate lucrarile din dosar si va asculta sustinerile partii prezente, se va pronunta pe temeiul dovezilor administrate, examinând si exceptiile si apararile partii care lipseste.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica în mod corespunzator si în cazul în care lipsesc ambele parti, desi au fost legal citate, daca cel putin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsa.

Art. 213. – Instanta este obligata, în orice proces, sa puna în discutia partilor toate cererile, exceptiile, împrejurarile de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.

Art. 214. – (1) Când una dintre parti sau dintre persoanele care urmeaza a fi ascultate nu cunoaste limba româna, instanta va folosi un traducator autorizat. Daca partile sunt de acord, judecatorul sau grefierul poate face oficiul de traducator.
(2) În cazul în care una dintre persoanele prevazute la alin. (1) este muta, surda sau surdo-muta ori, din orice alta cauza, nu se poate exprima, comunicarea cu ea se va face în scris, iar daca nu poate citi sau scrie se va folosi un interpret.
(3) Dispozitiile privitoare la experti se aplica în mod corespunzator si traducatorilor si interpretilor.

Art. 215. – În cazul în care, potrivit legii, urmeaza sa fie ascultat un minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Tinând seama de împrejurarile procesului, instanta hotaraste daca parintii, tutorele sau alte persoane vor fi de fata la ascultarea minorului.

Art. 216. – (1) Instanta va încerca împacarea partilor si în acest scop poate dispune ca acestea sa se înfatiseze personal, chiar daca sunt reprezentate.
(2) Daca partile se împaca, instanta va lua act de împacare prin hotarârea pe care o va da. Dispozitiile art. 427 sunt aplicabile.

Art. 217. – Când cel obligat sa semneze un act de procedura nu poate sau refuza sa semneze, se face mentiunea corespunzatoare în acel act, sub semnatura presedintelui si a grefierului.

Art. 218. – (1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar si a luat termenul în cunostinta, precum si partea care a fost prezenta la un termen de judecata, personal sau printr-un reprezentant al ei, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul, nu va fi citata în tot cursul judecarii la acea instanta, prezumându-se ca ea cunoaste termenele de judecata ulterioare. Aceste dispozitii îi sunt aplicabile si partii careia, personal sau prin reprezentant, ori prin functionarul sau persoana însarcinata cu primirea corespondentei, i s-a înmânat citatia pentru un termen de judecata, considerându-se ca, în acest caz, ea cunoaste si termenele de judecata ulterioare aceluia pentru care citatia i-a fost înmânata.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica:
1. în cazul reluarii judecatii, dupa ce a fost suspendata;
2. în cazul când procesul se repune pe rol;
3. când partea este chemata la interogatoriu, afara de cazul în care a fost prezenta la încuviintarea lui, când s-a stabilit si termenul pentru luarea acestuia;
4. când, pentru motive temeinice, instanta a dispus ca partea sa fie citata la fiecare termen;
5. în cazul în care instanta de apel sau de recurs fixeaza termen pentru rejudecarea fondului procesului dupa anularea hotarârii primei instante sau dupa casarea cu retinere.
(3) Militarii încazarmati sunt citati la fiecare termen.
(4) Detinutii sunt citati, de asemenea, la fiecare termen.

Art. 219. – (1) La cererea partii interesate termenul luat în cunostinta, potrivit art. 218 sau pentru care au fost trimise citatiile, nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice si cu citarea partilor. Citarea acestora se face în termen scurt, în camera de consiliu. Solutionarea cererii de preschimbare a termenului de judecata este de competenta completului.
(2) În cazul în care la termenul fixat instanta nu-si poate desfasura activitatea de judecata din cauza unor motive obiective, judecatorul va dispune preschimbarea termenului din oficiu, fara citarea partilor. Acestea vor fi citate, însa, pentru noul termen fixat.

Art. 220. – (1) Grefierul care participa la sedinta este obligat sa ia note în legatura cu desfasurarea procesului, care vor fi vizate de catre presedinte. Partile pot cere citirea notelor si, daca este cazul, corectarea lor.
(2) Instanta va înregistra sedintele de judecata. Înregistrarea va putea fi ulterior transcrisa la cererea partii interesate, în conditiile legii. Transcrierile înregistrarilor vor fi semnate de presedinte si de grefier si vor avea puterea doveditoare a încheierilor de sedinta.

Art. 221. – (1) Pe baza notelor de sedinta, iar daca este cazul si a înregistrarilor efectuate, grefierul redacteaza încheierea de sedinta.
(2) Încheierea se redacteaza de grefier în cel mult trei zile de la data sedintei de judecata.

Art. 222. – (1) Pentru fiecare sedinta a instantei se întocmeste o încheiere care va cuprinde urmatoarele:
a) denumirea instantei si numarul dosarului;
b) data sedintei de judecata;
c) numele si calitatea membrilor completului de judecata, precum si numele grefierului;
d) numele sau, dupa caz, denumirea partilor, numele persoanelor care le reprezinta sau le asista, al aparatorilor si celorlalte persoane chemate la proces, cu aratarea calitatii lor, precum si daca au fost prezente ori au lipsit;
e) numele procurorului si parchetul de care apartine, daca a participat la sedinta;
f) daca procedura de citare a fost legal îndeplinita;
g) obiectul procesului;
h) probele care au fost administrate;
i) cererile, declaratiile si prezentarea pe scurt a sustinerilor partilor, precum si a concluziilor procurorului, daca acesta a participat la sedinta;
j) solutia data si masurile luate de instanta, cu aratarea motivelor, în fapt si în drept;
k) calea de atac si termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacata separat;
l) daca judecarea a avut loc în sedinta publica, fara prezenta publicului ori în camera de consiliu;
m) semnatura membrilor completului si a grefierului.
(2) Încheierea trebuie sa arate cum s-a desfasurat sedinta, cuprinzând, daca este cazul, mentiuni despre ceea ce s-a consemnat în procese-verbale separate.
(3) În cazul în care hotarârea se pronunta în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmeste încheierea de sedinta, mentiunile prevazute la alin. (1) si alin. (2), facându-se în partea introductiva a hotarârii.

Art. 223. – Dispozitiile privitoare la deliberare, opinie separata, precum si orice alte dispozitii referitoare la hotarârile prin care instanta se dezînvesteste de judecarea fondului cererii, se aplica în mod corespunzator si încheierilor.
(2) În cazul în care încheierile pronuntate de instanta pe parcursul judecatii sunt supuse apelului sau, dupa caz, recursului separat de hotarârea de fond, dosarul se înainteaza instantei superioare în copie certificata de grefa instantei a carei încheiere se ataca.

Art. 224. – Instanta nu este legata de încheierile premergatoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fara a se hotarî în totul asupra procesului, se solutioneaza exceptii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Art. 225. – Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica, atât la cercetarea procesului, cât si la dezbaterea în fond a cauzei.

Sectiunea a 2-a
Cercetarea procesului

Subsectiunea 1
Dispozitii comune


Art. 226. – (1) În etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în conditiile legii, acte de procedura la cererea partilor ori din oficiu, pentru pregatirea dezbaterii în fond a procesului, daca este cazul.
(2) În vederea realizarii scopului aratat la alin. (1), instanta:
1. va rezolva exceptiile ce se invoca ori pe care le poate ridica din oficiu;
2. va examina cererile de interventie formulate de parti sau de terte persoane, în conditiile legii;
3. va examina fiecare pretentie si aparare în parte, pe baza cererii de chemare în judecata, a întâmpinarii, a raspunsului la întâmpinare si a explicatiilor partilor, daca este cazul;
4. va constata care dintre pretentii sunt recunoscute si care sunt contestate;
5. la cerere, va dispune, în conditiile legii, masuri asiguratorii, masuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situatii de fapt, în cazul în care aceste masuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 192;
6. va lua act de renuntarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzactia partilor;
7. va încuviinta probele solicitate de parti, pe care le gaseste concludente, precum si pe cele pe care, din oficiu, le considera necesare pentru judecarea procesului si le va administra în conditiile legii;
8. va decide în legatura cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate;
9. va îndeplini orice alt act de procedura necesar solutionarii cauzei.

Art. 227. – (1) La primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, judecatorul, dupa ascultarea partilor, va estima durata necesara pentru cercetarea procesului, tinând cont de împrejurarile cauzei, astfel încât procesul sa fie solutionat într-un termen optim si previzibil. Durata astfel estimata va fi consemnata în încheiere.
(2) Pentru motive temeinice, ascultând partile, judecatorul va putea reconsidera durata prevazuta la alin. (1).

Art. 228. – Judecatorul, la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, pune în vedere acestora, daca sunt reprezentate sau asistate de avocat, ca pot sa convina ca probele sa fie administrate de catre avocatii lor, în conditiile art. 354-376. Dispozitiile art. 227 sunt aplicabile.

Art. 229. – (1) Cercetarea procesului are loc în fata judecatorului, în camera de consiliu, cu citarea partilor. Dispozitiile art. 143 sunt aplicabile.
(2) În caile de atac cercetarea procesului, daca este necesara, se face în sedinta publica.

Art. 230. – (1) Pentru cercetarea procesului, judecatorul fixeaza termene scurte, chiar de la o zi la alta. Dispozitiile art. 218 sunt aplicabile.
(2) Daca exista motive temeinice, se pot acorda si termene mai îndelungate decât cele prevazute la alin. (1).
(3) Judecatorul poate stabili pentru parti, precum si pentru alti participanti în proces, îndatoriri în ceea ce priveste prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relatii scrise, raspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 343, asistarea si concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum si orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei.
(4) Când este necesar pentru îndeplinirea obligatiilor prevazute la alin. (3), partile, expertii, traducatorii, interpretii, martorii si orice alti participanti în proces, pot fi încunostintati si telefonic, telegrafic, prin fax sau prin orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului ce se comunica ori înstiintarea pentru prezentarea la termen, precum si confirmarea primirii acestora. În cazul încunostintarii telefonice, grefierul va întocmi un referat în care va arata cum s-a facut încunostintarea.

Art. 231. – În cazul în care, în cursul cercetarii procesului, reclamantul renunta la judecarea cererii de chemare în judecata ori la dreptul pretins, intervine învoiala partilor sau sunt admise cereri ori exceptii care pun capat în întregime procesului, fara a mai fi necesara dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în sedinta publica, judecatorul se va pronunta asupra cauzei prin hotarâre.

Art. 232. – (1) Când judecatorul se socoteste lamurit, prin încheiere, declara cercetarea procesului încheiata si fixeaza termen pentru dezbaterea fondului în sedinta publica.
(2) Pentru dezbaterea fondului, judecatorul pune în vedere partilor sa redacteze note privind sustinerile lor si sa le depuna la dosar cu cel putin 5 zile înainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fara a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale.
(3) Partile pot fi de acord ca dezbaterea fondului sa urmeze în camera de consiliu, în aceeasi zi sau la un alt termen.
(4) Cererea de judecata în lipsa presupune ca partea care a formulat-o a fost de acord si ca dezbaterea fondului sa aiba loc în camera de consiliu, afara de cazul în care partea a solicitat expres ca aceasta sa aiba loc în sedinta publica.


Subsectiunea a 2-a
Exceptiile procesuale


Art. 233. – Exceptia procesuala este mijlocul prin care, în conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta invoca, fara sa puna în discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instantei, competenta instantei ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amânarea judecatii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

Art. 234. - (1) Exceptiile absolute sunt cele prin care se invoca încalcarea unor norme de ordine publica.
(2) Exceptiile relative sunt cele prin care se invoca încalcarea unor norme care ocrotesc cu precadere interesele partilor.

Art. 235. – (1) Exceptiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanta în orice stare a procesului, daca prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instantei de recurs numai daca, pentru solutionare, nu este necesara administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.
(2) Exceptiile relative pot fi invocate de partea care justifica un interes, cel mai târziu la primul termen de judecata dupa savârsirea neregularitatii procedurale, în etapa cercetarii procesului si înainte de a se pune concluzii în fond.

Art. 236. – (1) Instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea în fond a cauzei.
(2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare în functie de efectele pe care acestea le produc.
(3) Daca instanta nu se poate pronunta de îndata asupra exceptiei invocate va amâna judecata si va stabili un termen scurt în vederea solutionarii exceptiei.
(4) Exceptiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai daca pentru judecarea lor este necesar sa se administreze aceleasi dovezi ca si pentru finalizarea etapei cercetarii procesului sau, dupa caz, pentru solutionarea fondului.
(5) Încheierea prin care s-a respins exceptia, precum si cea prin care, dupa admiterea exceptiei, instanta a ramas în continuare învestita, poate fi atacata numai odata cu fondul, daca legea nu dispune altfel.

Art. 237. – (1) Când instanta constata lipsa capacitatii procesuale de exercitiu a partii sau lipsa dovezii calitatii de reprezentant a celui care a actionat în numele partii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Daca acestea nu se acopera, cererea va fi anulata.
(2) Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant înaintea primei instante nu poate fi invocata pentru prima oara în calea de atac.

Art. 238. – (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte, înaintea mai multor instante competente sau chiar înaintea aceleiasi instante, prin cereri distincte.
(2) Exceptia litispendentei poate fi invocata de parti sau de instanta din oficiu în orice stare a procesului în fata instantelor de fond.
(3) Când instantele sunt de acelasi grad, exceptia se invoca înaintea instantei sesizata ulterior. Daca exceptia se admite, dosarul va fi trimis de îndata primei instante învestite.
(4) Când instantele sunt de grad diferit, exceptia se invoca înaintea instantei de grad inferior. Daca exceptia se admite, dosarul va fi trimis de îndata instantei de fond mai înalta în grad.
(5) Încheierea prin care s-a solutionat exceptia poate fi atacata numai odata cu fondul.
(6) Când unul dintre procese se judeca în recurs, iar celalalt înaintea instantelor de fond, acestea din urma sunt obligate sa suspende judecata pâna la solutionarea recursului.
(7) Dispozitiile alin. (2), (3) si (5) se aplica în mod corespunzator si atunci când procesele identice se afla pe rolul aceleiasi instante.

Art. 239. – (1) Pentru asigurarea unei bune judecati, în prima instanta este posibila conexarea mai multor procese în care sunt aceleasi parti sau chiar împreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au între ele o strânsa legatura.
(2) Exceptia conexitatii poate fi invocata de parti sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecata înaintea instantei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunta asupra exceptiei. Încheierea poate fi atacata numai odata cu fondul.
(3) Dosarul va fi trimis instantei mai întâi învestita, afara de cazul în care reclamantul si pârâtul cer trimiterea lui la una din celelalte instante.
(4) Când una dintre actiuni este de competenta exclusiva a unei instante, conexarea se va face la acea instanta.
(5) În orice stare a judecatii procesele conexate pot fi disjunse si judecate separat, daca numai unul din ele este în stare de judecata.

Art. 240. – Exceptia autoritatii de lucru judecat poate fi invocata de instanta sau de parti în orice stare a procesului, chiar înaintea instantei de recurs. Ca efect al admiterii exceptiei, partii i se poate crea în propria cale de atac o situatie mai rea decât aceea din hotarârea atacata.


Subsectiunea a 3-a
Probele

§1. Dispozitii generale


Art. 241. – Cel care face o sustinere în cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, în afara de cazurile anume prevazute de lege.

Art. 242. – Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia din parti, facuta din proprie initiativa sau obtinuta la interogatoriu, prin expertiza, prin mijloacele materiale de proba, prin cercetarea la fata locului sau prin orice alte mijloace prevazute de lege.

Art. 243. – (1) Probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de reclamant prin cererea de chemare în judecata, iar de catre pârât prin întâmpinare, daca legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, în cazurile anume prevazute de lege.
(2) Dovezile care nu au fost propuse în conditiile alin.(1) nu vor mai putea fi cerute si încuviintate în cursul procesului, afara de cazurile în care:
1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii;
2. nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea;
3. partea învedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;
4. administrarea probei nu duce la amânarea judecatii;
5. exista acordul expres al tuturor partilor.
(3) În cazurile prevazute la alin.(2), partea adversa are dreptul la proba contrara numai asupra aceluiasi aspect pentru care s-a încuviintat proba invocata.
(4) În cazul amânarii, pentru motivele prevazute la alin. (2), partea este obligata, când se cere proba cu martori, sa depuna lista acestora în termen de 5 zile de la încuviintarea probei, iar daca s-a încuviintat proba cu înscrisuri, trebuie sa depuna copii certificate de pe înscrisurile invocate, cu cel putin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecata, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a administra proba încuviintata.
(5) Daca probele propuse nu sunt îndestulatoare pentru lamurirea în întregime a procesului, instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul poate, din oficiu, sa puna în discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care le poate ordona chiar daca partile se împotrivesc.
(6) Cu toate acestea, partile nu pot invoca în caile de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat în conditiile legii.

Art. 244. – (1) Probele trebuie sa fie admisibile potrivit legii si sa duca la solutionarea procesului.
(2) Daca un anumit fapt este de notorietate publica, instanta va putea decide, tinând seama de circumstantele cauzei, ca nu mai este necesara dovedirea lui.
(3) Obiceiurile, uzurile, uzantele, regulile deontologice, regulamentele si reglementarile locale nu trebuie dovedite decât în cazul în care instanta sau una dintre parti nu le cunoaste.
(4) La cererea instantei, autoritatile competente sunt obligate sa-i comunice, în termenul stabilit, toate informatiile, înscrisurile ori reglementarile solicitate.

Art. 245. – Conventiile asupra admisibilitatii, obiectului sau sarcinii probelor sunt valabile, cu exceptia celor care privesc drepturi de care partile nu pot dispune, a celor care fac imposibila ori dificila dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupa caz, contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.

Art. 246. – (1) Când o parte renunta la probele propuse, cealalta parte poate sa si le însuseasca.
(2) Instanta poate dispune administrarea din oficiu a probei la care s-a renuntat.

Art. 247. – (1) Probele se pot încuviinta numai daca sunt întrunite cerintele prevazute la art. 244, afara de cazul când ar fi pericolul ca ele sa se piarda prin întârziere.
(2) Încheierea prin care se încuviinteaza probele va arata faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de proba încuviintate, precum si obligatiile ce revin partilor în legatura cu administrarea acestora.
(3) Instanta va putea limita numarul martorilor propusi.

Art. 248. – Instanta poate reveni asupra unor probe încuviintate daca, dupa administrarea altor probe, apreciaza ca administrarea vreuneia nu mai este necesara. Instanta este însa obligata sa puna aceasta împrejurare în discutia partilor.

Art. 249. – (1) Administrarea probelor se va face în ordinea stabilita de instanta.
(2) Ele se vor administra, când este posibil, chiar în sedinta în care au fost încuviintate. Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen luându-se, totodata, masurile ce se impun pentru prezentarea martorilor, efectuarea expertizelor, aducerea înscrisurilor si a oricaror alte mijloace de proba.
(3) Probele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, daca legea nu prevede altfel.
(4) Dovada si dovada contrara vor fi administrate, atunci când este posibil, în aceeasi sedinta.
(5) Daca s-a dispus o cercetare la fata locului, aceasta se va efectua, când este cazul, mai înainte de administrarea celorlalte probe.
(6) Când proba cu martori a fost încuviintata în conditiile art. 243 alin. (2), dovada contrara va fi ceruta, sub sanctiunea decaderii, în aceeasi sedinta, daca amândoua partile sunt de fata.
(7) Partea care a lipsit la încuviintarea dovezii este obligata sa ceara proba contrara la sedinta urmatoare, iar în caz de împiedicare, la primul termen când se înfatiseaza.

Art. 250. – (1) Administrarea probelor se face în fata instantei de judecata sesizate, în camera de consiliu, daca legea nu dispune altfel.
(2) Daca, din motive obiective, administrarea probelor nu se poate face decât în afara localitatii de resedinta a instantei, aceasta se va putea efectua prin comisie rogatorie, de catre o instanta de acelasi grad sau chiar mai mica în grad, daca în acea localitate nu exista o instanta de acelasi grad. În cazul în care felul dovezii îngaduie si partile se învoiesc, instanta care administreaza proba poate fi scutita de citarea partilor.
(3) Când instanta care a primit comisia rogatorie constata ca administrarea probei urmeaza a se face în circumscriptia altei instante, va înainta, pe cale administrativa, cererea de comisie rogatorie instantei competente, comunicând aceasta instantei de la care a primit însarcinarea.
(4) Instanta însarcinata prin comisie rogatorie, va proceda la administrarea probelor în prezenta partilor sau, chiar în lipsa, daca au fost legal citate, având aceleasi atributii ca si instanta sesizata, în ce priveste procedura de urmat.
(5) Dupa ce s-a efectuat administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanta sesizata, daca este cazul, va fixa, din oficiu, termen pentru continuarea cercetarii procesului sau, dupa caz, pentru dezbaterea fondului.

Art. 251. – (1) Când administrarea probei încuviintate necesita cheltuieli, instanta va pune în vedere partii care a cerut-o sa depuna la grefa, de îndata sau în termenul fixat de instanta, suma stabilita pentru acoperirea lor.
(2) În cazurile în care proba a fost dispusa din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în conditiile art. 87 alin. (1), instanta va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei si partea care trebuie sa le plateasca, putându-le pune si în sarcina ambelor parti.
(3) Nedepunerea sumei prevazute la alin. (1) în termenul fixat atrage decaderea partii în fata acelei instante, din dovada încuviintata.
(4) Depunerea sumei prevazute la alin. (1) se va putea însa face si dupa împlinirea termenului, daca prin aceasta nu se amâna judecata.
(5) Dispozitiile alin. (1)-(4) se aplica si atunci când administrarea probei se face prin comisie rogatorie.

Art. 252. – Partea decazuta din dreptul de a administra o proba va putea totusi sa se apere, discutând în fapt si în drept temeinicia sustinerilor si a dovezilor partii potrivnice.

Art. 253. – (1) Instanta va examina probele administrate, pe fiecare în parte si pe toate în ansamblul lor.
(2) În vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptelor pentru a caror dovedire probele au fost încuviintate, judecatorul le apreciaza în mod liber, potrivit convingerii sale, afara de cazul când legea stabileste puterea lor doveditoare.


§2. Dovada cu înscrisuri

I. Dispozitii generale


Art. 254. – Înscrisul este orice scriere sau alta consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare si stocare.

Art. 255. – Înscrisul pe suport electronic este admis ca proba în aceleasi conditii ca înscrisul pe suport de hârtie, daca îndeplineste conditiile prevazute de lege.

Art. 256. – (1) Semnatura unui înscris face deplina credinta, pâna la proba contrara, despre existenta consimtamântului partii care l-a semnat cu privire la continutul acestuia. Daca semnatura apartine unui functionar public, ea confera autenticitate acelui înscris, în conditiile legii.
(2) Când semnatura este electronica, aceasta nu este valabila, decât daca este reprodusa în conditiile prevazute de lege.


II. Înscrisul autentic


Art. 257. – (1) Înscrisul autentic este acela facut de functionarul public, de notarul public sau alt agent instrumentator, cu formele si în limitele atributiilor prevazute de lege.
(2) Este, de asemenea, autentic orice alt înscris caruia legea îi confera acest caracter.

Art. 258. – (1) Înscrisul autentic face deplina dovada, fata de orice persoana, pâna la declararea sa ca fals, cu privire la data sa si constatarile facute personal de catre agentul instrumentator în conditiile legii.
(2) Declaratiile partilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovada, pâna la proba contrara, atât între parti, cât si fata de oricare alte persoane.
(3) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile si în cazul mentiunilor din înscris care sunt în directa legatura cu raportul juridic al partilor, fara a constitui obiectul principal al actului. Celelalte mentiuni constituie, între parti, un început de dovada scrisa.

Art. 259. – (1) Înscrisul autentic facut de un agent instrumentator necompetent sau, dupa caz, incompatibil, ori întocmit fara respectarea formelor prevazute pentru încheierea sa valabila, este lovit de nulitate absoluta, daca legea nu dispune altfel.
(2) Înscrisul prevazut la alin. (1) face însa deplina dovada ca înscris sub semnatura privata, daca este semnat de parti, iar daca nu este semnat, constituie, între acestea, doar un început de dovada scrisa.


III. Înscrisul sub semnatura privata


Art. 260. – Înscrisul sub semnatura privata este acela care poarta semnatura partilor, indiferent de suportul sau material. El nu este supus la nici o alta formalitate, în afara exceptiilor anume prevazute de lege.

Art. 261. – (1) Înscrisul sub semnatura privata, recunoscut de cel caruia îi este opus sau, dupa caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada între parti pâna la proba contrara.
(2) Mentiunile din înscris care sunt în directa legatura cu raportul juridic al partilor fac, de asemenea, dovada pâna la proba contrara, iar celelalte mentiuni, straine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovada scrisa.

Art. 262. – (1) Înscrisul sub semnatura privata, care constata un contract sinalagmatic, are puterea doveditoare numai daca a fost facut în atâtea exemplare originale câte parti cu interese contrare sunt.
(2) Un singur exemplar original este suficient pentru toate persoanele având acelasi interes.
(3) Fiecare exemplar original trebuie sa faca mentiune despre numarul originalelor ce au fost facute. Lipsa acestei mentiuni nu poate fi opusa însa de cel care a executat, în ceea ce îl priveste, obligatia constatata în acel înscris.
(4) Pluralitatea exemplarelor originale nu este ceruta când partile, de comun acord, au depus singurul original la un tert ales de ele.

Art. 263. – (1) Înscrisul sub semnatura privata, prin care o singura parte se obliga catre o alta sa-i plateasca o suma de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie sa fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel putin ca, în afara de semnatura, sa fie scris cu mâna sa „bun si aprobat pentru…”, cu aratarea în litere a sumei sau a cantitatii datorate.
(2) Când suma aratata în cuprinsul înscrisului este deosebita de aceea aratata în formula „bun si aprobat”, se prezuma ca obligatia nu exista decât pentru suma cea mai mica, chiar daca înscrisul si formula „bun si aprobat” sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afara numai daca se dovedeste în care parte este greseala sau daca prin lege se prevede altfel.

Art. 264. – (1) Dispozitiile art. 262 si art. 263 nu se aplica în raporturile dintre întreprinzatori sau alti profesionisti.
(2) În cazurile prevazute la alin. (1), data înscrisului sub semnatura privata poate fi dovedita, chiar si fata de terti, cu orice mijloc de proba, în masura în care legea speciala nu cere forma scrisa pentru dovedirea conventiei însesi.

Art. 265. – Înscrisurile sub semnatura privata pentru care nu s-au îndeplinit cerintele prevazute de art. 262 si art. 263 vor putea fi socotite ca început de dovada scrisa.


Art. 266. – (1) Data înscrisurilor sub semnatura privata este opozabila altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certa, printr-una din modalitatile prevazute de lege, respectiv:
1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi data certa de catre notarul public, executorul judecatoresc sau alt functionar competent în aceasta privinta;
2. din ziua când au fost înfatisate la o autoritate sau institutie publica, facându-se despre aceasta mentiune pe înscrisuri;
3. din ziua când au fost înregistrate într-un registru sau alt document public;
4. din ziua mortii ori din ziua când a survenit neputinta fizica de a scrie a celui care l-a întocmit sau a unuia din cei care l-au subscris, dupa caz;
5. din ziua când cuprinsul lor este reprodus, chiar si pe scurt, în înscrisuri autentice întocmite de functionari sau agenti publici, precum încheieri, procese-verbale pentru punerea de sigilii sau pentru facere de inventar;
6. din ziua când s-a petrecut un alt fapt de aceeasi natura care dovedeste în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului.
(2) Cu toate acestea si sub rezerva unor dispozitii legale contrare, instanta, tinând seama de împrejurari, poate sa înlature aplicarea, în tot sau în parte, a dispozitiilor alin. (1) în privinta chitantelor liberatorii.

Art. 267. – Registrele si hârtiile domestice nu fac dovada pentru cel care le-a scris. Ele fac dovada împotriva lui:
1. în toate cazurile în care atesta neîndoielnic o plata primita;
2. când cuprind mentiunea expresa ca însemnarea a fost facuta în folosul celui aratat drept creditor, pentru a tine loc de titlu.

Art. 268. – (1) Registrele întreprinzatorilor si ale altor profesionisti, întocmite si tinute cu respectarea dispozitiilor legale, pot face între acestia deplina dovada în justitie, pentru faptele si chestiunile legate de activitatea lor profesionala.
(2) Registrele prevazute la alin. (1), chiar netinute cu respectarea dispozitiilor legale, fac dovada contra celor care le-au tinut. Cu toate acestea, partea care se prevaleaza de ele nu poate scinda continutul lor.
(3) În toate cazurile, instanta este în drept a aprecia daca se poate atribui continutului registrelor unui întreprinzator sau alt profesionist, o alta putere doveditoare, daca trebuie a se renunta la aceasta proba în cazul în care registrele partilor nu concorda, sau daca trebuie sa atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre parti.

Art. 269. – Orice mentiune facuta de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu care a ramas neîntrerupt în posesia sa, face dovada cu toate ca nu este nici semnata, nici datata de el, când tinde a stabili liberatiunea debitorului. Aceeasi putere doveditoare o are mentiunea facuta de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui înscris sau al unei chitante, daca duplicatul sau chitanta este în mâinile debitorului.

IV. Înscrisurile pe suport electronic


Art. 270. – (1) Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport electronic, documentul care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, daca este inteligibil si prezinta garantii suficient de serioase pentru a face deplina credinta în privinta continutului acestuia si a identitatii persoanei de la care acesta emana.
(2) Pentru a aprecia calitatea documentului, instanta trebuie sa tina seama de circumstantele în care datele au fost înscrise si documentul care le-a reprodus.

Art. 271. – Înscrierea datelor unui act juridic pe suport electronic este prezumata a prezenta garantii suficient de serioase pentru a face deplina credinta atunci când ea este facuta în mod sistematic si fara lacune si când datele înscrise sunt protejate contra alterarilor si contrafacerilor astfel încât integritatea documentului este deplin asigurata. O astfel de prezumtie exista si în favoarea tertilor din simplul fapt ca înscrierea este efectuata de catre un profesionist.

Art. 272. – (1) Daca prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise pe un suport electronic, face deplina dovada între parti, pâna la proba contrara.
(2) Daca suportul sau tehnologia utilizata pentru redactare nu garanteaza integritatea documentului, acesta poate servi, dupa circumstante, ca mijloc material de proba sau ca început de dovada scrisa.


V. Duplicatele si copiile de pe înscrisurile
autentice sau sub semnatura privata


Art. 273. – Duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice, eliberate în conditiile prevazute de lege, înlocuiesc originalul si au aceeasi putere doveditoare ca si acesta.
Art. 274. – (1) Copia, chiar legalizata, de pe orice înscris autentic sau sub semnatura privata nu poate face dovada decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original.
(2) Partile pot sa ceara confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urma putând fi întotdeauna ordonata de instanta, în conditiile art. 280 alin. (2).
(3) Daca este imposibil sa fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori originalul înscrisului sub semnatura privata, copia legalizata de pe acestea constituie un început de dovada scrisa.
(4) Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.
(5) Extrasele sau copiile partiale fac dovada ca si copiile integrale sau copiile asimilate acestora, însa numai pentru partea din înscrisul original pe care o reproduc; în cazul în care sunt contestate, iar originalul este imposibil sa fie prezentat, instanta are dreptul sa aprecieze, în limitele prevazute de dispozitiile alin. (3) si alin. (4), în ce masura partea din original, reprodusa în extras, poate fi socotita ca având putere doveditoare, independent de partile din original care nu au fost reproduse.

Art. 275. – Datele din înscrisurile autentice sau sub semnatura privata redate pe microfilme si alte suporturi accesibile de prelucrare electronica a datelor, facute cu respectarea dispozitiilor legale, au aceeasi putere doveditoare ca si înscrisurile în baza carora au fost redate.


VI. Înscrisurile recognitive sau reînnoitoare


Art. 276. – Înscrisul de recunoastere sau de reînnoire a unei datorii preexistente face dovada împotriva debitorului, mostenitorilor sau succesorilor sai în drepturi, daca acestia nu dovedesc, prin aducerea documentului originar, ca recunoasterea este eronata sau inexacta.


VII. Regimul altor înscrisuri


Art. 277. – (1) Contractele încheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori încorporând conditii generale tip, dupa caz, sunt considerate înscrisuri sub semnatura privata, daca legea nu prevede altfel.
(2) Daca legea nu dispune altfel, biletele, tichetele si alte asemenea documente, utilizate cu ocazia încheierii unor acte juridice sau care încorporeaza dreptul la anumite prestatii, au forta probanta a înscrisurilor sub semnatura privata, chiar daca nu sunt semnate.
(3) Telexul, precum si telegrama ale caror originale, depuse la oficiul postal, au fost semnate de expeditor, fac aceeasi dovada ca si înscrisul sub semnatura privata.

Art. 278. – Planurile, schitele, hârtiile, fotografiile si orice alte documente anexate au aceeasi putere doveditoare ca si înscrisurile la care sunt alaturate, daca au legatura directa cu înscrisul si poarta semnatura, dupa caz, a partii sau a persoanei competente care a întocmit înscrisul.

Art. 279. – Stersaturile, radierile, corecturile si orice alte modificari, mentiuni sau adaugiri, facute într-un înscris, nu vor fi luate în considerare decât daca au fost constatate sub semnatura de functionarul sau agentul public competent sa-l întocmeasca sau de partea de la care emana înscrisul, dupa caz.


VIII. Administrarea probei cu înscrisuri


Art. 280. – (1) Daca prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul sa depuna înscrisurile de care întelege sa se foloseasca, în copie certificata pentru conformitate.
(2) Daca înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligata sa aiba asupra sa originalul si, la cerere, sa-l prezinte instantei, sub sanctiunea de a nu se tine seama de înscris.
(3) Daca partea potrivnica nu poate sa-si dea seama de exactitatea copiei fata cu originalul înfatisat în sedinta, judecatorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea sa depuna originalul în pastrarea grefei.
(4) Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât dupa ce se vor lasa copii legalizate de grefierul instantei unde au fost depuse.
(5) Înscrisurile întocmite în alta limba decât cea folosita în fata instantei trebuie însotite de traduceri legalizate.
(6) Înscrisurile depuse în copie la dosar nu pot fi retrase de parti.

Art. 281. – (1) Când partea învedereaza ca partea adversa detine un înscris probatoriu, referitor la proces, instanta poate ordona înfatisarea lui.
(2) Cererea de înfatisare va fi admisa, daca înscrisul este comun partilor din proces, daca însasi partea potrivnica s-a referit în proces la acest înscris sau daca, dupa lege, ea este obligata sa înfatiseze înscrisul.

Art. 282. – (1) Judecatorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a înscrisului, în întregime sau în parte, când:
1. continutul înscrisului se refera la chestiuni strict personale privind demnitatea sau viata privata a unei persoane;
2. depunerea înscrisului ar încalca îndatorirea legala de pastrare a secretului;
3. depunerea înscrisului ar atrage urmarirea penala a partii, a sotului sau a unei rude ori afin pâna la gradul trei, inclusiv.
(2) Daca legea nu dispune altfel, incidenta vreunuia din cazurile de mai sus va fi verificata de judecator, prin cercetarea continutului înscrisului. În încheierea de sedinta se va face o mentiune corespunzatoare.

Art. 283. – Daca partea refuza sa raspunda la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea detinerii sau existentei înscrisului, daca reiese din dovezile administrate ca a ascuns înscrisul sau l-a distrus sau daca, dupa ce s-a dovedit detinerea înscrisului, nu se conformeaza ordinului dat de instanta de a-l înfatisa, instanta va putea socoti ca dovedite afirmatiile facute cu privire la continutul acelui înscris, de partea care a cerut înfatisarea.

Art. 284. – (1) Când un înscris, necesar dezlegarii procesului, se gaseste la una din parti si nu poate fi prezentat fiindca aducerea ar fi prea costisitoare sau când înscrisurile sunt prea voluminoase ori numeroase, se va putea delega un judecator în prezenta caruia partile vor cerceta înscrisurile la locul unde se gasesc.
(2) Cu toate acestea, prin derogare de la dispozitiile alin. (1), instanta, tinând seama de împrejurari, poate sa ceara doar prezentarea unor extrase sau copii de pe înscrisurile solicitate, certificate de persoana care le detine. În asemenea cazuri, daca este necesar, instanta poate dispune verificarea conformitatii extrasului sau copiei cu originalul.

Art. 285. – (1) Când se arata ca un înscris necesar solutionarii procesului se afla în posesia unui tert, acesta va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere sa aduca înscrisul în instanta.
(2) Când detinatorul înscrisului este o persoana juridica, reprezentantii ei vor putea fi citati ca martori.
(3) Tertul poate refuza înfatisarea înscrisului în cazurile prevazute de art. 282.

Art. 286. – (1) Daca înscrisul se gaseste în pastrarea unei autoritati sau institutii publice, instanta va lua masuri, la cererea uneia din parti, sau din oficiu, pentru aducerea lui, în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducatorului autoritatii sau institutiei detinatoare masurile ce se pot dispune în caz de neconformare.
(2) Autoritatea sau institutia detinatoare este în drept sa refuze trimiterea înscrisului când se refera la apararea nationala, siguranta publica sau relatii diplomatice. Cu toate acestea, extrase partiale vor putea fi trimise daca niciunul dintre aceste motive nu se opune.

Art. 287. – (1) Instanta nu va putea cere trimiterea în original a cartilor funciare si a planurilor, a registrelor autoritatilor sau institutiilor publice, a testamentelor depuse la instante, notari publici sau avocati, precum si a altor înscrisuri originale ce se gasesc în arhivele acestora. Se vor putea însa cere copii certificate ale acestora.
(2) Cercetarea acestor înscrisuri, daca este necesara, se va face, cu citarea partilor, de un judecator delegat sau, daca înscrisul se gaseste în alta localitate, prin comisie rogatorie, de catre instanta respectiva.
(3) Cu toate acestea, când procedura verificarii înscrisurilor o impune, instanta va putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a altor înscrisuri originale, depuse la instante, notari publici sau avocati, spre a fi trimise la laboratoarele de specialitate.

Art. 288. – (1) La cererea uneia din parti sau chiar din oficiu, instanta va putea ordona înfatisarea registrelor întreprinzatorilor si ale altor profesionisti sau comunicarea lor.
(2) Când înscrisurile sau registrele prevazute la alin. (1) ce urmeaza a fi cercetate se afla în alta circumscriptie judecatoreasca, cercetarea lor se va face prin comisie rogatorie.

IX. Verificarea înscrisurilor


Art. 289. – (1) Acela caruia i se opune un înscris sub semnatura privata este dator, fie sa recunoasca, fie sa conteste scrierea ori semnatura. Contestarea scrierii sau semnaturii poate fi facuta, la primul termen dupa depunerea înscrisului, sub sanctiunea decaderii.
(2) Mostenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara ca nu cunosc scrisul sau semnatura autorului lor.

Art. 290. – (1) Când una din persoanele aratate la art. 289 contesta scrierea sau semnatura ori declara ca nu le cunoaste, instanta va proceda la verificarea înscrisului prin:
1. compararea scrierii si semnaturii de pe înscris cu scrierea si semnatura din alte înscrisuri necontestate;
2. expertiza;
3. orice alte mijloace de proba admise de lege.
(2) În acest scop, presedintele completului de judecata va obliga partea careia i se atribuie scrierea sau semnatura sa scrie si sa semneze sub dictarea sa, parti din înscris. Refuzul de a scrie sau semna va putea fi considerat ca o recunoastere a scrierii sau semnaturii.

Art. 291. – (1) Judecatorul, dupa compararea înscrisului cu scrierea sau semnatura facuta în fata sa sau, daca este cazul, si cu alte înscrisuri, se poate lamuri asupra înscrisului.
(2) Daca însa, din compararea scrierilor, judecatorul nu este lamurit, va ordona ca verificarea sa se faca prin expertiza, obligând partile sau alte persoane sa depuna de îndata înscrisuri de comparatie.
(3) Se primesc ca înscrisuri de comparatie:
1. înscrisurile autentice;
2. înscrisurile sau alte scrieri private necontestate de parti;
3. partea din înscris care nu este contestata;
4. scrisul sau semnatura facuta înaintea instantei.
(4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de presedinte, grefier si parti.
(5) Partile iau cunostinta de înscrisuri în sedinta.

Art. 292. – (1) Daca cel mai târziu la primul termen dupa prezentarea unui înscris folosit în proces una din parti declara ca acesta este fals, prin falsificarea scrierii sau semnaturii, ea este obligata sa arate motivele pe care se sprijina.
(2) Daca partea care foloseste înscrisul nu este prezenta, instanta va ordona ca aceasta sa se prezinte personal pentru a lua cunostinta de denuntarea înscrisului ca fals, sa depuna originalul si sa dea explicatiile necesare.
(3) Judecatorul poate ordona prezentarea partilor chiar si înainte de primul termen de judecata, daca partea declara, prin întâmpinare, ca scrierea sau semnatura sa este falsificata.
(4) În cazuri temeinic justificate, partile pot fi reprezentate prin mandatari cu procura speciala.

Art. 293. – (1) Judecatorul va constata de îndata, prin proces-verbal, starea materiala a înscrisului denuntat ca fals, daca exista pe el stersaturi, adaugiri sau corecturi, apoi îl va semna, spre neschimbare, si îl va încredinta grefei, dupa ce va fi contrasemnat de grefier si de parti.
(2) Daca partile nu vor sau nu pot sa semneze, se va face mentiune despre toate acestea în procesul-verbal.

Art. 294. – (1) La acelasi termen în care înscrisul a fost denuntat ca fals sau, în cazul prevazut de art. 292 alin. (2), la termenul urmator, judecatorul întreaba partea care a produs înscrisul, daca întelege sa se foloseasca de el.
(2) Daca partea care a folosit înscrisul lipseste, refuza sa raspunda sau declara ca nu se mai serveste de înscris, acesta va fi înlaturat, în tot sau în parte, dupa caz.
(3) Daca partea care a denuntat înscrisul ca fals lipseste, refuza sa raspunda sau îsi retrage declaratia de denuntare, înscrisul va fi considerat ca recunoscut.

Art. 295. – Daca partea care a prezentat înscrisul staruie sa se foloseasca de acesta, desi denuntarea ca fals a acestuia nu a fost retrasa, instanta, daca este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând de îndata înscrisul denuntat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreuna cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.

Art. 296. – În cazul în care, potrivit legii, actiunea penala nu poate fi pusa în miscare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de catre instanta civila, prin orice mijloace de proba.


§3. Proba cu martori

I. Admisibilitatea probei cu martori


Art. 297. – (1) Proba cu martori este admisibila în toate cazurile în care legea nu dispune altfel.
(2) Nici un act juridic nu poate fi dovedit cu martori, daca valoarea obiectului sau este mai mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra unui întreprinzator sau alt profesionist, a oricarui act juridic, indiferent de valoarea lui, daca a fost facut de acesta în exercitiul activitatii sale profesionale, afara de cazul când legea speciala cere proba scrisa.
(3) În cazul în care legea cere forma scrisa pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori.
(4) De asemenea, este inadmisibila proba cu martori daca pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisa, în afara de cazurile în care:
1. partea s-a aflat în imposibilitate materiala sau morala de a-si întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;
2. exista un început de dovada scrisa, potrivit art. 298;
3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forta majora;
4. partile convin, fie si tacit, sa foloseasca aceasta proba, însa numai privitor la drepturile de care ele pot sa dispuna;
5. actul juridic este atacat pentru frauda, eroare, dol, violenta ori cauza ilicita, dupa caz.
6. se cere lamurirea clauzelor actului juridic.
(5) Proba cu martori nu se admite niciodata împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris si nici despre ceea ce s-ar pretinde ca s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar daca legea nu cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic respectiv, cu exceptia cazurilor prevazute de alin. (4).

Art. 298. – (1) Se socoteste început de dovada scrisa orice scriere, chiar nesemnata si nedatata, care provine de la o persoana careia acea scriere i se opune ori de la cel al carui succesor în drepturi este acea persoana, daca scrierea face credibil faptul pretins.
(2) Constituie început de dovada scrisa si înscrisul, chiar nesemnat de persoana careia acesta i se opune, daca a fost întocmit în fata unui functionar sau agent public competent care atesta ca declaratiile cuprinse în înscris sunt conforme celor facute de acea persoana.
(3) Începutul de dovada scrisa poate face dovada între parti numai daca este completat prin alte mijloace de proba, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumtii.


II. Administrarea probei cu martori


Art. 299. – (1) Când instanta a încuviintat dovada cu martori, ea va dispune citarea si ascultarea acestora.
(2) Înlocuirea martorilor nu se va încuviinta decât în caz de moarte, disparitie sau motive bine întemeiate, caz în care lista se va depune sub sanctiunea decaderii, în termen de 5 zile de la încuviintare.
(3) Fiecare parte va putea sa se împotriveasca la ascultarea unui martor care nu este înscris în lista sau nu este identificat în mod lamurit.
(4) Decaderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligatiilor prevazute de art. 251 se acopera daca acestia se înfatiseaza la termenul fixat pentru ascultarea lor.

Art. 300. – (1) Martorii pot fi ascultati chiar la termenul la care proba a fost încuviintata.
(2) La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce martorii încuviintati chiar fara a fi citati.
(3) Daca partea se obliga sa prezinte martorul la termenul de judecata, fara a fi citat, însa din motive imputabile aceasta nu îsi îndeplineste obligatia, instanta va dispune citarea martorului pentru un nou termen. Dispozitiile art. 301 sunt aplicabile.

Art. 301. – (1) Împotriva martorului care lipseste la prima citare, instanta poate emite mandat de aducere.
(2) În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
(3) Daca, dupa emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi gasit sau nu se înfatiseaza, instanta va putea proceda la judecata.

Art. 302. – Martorul care, din cauza de boala sau alta împiedicare grava, nu poate veni în instanta, va putea fi ascultat la locul unde se afla, cu citarea partilor.

Art. 303. – (1) Nu pot fi martori:
1. rudele si afinii pâna la gradul al treilea inclusiv;
2. sotul, fostul sot, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflati în dusmanie sau în legaturi de interese cu vreuna din parti;
4. persoanele puse sub interdictie judecatoreasca;
5. cei condamnati pentru marturie mincinoasa.
(2) Partile pot conveni, expres sau tacit, sa fie ascultate ca martori si persoanele prevazute la alin. (1) pct. 1, 2 si 3.

Art. 304. – În procesele privitoare la filiatie, divort si alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele si afinii prevazuti la art. 303, în afara de descendenti.

Art. 305. – (1) Sunt scutiti de a fi martori:
1. slujitorii cultelor, medicii, farmacistii, avocatii, notarii publici, executorii judecatoresti, mediatorii, moasele si asistentii medicali si orice alti profesionisti carora legea le impune sa pastreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunostinta în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor;
2. judecatorii, procurorii si functionarii publici, chiar si dupa încetarea functiei lor, asupra împrejurarilor secrete de care au avut cunostinta în aceasta calitate;
3. cei care prin raspunsurile lor s-ar expune pe ei însisi sau ar expune pe vreuna din persoanele aratate în art. 303 alin. (1), pct. 1 si 2, la o pedeapsa penala sau la dispretul public.
(2) Persoanele prevazute la alin. (1) pct. 1, cu exceptia slujitorilor cultelor, vor putea totusi depune marturie, daca au fost dezlegate de secretul de serviciu ori profesional de partea interesata la pastrarea secretului, în afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(3) Vor putea, de asemenea, depune marturie si persoanele prevazute la alin. (1) pct. 2, daca autoritatea sau institutia pe lânga care functioneaza ori au functionat, dupa caz, le da încuviintarea.

Art. 306. – (1) Presedintele, înainte de a lua declaratia, va cere martorului sa arate:
a) numele, prenumele, profesia, domiciliul si vârsta;
b) daca este ruda sau afin cu una din parti si în ce grad;
c) daca se afla în serviciul uneia din parti;
(2) Presedintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura si semnificatia juramântului.

Art. 307. – (1) Înainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramânt: „Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”.
(2) În timpul depunerii juramântului, martorul tine mâna pe cruce sau pe Biblie.
(3) Referirea la divinitate din formula juramântului se schimba potrivit credintei religioase a martorului.
(4) Martorului de alta religie decât cea crestina nu îi sunt aplicabile prevederile alin. (2).
(5) Martorul fara confesiune va depune urmatorul juramânt: „Jur pe onoare si constiinta ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu”.
(6) Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramântul vor rosti în fata instantei urmatoarea formula: „Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu”.
(7) Mutii si surdo-mutii, stiutori de carte, vor depune juramântul transcriind formula acestuia si iscalind-o; surzii vor rosti juramântul, iar cei care nu stiu sa scrie, vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret.
(8) Situatiile la care se refera alin. (3)-(7) se retin de catre instanta pe baza afirmatiilor facute de martor.
(9) Dupa depunerea juramântului, presedintele va pune în vedere martorului ca, daca nu va spune adevarul, savârseste infractiunea de marturie mincinoasa.
(10) Despre toate acestea se face mentiune în declaratia scrisa.

Art. 308. – Copiii mai mici de 14 ani si cei care sunt lipsiti de discernamânt în momentul audierii, fara a fi pusi sub interdictie, pot fi ascultati, fara juramânt, însa instanta le va atrage atentia sa spuna adevarul si va tine seama, la aprecierea depozitiei lor, de situatia lor speciala.

Art. 309. – (1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultati înca neputând fi de fata.
(2) Ordinea ascultarii martorilor va fi fixata de presedinte, tinând seama si de cererea partilor.
(3) Martorul va raspunde mai întâi la întrebarile puse de presedinte, iar apoi si întrebarilor puse, cu încuviintarea acestuia, de catre partea care l-a propus, precum si de catre partea adversa.
(4) Dupa ascultare, martorul ramâne în sala de sedinta pâna la sfârsitul cercetarii, afara numai daca instanta hotaraste altfel.
(5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lasat sa-si faca liber depozitia, fara sa aiba voie sa citeasca un raspuns scris de mai înainte; el se poate servi însa de însemnari, cu încuviintarea presedintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.

Art. 310. – (1) Martorii pot fi din nou întrebati, daca instanta gaseste de cuviinta.
(2) Martorii ale caror declaratii nu se potrivesc pot fi confruntati.
(3) Daca instanta gaseste ca întrebarea pusa de parte nu poate sa duca la dezlegarea procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a carui dovedire e oprita de lege, nu o va încuviinta. Instanta, la cererea partii, va trece în încheierea de sedinta atât întrebarea formulata, cât si motivul pentru care nu a fost încuviintata.

Art. 311. – (1) Marturia se va scrie de grefier, dupa dictarea presedintelui sau a judecatorului delegat, si va fi semnata pe fiecare pagina si la sfârsitul ei de judecator, grefier si martor, dupa ce acesta a luat cunostinta de cuprins. Daca martorul refuza sau nu poate sa semneze, se va face mentiune despre aceasta în încheierea de sedinta.
(2) Orice adaugiri, stersaturi sau schimbari în cuprinsul marturiei trebuie încuviintate si semnate de judecator, de grefier si martor, sub pedeapsa de a nu fi tinute în seama.
(3) Locurile nescrise din declaratie trebuie barate cu linii, astfel încât sa nu se poata face adaugiri.

Art. 312. – În aprecierea declaratiilor martorilor, instanta va tine seama de sinceritatea acestora si de împrejurarile în care au luat cunostinta de faptele ce fac obiectul declaratiei respective.

Art. 313. – Daca, din cercetare, reies banuieli de marturie mincinoasa sau de mituire a martorului, instanta va încheia proces-verbal si va trimite pe martor în fata autoritatilor penale.

Art. 314. – (1) Martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare si masa daca este din alta localitate, precum si dreptul la despagubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obtinut, daca si-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de munca, prilejuita de chemarea sa în vederea ascultarii ca martor, stabilite în raport de starea sau profesia pe care o exercita, precum si timpul efectiv pierdut.
(2) Drepturile banesti se asigura de partea care a propus martorul si se stabilesc, la cerere, de catre instanta, prin încheiere executorie.


§4. Prezumtiile


Art. 315. – Prezumtiile sunt consecintele pe care legea sau judecatorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.

Art. 316. – (1) Prezumtia legala scuteste de dovada pe acela în folosul caruia este stabilita în tot ceea ce priveste faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea careia îi profita prezumtia trebuie sa dovedeasca faptul cunoscut, vecin si conex, pe care se întemeiaza aceasta.
(2) Prezumtia legala poate fi înlaturata prin proba contrara, daca legea nu dispune altfel.

Art. 317. – În cazul prezumtiilor lasate la aprecierea judecatorului, acesta se poate întemeia pe ele numai daca au greutate si puterea de a naste probabilitatea faptului pretins; ele, însa, pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori.


§5. Expertiza


Art. 318. – (1) Când, pentru lamurirea unor împrejurari de fapt instanta considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi, la cererea partilor ori din oficiu, unul sau trei experti. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiza la instanta sa aiba loc conform dispozitiilor art. 324.
(2) Când este cazul, instanta va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.
(3) În domeniile strict specializate, în care nu exista experti autorizati, din oficiu sau la cererea oricareia dintre parti, judecatorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv.
(4) Dispozitiile referitoare la expertiza, cu exceptia celor privind aducerea cu mandat, sanctionarea cu amenda judiciara si obligarea la plata de despagubiri, sunt aplicabile în mod corespunzator în cazurile prevazute la alin. (2) si alin. (3).
(5) La efectuarea expertizei în conditiile alin. (1) si alin. (2) pot asista si experti alesi de parti si încuviintati de instanta, având calitatea de consilieri ai partilor, daca prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot sa dea relatii, sa formuleze întrebari si observatii si, daca este cazul, sa întocmeasca un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

Art. 319. – (1) Daca partile nu se învoiesc asupra numirii expertilor, ei se vor numi de catre instanta, prin tragere la sorti, de pe lista întocmita si comunicata de catre biroul local de expertiza, cuprinzând persoanele înscrise în evidenta sa si autorizate, potrivit legii, sa efectueze expertize judiciare.
(2) Încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra carora acesta urmeaza sa se pronunte, termenul în care trebuie sa efectueze expertiza si onorariul provizoriu al expertului.
(3) Dovada platii onorariului se depune la grefa instantei de partea care a fost obligata prin încheiere, în termen de 5 zile de la numire. El poate fi majorat, în conditiile prevazute de art. 327 alin. (2).

Art. 320. – (1) Expertii pot fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecatorii.
(2) Recuzarea trebuie sa fie ceruta în termen de 5 zile de la numirea expertului, daca motivul ei exista la aceasta data; în celelalte cazuri termenul va curge de la data când s-a ivit motivul de recuzare.
(3) Recuzarile se judeca cu citarea partilor si a expertului.

Art. 321. – (1) Dispozitiile privitoare la citare, aducerea cu mandat si sanctionarea martorilor care lipsesc sunt deopotriva aplicabile expertilor.
(2) Daca expertul nu se înfatiseaza, instanta poate dispune înlocuirea lui.

Art. 322. – Daca expertii pot sa-si exprime de îndata opinia, acestia vor fi ascultati chiar în sedinta, iar parerea lor se va trece într-un proces-verbal, dispozitiile art. 311 aplicându-se în mod corespunzator.

Art. 323. – (1) Expertiza nu poate fi efectuata decât dupa citarea partilor prin scrisoare recomandata cu continut declarat în care li se va indica ziua, ora si locul unde se va face lucrarea. Citatia, sub sanctiunea nulitatii, trebuie înmânata partii cu cel putin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrarii. Confirmarea de primire va fi alaturata raportului de expertiza.
(2) Partile sunt obligate sa dea expertului orice lamuriri în legatura cu obiectul lucrarii.

Art. 324. – (1) Constatarile si concluziile motivate ale expertului sau ale laboratorului ori ale institutului specializat caruia i s-a cerut efectuarea expertizei vor fi consemnate într-un raport scris, care va fi depus cu cel putin 10 zile înainte de termenul fixat pentru judecata. În cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertiza poate fi micsorat.
(2) Când sunt mai multi experti cu pareri deosebite lucrarea trebuie sa cuprinda parerea motivata a fiecaruia.
(3) În cazurile anume prevazute de lege, depunerea raportului se va face numai dupa obtinerea avizelor tehnice necesare ce se elibereaza numai de organismele de specialitate competente.

Art. 325. – Daca este nevoie de lamurirea sau completarea raportului de expertiza ori daca exista o contradictie între parerile expertilor, instanta, din oficiu sau la cererea partilor, poate solicita expertilor, la primul termen dupa depunerea raportului, sa-l lamureasca sau sa-l completeze.

Art. 326. – (1) Pentru motive temeinice, instanta poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de catre alt expert.
(2) O noua expertiza va trebui ceruta motivat, sub sanctiunea decaderii, la primul termen dupa depunerea raportului, iar daca s-au formulat obiectiuni, la termenul imediat urmator depunerii raspunsului la obiectiuni ori, dupa caz, a raportului suplimentar.

Art. 327. – (1) Expertii care vor cere sau vor primi o suma mai mare decât onorariul fixat de instanta se vor pedepsi potrivit legii penale.
(2) La cererea expertilor, tinându-se seama de lucrarea efectuata, instanta va putea majora onorariul cuvenit acestora, prin încheiere executorie, data cu citarea partilor, însa numai dupa depunerea raportului, a raspunsului la eventualele obiectiuni sau a raportului suplimentar, dupa caz.
(3) Expertul are aceleasi drepturi ca si martorul în ceea ce priveste cheltuielile de transport, cazare si masa.

Art. 328. – Daca expertiza se face la o alta instanta, prin comisie rogatorie, numirea expertilor si stabilirea sumelor cuvenite vor fi lasate în sarcina acestei din urma instante.


§6. Mijloacele materiale de proba


Art. 329. – (1) Sunt mijloace materiale de proba lucrurile care prin însusirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le pastreaza servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la solutionarea procesului.
(2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de proba si fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum si alte asemenea mijloace tehnice, daca nu au fost obtinute prin încalcarea legii ori a bunelor moravuri.

Art. 330. – (1) Mijloacele materiale de proba puse la dispozitia instantei vor fi pastrate pâna la solutionarea definitiva a procesului.
(2) Daca aducerea la instanta a mijloacelor materiale de proba prezinta greutati datorita numarului, volumului sau altor însusiri ale lor ori locului unde se afla, acestea vor fi lasate în custodia detinatorului sau a altei persoane.

Art. 331. – (1) Mijloacele materiale de proba, aflate în pastrarea instantei, se aduc în sedinta de judecata.
(2) Daca mijloacele materiale de proba nu se afla în pastrarea instantei, aceasta poate ordona, dupa caz, fie aducerea lor, fie verificarea la fata locului, dispozitiile art. 281-288 fiind aplicabile în mod corespunzator.
(3) În încheierea sau procesul-verbal, dupa caz, continând constatarile instantei, se va face mentiune si despre starea si semnele caracteristice ale mijloacelor materiale de proba verificate.

Art. 332. – În cazul în care instanta a dispus restituirea bunurilor care au servit ca mijloace materiale de proba si cei în drept de a le primi nu le ridica în termen de 6 luni de la data când au fost încunostintati în acest scop, instanta, în camera de consiliu, citând partile interesate si organul financiar local competent, va da o încheiere prin care aceste lucruri vor fi trecute în proprietatea statului. Încheierea poate fi atacata numai cu apel la instanta ierarhic superioara.


§7. Cercetarea la fata locului


Art. 333. – (1) Cercetarea la fata locului se poate face, la cerere sau din oficiu, când instanta apreciaza ca ea este necesara pentru lamurirea procesului.
(2) Încheierea prin care se admite cercetarea va determina împrejurarile de fapt ce urmeaza a fi lamurite la fata locului.

Art. 334. – (1) Cercetarea se face, cu citarea partilor, de catre judecatorul delegat sau de catre întregul complet de judecata. Prezenta procurorului este obligatorie când participarea acestuia la judecata este ceruta de lege.
(2) Instanta poate, de asemenea, încuviinta ca ascultarea martorilor, expertilor si partilor sa se faca la fata locului.

Art. 335. – (1) Despre cele constatate si masurile luate la fata locului, instanta va întocmi un proces-verbal, în care se vor consemna si sustinerile ori obiectiunile partilor, care va fi semnat de catre cei prezenti.
(2) Desenele, planurile, schitele sau fotografiile facute la fata locului vor fi alaturate procesului-verbal.


§8. Marturisirea

I. Admisibilitatea probei


Art. 336. – (1) Constituie marturisire recunoasterea de catre una dintre parti, din proprie initiativa sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea potrivnica îsi întemeiaza pretentia sau, dupa caz, apararea.
(2) Marturisirea este judiciara sau extrajudiciara.

Art. 337. – (1) Marturisirea judiciara face deplina dovada împotriva aceluia care a facut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procura speciala.
(2) Marturisirea judiciara nu poate fi divizata împotriva autorului decât în cazurile când cuprinde fapte distincte si care nu au legatura între ele.
(3) De asemenea, marturisirea judiciara nu poate fi nici revocata, afara numai daca se face dovada ca a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile.
(4) Marturisirea judiciara nu produce efecte daca a fost facuta de o persoana lipsita de discernamânt sau daca duce la pierderea unui drept de care cel care face recunoasterea nu poate dispune.

Art. 338. – (1) Marturisirea facuta în afara procesului este un fapt supus aprecierii judecatorului, potrivit regulilor generale de probatiune.
(2) Marturisirea extrajudiciara verbala nu poate fi invocata în cazurile când proba cu martori nu este admisa.


II. Interogatoriul


Art. 339. – Instanta poate încuviinta, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricareia dintre parti, cu privire la fapte personale, care sunt de natura sa duca la solutionarea procesului.

Art. 340. – (1) Cel chemat în persoana va fi întrebat de catre presedinte asupra fiecarui fapt în parte.
(2) Cu încuviintarea presedintelui, fiecare dintre judecatori, procurorul, când participa la judecata, precum si partea potrivnica pot pune direct întrebari celui chemat la interogatoriu.
(3) Partea va raspunde fara sa poata citi un proiect de raspuns scris în prealabil. Ea se poate folosi însa de însemnari, cu încuviintarea presedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
(4) Daca partea declara ca pentru a raspunde trebuie sa cerceteze înscrisuri, registre sau dosare, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu.
(5) Când ambele parti sunt de fata la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate.

Art. 341. – Reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cel care asista persoana cu capacitate de exercitiu restrânsa poate fi chemat personal la interogatoriu numai în legatura cu actele încheiate si faptele savârsite în aceasta calitate.

Art. 342. – (1) Raspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeasi foaie cu întrebarile. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagina de presedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum si de partea care a raspuns dupa ce a luat cunostinta de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adaugirile, stersaturile sau schimbarile aduse, sub sanctiunea de a nu fi tinute în seama.
(2) Daca partea interogata sau cealalta parte nu voieste sau nu poate sa semneze, se va consemna în josul interogatoriului.
(3) În cazul în care interogatoriul a fost dispus din oficiu, precum si în cazul prevazut de art. 340 alin. (2), vor fi consemnate în încheierea de sedinta atât întrebarile, cât si raspunsurile.

Art. 343. – (1) Statul si celelalte persoane juridice de drept public, precum si persoanele juridice de drept privat vor raspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica în prealabil, în conditiile art. 183 lit. e).
(2) Se excepteaza societatile de persoane, ai caror asociati cu drept de reprezentare vor fi citati personal la interogatoriu.

Art. 344. – (1) Partea care are domiciliul în strainatate si este reprezentata în proces printr-un mandatar va putea fi interogata prin mandatar.
(2) În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune raspunsul partii dat în cuprinsul unei procuri speciale si autentice. Daca mandatarul este avocat, procura speciala certificata de acesta este suficienta.

Art. 345. – (1) Instanta poate încuviinta luarea interogatoriului la locuinta celui chemat la interogatoriu, printr-un judecator delegat, daca partea, din motive temeinice, este împiedicata de a veni în fata instantei. În acest caz, raspunsurile la întrebari se vor consemna în prezenta partii potrivnice sau în lipsa, daca aceasta a fost citata si nu s-a prezentat.
(2) Partea care locuieste în circumscriptia altei instante, în cazurile prevazute de alin. (1), se va asculta prin comisie rogatorie.

Art. 346. – (1) Daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se înfatiseaza, instanta poate socoti aceste împrejurari ca o marturisire deplina sau numai ca un început de dovada în folosul aceluia care a propus interogatoriul.
(2) În acest din urma caz, atât dovada cu martori cât si alte probe, inclusiv prezumtiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.


§9. Asigurarea probelor


Art. 347. – (1) Oricine are interes sa constate de urgenta marturia unei persoane, parerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile, ori sa obtina recunoasterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, daca este pericol ca proba sa dispara sau sa fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât si în timpul procesului, administrarea acestor probe.
(2) În cazul în care partea potrivnica îsi da acordul, cererea poate fi facuta, chiar daca nu exista urgenta.

Art. 348. – (1) Cererea se va îndrepta, înainte de judecata, la judecatoria în circumscriptia careia se afla martorul sau obiectul constatarii, iar în timpul judecatii, la instanta care judeca procesul în prima instanta.
(2) Partea va arata în cerere probele a caror administrare o pretinde, faptele pe care vrea sa le dovedeasca, precum si motivele care fac necesara asigurarea acestora sau, dupa caz, acordul partii potrivnice.
(3) Instanta va dispune citarea partilor si va comunica partii potrivnice copie de pe cerere. Aceasta nu este obligata sa depuna întâmpinare.
(4) Instanta va solutiona cererea în camera de consiliu, prin încheiere.
(5) În caz de pericol în întârziere, instanta, apreciind împrejurarile, va putea încuviinta cererea si fara citarea partilor.

Art. 349. – (1) Încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie si nu este supusa niciunei cai de atac.
(2) Încheierea de respingere poate fi atacata separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor, si de la comunicare, daca s-a dat fara citarea lor.
Art. 350.– (1) Administrarea probei ce trebuie asigurata va putea fi facuta de îndata sau la termenul ce se va fixa în acest scop.
(2) Administrarea probelor asigurate se constata printr-o încheiere, care nu este supusa niciunei cai de atac.

Art. 351. – (1) Probele asigurate în conditiile mai sus prevazute vor fi cercetate de instanta, la judecarea procesului, sub raportul admisibilitatii si concludentei lor. În cazul în care gaseste necesar, instanta va proceda, daca este cu putinta, la o noua administrare a probelor asigurate.
(2) Probele asigurate pot sa fie folosite si de partea care nu a cerut administrarea lor.
(3) Cheltuielile facute cu administrarea probelor vor fi tinute în seama de instanta care judeca pricina în fond.

Art. 352. – (1) La cererea oricarei persoane care are interesul sa constate de urgenta o anumita stare de fapt care ar putea sa înceteze ori sa se schimbe pâna la administrarea probelor, executorul judecatoresc în circumscriptia caruia urmeaza sa se faca constatarea va putea constata la fata locului aceasta stare de fapt.
(2) În cazul în care efectuarea constatarii prevazute la alin. (1) necesita concursul partii potrivnice sau a unei alte persoane, constatarea nu poate fi facuta decât cu acordul acesteia.
(3) În lipsa acordului prevazut la alin. (2), partea interesata va putea cere instantei sa încuviinteze efectuarea constatarii. Instanta poate încuviinta efectuarea constatarii fara citarea aceluia împotriva caruia se cere. Dispozitiile art. 348-351 se aplica în mod corespunzator.
(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva caruia s-a facut constatarea, daca nu a fost de fata.
(5) El va face dovada pâna la proba contrarie.

Art. 353. – În caz de pericol în întârziere, asigurarea dovezii si constatarea unei stari de fapt se vor putea face si în zilele de sarbatoare si chiar în afara orelor legale, însa numai cu încuviintarea expresa a instantei.


Subsectiunea a 4-a
Administrarea probelor
de catre avocati


Art. 354. – Dispozitiile prezentei sectiuni sunt aplicabile tuturor litigiilor, cu exceptia celor ce privesc starea civila si capacitatea persoanelor, relatiile de familie, precum si orice alte drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie.

Art. 355. – La primul termen de judecata la care partile au fost legal citate si daca acestea sunt prezente sau reprezentate, instanta le va întreba daca sunt de acord ca probele sa fie administrate potrivit dispozitiilor din prezenta subsectiune.

Art. 356. – (1) La termenul prevazut la art. 355 partile, prezente personal sau reprezentate, pot conveni ca avocatii care le asista si le reprezinta sa administreze probele în cauza, potrivit dispozitiilor prezentei subsectiuni.
(2) Consimtamântul pentru administrarea probelor, prevazut la alin. (1), se va da de catre parti, personal sau prin mandatar cu împuternicire speciala, în fata instantei, luându-se act despre aceasta în încheiere, sau prin înscris întocmit în fata avocatului, care este obligat sa certifice consimtamântul si semnatura partii pe care o asista sau o reprezinta. Daca sunt mai multe parti asistate de acelasi avocat, consimtamântul se va da de fiecare dintre ele separat.
(3) Totodata, fiecare parte este obligata sa declare ca pentru procedura din prezenta sectiune îsi alege domiciliul la avocatul care o reprezinta.
(4) Consimtamântul dat potrivit alin. (2) nu poate fi revocat de catre una dintre parti.

Art. 357. – Pe parcursul administrarii probelor de catre avocati, sedintele de judecata, atunci când acestea sunt necesare, se desfasoara potrivit art. 229, cu participarea obligatorie a avocatilor.

Art. 358. – (1) Dupa constatarea valabilitatii consimtamântului dat conform art. 356, instanta va lua masurile prevazute la art. 226 alin. (2). Dispozitiile art. 244, art. 245, art. 246 alin. (1), art. 247 si art. 249 sunt aplicabile.
(2) Când, potrivit legii, cererile aratate la alin. (1) pot fi formulate si ulterior primului termen de judecata la care partile sunt legal citate, instanta poate acorda în acest scop un termen scurt, dat în cunostinta partilor reprezentate prin avocat.
(3) Dispozitiile art. 216 si ale art. 243 alin. (2)-(4) sunt aplicabile.
(4) Partea care lipseste nejustificat la termenul de încuviintare a dovezilor va fi decazuta din dreptul de a mai propune si administra orice dovada, cu exceptia celei cu înscrisuri, dar va putea participa la administrarea dovezilor de catre cealalta parte si va putea combate aceste dovezi.

Art. 359. – (1) Pentru administrarea probelor de catre avocati instanta va stabili un termen de pâna la 6 luni, tinând seama de volumul si complexitatea acestora.
(2) Termenul prevazut la alin. (1) va putea fi prelungit daca în cursul administrarii probelor:
1. se invoca o exceptie sau un incident procedural asupra caruia, potrivit legii, instanta trebuie sa se pronunte; în acest caz, termenul se prelungeste cu timpul necesar solutionarii exceptiei sau incidentului;
2. a încetat, din orice cauza, contractul de asistenta juridica dintre una din parti si avocatul sau; în acest caz, termenul se prelungeste cu cel mult o luna pentru angajarea altui avocat;
3. una dintre parti a decedat; în acest caz, termenul se prelungeste cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. 400 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat partii interesate pentru introducerea în proces a mostenitorilor;
4. în orice alte cazuri în care legea prevede suspendarea procesului, termenul se prelungeste cu perioada suspendarii, dispozitiile art. 399 alin. (1) pct. 2 nefiind însa aplicabile.

Art. 360. – (1) În cel mult 5 zile de la încuviintarea probelor, avocatii partilor vor prezenta instantei programul de administrare a acestora, purtând semnatura avocatilor, în care se vor arata locul si data administrarii fiecarei probe. Programul se încuviinteaza de instanta, în camera de consiliu, si este obligatoriu pentru parti si avocatii lor.
(2) În procesele prevazute la art. 87 alin. (2) si (3) programul încuviintat potrivit alin. (1) va fi comunicat de îndata procurorului, în conditiile art. 371.
(3) Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocati sau în orice alt loc convenit, daca natura probei impune aceasta. Partile, prin avocati, sunt obligate sa-si comunice înscrisurile si orice alte acte, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnatura.
(4) Nerespectarea nejustificata a programului prevazut la alin. (1) atrage decaderea partii din dreptul de a mai administra proba respectiva.
(5) Dispozitiile art. 251 sunt aplicabile.

Art. 361. – Daca în cursul administrarii probelor una dintre parti formuleaza o cerere, invoca o exceptie, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanta care, cu citarea celeilalte parti, prin încheiere data în camera de consiliu, se va pronunta de îndata, iar când este necesar, în cel mult 15 zile de la data la care a fost sesizata. Încheierea poate fi atacata numai odata cu fondul procesului.

Art. 362. – În cazul în care se dispune înfatisarea unui înscris detinut de o autoritate sau de o alta persoana, instanta, potrivit dispozitiilor art. 286, va dispune solicitarea înscrisului si, îndata ce acesta este depus la instanta, comunicarea lui în copie fiecarui avocat.

Art. 363. – Daca una dintre parti nu recunoaste scrisul sau semnatura dintr-un înscris, avocatul partii interesate, potrivit art. 361 va solicita instantei sa procedeze la verificarea înscrisurilor.

Art. 364. – (1) Martorii vor fi ascultati, la locul si data prevazute în programul încuviintat de instanta, de catre avocatii partilor, în conditiile art. 306 alin. (1) si art. 309 alin. (1), (2), (4) si (5), care se aplica în mod corespunzator. Ascultarea martorilor se face fara prestare de juramânt, punându-li-se însa în vedere ca, daca nu vor spune adevarul, savârsesc infractiunea de marturie mincinoasa. Despre toate acestea se face mentiune în declaratia scrisa.
(2) Martorii aratati la art. 308 vor fi ascultati numai de catre instanta.

Art. 365. – (1) Marturia se va consemna întocmai de catre o persoana convenita de parti si se va semna, pe fiecare pagina si la sfârsitul ei, de catre avocatii partilor, de cel ce a consemnat-o si de martor, dupa ce acesta a luat cunostinta de cuprinsul consemnarii.
(2) Orice adaugiri, stersaturi sau schimbari în cuprinsul marturiei trebuie încuviintate prin semnatura celor aratati la alin. (1), sub sanctiunea de a nu fi luate în seama.
(3) Daca marturia a fost stenografiata, aceasta va fi transcrisa. Atât stenograma, cât si transcrierea ei vor fi semnate potrivit alin. (1) si depuse la dosar.

Art. 366. – Partile pot conveni ca declaratiile martorilor sa fie consemnate si autentificate de un notar public. Dispozitiile art. 364 sunt aplicabile.

Art. 367. – (1) În cazul în care este încuviintata o expertiza, în programul administrarii probelor partile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor, precum si numele consilierilor fiecareia dintre ele.
(2) Daca partile nu se învoiesc asupra alegerii expertului, ele vor cere instantei, la termenul când încuviinteaza probele potrivit art. 358, sa procedeze la desemnarea acestuia, potrivit art. 319 alin. (1) si (2).
(3) Expertul este obligat sa efectueze expertiza si sa o predea avocatilor partilor, sub semnatura de primire, cu cel putin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanta potrivit art. 359. De asemenea, el are îndatorirea sa dea explicatii avocatilor si partilor, iar dupa fixarea termenului de judecata, sa se conformeze dispozitiilor art. 325-327.

Art. 368. – Daca s-a dispus o cercetare la fata locului, aceasta se va face de catre instanta potrivit dispozitiilor art. 333-335. Procesul-verbal prevazut la art. 335 alin. (1) va fi întocmit în atâtea exemplare câte parti sunt si va fi înmânat avocatilor acestora în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetarii.

Art. 369. – Când s-a încuviintat chemarea la interogatoriu, instanta va cita partile, la termenul stabilit, în camera de consiliu. Copii de pe interogatoriul astfel luat, precum si de pe cel dispus si primit potrivit art. 343 alin. (1) vor fi înmânate de îndata avocatilor partilor.

Art. 370. – (1) Instanta, în conditiile art. 361, va hotarî asupra cererii de înlocuire a martorilor, de ascultare din nou sau de confruntare a acestora.
(2) De asemenea, în conditiile aratate la alin. (1), instanta se va pronunta cu privire la cererea de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare si care nu puteau fi prevazute pentru a fi solicitate potrivit art. 226 alin. (2) pct. 7.

Art. 371. – (1) Dupa administrarea tuturor probelor încuviintate de instanta reclamantul, prin avocatul sau, va redacta concluziile scrise privind sustinerea pretentiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnatura, celorlalte parti din proces si, când este cazul, Ministerului Public.
(2) Dupa primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul sau, va redacta propriile concluzii scrise pe care le va comunica, potrivit alin. (1), reclamantului, celorlalte parti, precum si, când este cazul, Ministerului Public.

Art. 372. – (1) Avocatii partilor vor alcatui pentru fiecare parte câte un dosar si unul pentru instanta, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constata administrarea fiecarei probe.
(2) Dosarele prevazute la alin. (1) vor fi numerotate, snuruite si vor purta semnatura avocatilor partilor pe fiecare pagina.

Art. 373. – La expirarea termenului stabilit de instanta potrivit art. 359 avocatii partilor vor prezenta împreuna instantei dosarul cauzei întocmit potrivit art. 372.

Art. 374. – (1) Primind dosarul, instanta va fixa termenul de judecata, dat în cunostinta partilor, care nu va putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii dosarului.
(2) La acest termen, instanta va putea hotarî, pentru motive temeinice si dupa ascultarea partilor, sa se administreze noi probe sau sa se administreze nemijlocit în fata sa unele dintre probele administrate de avocati.
(3) În acest scop, instanta va stabili termene scurte, în continuare, date în cunostinta partilor. Pentru prezentarea în fata instantei martorii vor fi citati, de asemenea, în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. Dispozitiile art. 148 si ale art. 301 alin. (2) sunt aplicabile.
(4) Daca, la termenul prevazut de alin. 1, instanta socoteste ca nu e necesara administrarea de noi probe sau a unora din cele administrate de avocati, va proceda la judecarea în fond a procesului, acordând partilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat.

Art. 375. – (1) Dispozitiile subsectiunii a 3-a „Despre probe” sunt aplicabile, daca în prezenta subsectiune nu se prevede altfel.
(2) La cererea avocatului sau a partii interesate instanta poate lua masura amenzii judiciare si obligarii la plata de despagubiri, în cazurile si conditiile prevazute de dispozitiile art. 176-179.

Art. 376. – Dispozitiile prezentei subsectiuni sunt aplicabile în mod corespunzator si consilierilor juridici care, potrivit legii, reprezinta partea.


Sectiunea a 3-a
Dezbaterea în fond a procesului


Art. 377. – Dezbaterile procesului poarta asupra împrejurarilor de fapt si temeiurilor de drept, invocate de parti în cererile lor sau, dupa caz, ridicate de catre instanta din oficiu.

Art. 378. – Înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanta, din oficiu sau la solicitarea partilor, pune în discutia acestora cererile, exceptiile procesuale si apararile care nu au fost solutionate în cursul cercetarii procesului, precum si cele care, potrivit legii, pot fi invocate in orice stare a procesului.

Art. 379. – Instanta poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, în cazul în care, din dezbateri, rezulta necesitatea acestei masuri.

Art. 380. – Daca partile declara ca nu mai au cereri de formulat si nu mai sunt alte incidente de solutionat presedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul partilor, în ordinea prevazuta de art. 205, pentru ca fiecare sa îsi sustina cererile si apararile formulate în proces.

Art. 381. – Dezbaterile începute vor fi continuate la acelasi termen pâna la închiderea lor, cu exceptia cazului în care, pentru motive temeinice, sunt lasate în continuare pentru o alta zi, chiar în afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor.

Art. 382. – (1) Când considera ca au fost lamurite toate împrejurarile de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, presedintele închide dezbaterile.
(2) Daca va considera necesar, instanta poate cere partilor, la închiderea dezbaterilor, sa depuna completari la notele întocmite potrivit art. 232. Partile pot depune aceste completari si în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanta.
(3) Dupa închiderea dezbaterilor, partile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sanctiunea de a nu fi luat în seama.


Sectiunea a 4-a
Deliberarea si pronuntarea hotarârii


Art. 383. – (1) Dupa închiderea dezbaterilor, completul de judecata delibereaza în secret asupra hotarârii ce urmeaza sa pronunte.
(2) La deliberare iau parte numai membrii completului în fata carora au avut loc dezbaterile. Fiecare dintre membrii completului de judecata are îndatorirea sa îsi exprime opinia, începând cu cel mai nou în functie. Presedintele îsi exprima opinia cel din urma.
(3) Judecatorul care a luat parte la judecata este tinut sa se pronunte chiar daca nu mai este judecator al instantei respective, cu exceptia cazului în care, în conditiile legii, i-a încetat calitatea de judecator sau este suspendat din functie. În aceasta situatie, procesul se repune pe rol, cu citarea partilor, pentru ca ele sa puna din nou concluzii în fata completului de judecata legal constituit.

Art. 384. – (1) În cazuri justificate, daca instanta nu ia hotarârea de îndata, pronuntarea acesteia poate fi amânata pentru un termen care nu poate depasi 15 zile.
(2) În cazul amânarii prevazute la alin. (1), presedintele, odata cu anuntarea termenului la care a fost amânata pronuntarea, poate stabili ca pronuntarea hotarârii se va face prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
(3) Daca pronuntarea a fost amânata, hotarârea nu poate fi pronuntata mai înainte de data fixata în acest scop.

Art. 385. – (1) Instanta este obligata sa se pronunte asupra tuturor cererilor deduse judecatii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, daca legea nu prevede altfel.
(2) Daca cererea are ca obiect pretentii privitoare la obligatia de întretinere, alocatia pentru copii, chirie, arenda, plata salariului, rate din pretul vânzarii sau alte sume datorate periodic, instanta va obliga pe pârât, la cererea reclamantului, dupa achitarea taxelor de timbru, potrivit legii, si la plata sumelor devenite exigibile dupa introducerea cererii.

Art. 386. – (1) Hotarârea trebuie sa fie rezultatul acordului membrilor completului de judecata si se da în numele legii.
(2) Când unanimitatea nu poate fi realizata, hotarârea se ia cu majoritatea membrilor completului de judecata. Daca din deliberare rezulta mai mult de doua opinii, judecatorii ale caror pareri se apropie mai mult sunt datori sa se uneasca într-o singura opinie.
(3) În cazul în care majoritatea nu poate fi realizata, procesul se judeca în complet de divergenta, constituit prin includerea în completul initial si a presedintelui instantei sau a vicepresedintelui, a presedintelui de sectie ori a unui judecator desemnat de presedinte.

Art. 387. – (1) În situatia prevazuta la art. 386 alin. (3), divergenta se judeca în aceeasi zi sau, daca nu este posibil, într-un termen care nu poate depasi 20 de zile de la ivirea divergentei, cu citarea partilor. În pricinile considerate urgente acest termen nu poate fi mai mare de 7 zile.
(2) Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor ramase în divergenta si care se anunta partilor în sedinta, instanta fiind îndreptatita, atunci când apreciaza ca este necesar, sa administreze noi dovezi si sa ordone orice alte masuri îngaduite de lege.
(3) Partile vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate în divergenta.
(4) Dispozitiile art. 386 alin. (2) se aplica în mod corespunzator, judecatorii având dreptul de a reveni asupra parerii lor care a provocat divergenta.
(5) Când divergenta nu priveste solutia ce trebuie data întregii cauze, dupa judecarea chestiunilor ramase în divergenta, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea cauzei.

Art. 388. – Daca, în timpul deliberarii, instanta gaseste ca sunt necesare probe sau lamuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea partilor.

Art. 389. – (1) Dupa ce a fost luata hotarârea, se va întocmi de îndata o minuta care va cuprinde solutia si în care se va arata, când este cazul, opinia separata a judecatorilor aflati în minoritate.
(2) Minuta, sub sanctiunea nulitatii hotarârii, se va semna pe fiecare pagina de catre judecatori, dupa care se va trece într-un registru special, tinut la grefa instantei.

Art. 390. – Sub rezerva dispozitiilor art. 384 alin.(2), hotarârea se va pronunta în sedinta publica, la locul unde s-au desfasurat dezbaterile, de catre presedinte sau de catre un judecator, membru al completului, care va citi minuta, indicând si calea de atac ce poate fi folosita împotriva hotarârii.

Art. 391. – Data hotarârii este aceea la care minuta este pronuntata potrivit legii.

Art. 392. – (1) Partea prezenta la pronuntarea hotarârii poate renunta, în conditiile legii, la calea de atac, facându-se mentiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de presedinte si de grefier.
(2) Renuntarea se poate face si ulterior pronuntarii, chiar si dupa declararea caii de atac, prin prezentarea partii înaintea presedintelui instantei sau prin înscris autentic, atâta timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanta competenta, dispozitiile alin.(1) aplicându-se în mod corespunzator.

Art. 393. – Nulitatea unei hotarâri nu poate fi ceruta decât prin caile de atac prevazute de lege, afara de cazul când legea prevede în mod expres altfel.


Capitolul III
Unele incidente procedurale

Sectiunea 1
Renuntarea la judecata


Art. 394. – (1) Reclamantul poate sa renunte oricând la judecata, în tot sau în parte, fie verbal în sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procura speciala.
(3) Daca renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare în judecata, instanta, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecata pe care pârâtul le-a facut.
(4) Daca reclamantul renunta la judecata la primul termen la care partile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renuntarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte parti. Daca pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declara ca renunta la judecata, instanta va acorda pârâtului un termen pâna la care sa îsi exprime pozitia fata de cererea de renuntare. Lipsa unui raspuns pâna la termenul acordat se considera acord tacit la renuntare.
(5) Când renuntarea la judecata se face în apel sau în caile extraordinare de atac, instanta va lua act de renuntare si va dispune si anularea, în tot sau în parte, a hotarârii sau, dupa caz, a hotarârilor pronuntate în cauza.
(6) Renuntarea la judecata se constata prin hotarâre supusa recursului, care va fi judecat de instanta ierarhic superioara celei care a luat act de renuntare. Când renuntarea are loc în fata unei sectii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judeca de Completul de 9 judecatori.

Art. 395. – (1) Renuntarea la judecata a unuia dintre reclamanti nu este opozabila celorlalti reclamanti.
(2) Renuntarea produce efecte numai fata de partile în privinta carora a fost facuta si nu afecteaza cererile incidentale care au caracter de sine statator.


Sectiunea a 2-a
Renuntarea la dreptul pretins


Art. 396. – (1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, sa renunte la însusi dreptul pretins, daca poate dispune de acesta, fara a fi necesar acordul pârâtului.
(2) În caz de renuntare la dreptul pretins, instanta pronunta o hotarâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând si asupra cheltuielilor de judecata.
(3) Renuntarea se poate face atât verbal în sedinta, consemnându-se în încheiere, cât si prin înscris autentic.

Art. 397. – (1) Când renuntarea este facuta în instanta de apel, hotarârea primei instante va fi anulata în tot sau în parte, în masura renuntarii, dispozitiile art. 396 aplicându-se în mod corespunzator.
(2) Când renuntarea este facuta în caile extraordinare de atac, vor fi anulate hotarârile pronuntate în cauza, dispozitiile art. 396 aplicându-se în mod corespunzator.

Art. 398. - Hotarârea este supusa recursului, care se judeca de instanta ierarhic superioara celei care a luat act de renuntarea la dreptul pretins. Când renuntarea are loc în fata unei sectii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judeca de Completul de 9 judecatori.


Sectiunea a 3-a
Suspendarea procesului


Art. 399. – (1) Judecatorul va suspenda judecata:
1. când amândoua partile o cer;
2. când niciuna din parti, legal citate, nu se înfatiseaza la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judeca daca reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsa.
(2) Cererea de judecata în lipsa produce efecte numai la instanta în fata careia a fost formulata.

Art. 400. – (1) Judecarea cauzelor se suspenda de drept:
1. prin decesul uneia din parti, pâna la introducerea în cauza a mostenitorilor, afara de cazul când partea interesata cere termen pentru introducerea în judecata a acestora;
2. prin interdictia judecatoreasca sau punerea sub curatela a unei parti, pâna la numirea tutorelui sau curatorului;
3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre parti, survenit cu mai putin de 15 zile înainte de ziua înfatisarii, pâna la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;
4. prin încetarea functiei tutorelui sau curatorului, pâna la numirea unui nou tutore sau curator;
5. când persoana juridica este dizolvata, pâna la desemnarea lichidatorului;
6. prin deschiderea procedurii insolventei, în temeiul unei hotarâri judecatoresti definitive, daca debitorul trebuie reprezentat, pâna la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;
7. în cazul în care instanta formuleaza o cerere de pronuntare a unei hotarâri preliminare adresata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiaza Uniunea Europeana;
8. în alte cazuri prevazute de lege.
(2) Cu toate acestea, faptele aratate la alin. (1) nu împiedica pronuntarea hotarârii, daca ele au survenit dupa închiderea dezbaterilor.

Art. 401. – (1) Instanta poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;
2. când s-a început urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o înrâurire hotarâtoare asupra hotarârii ce urmeaza sa se dea, daca legea nu prevede altfel.
3. în alte cazuri prevazute de lege.
(2) Suspendarea va dura pâna când hotarârea pronuntata în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitiva.

Art. 402. – (1) Asupra suspendarii judecarii procesului instanta se va pronunta prin încheiere care poate fi atacata cu recurs în mod separat, la instanta ierarhic superioara. Când suspendarea a fost dispusa de Înalta Curte de Casatie si Justitie recursul se judeca de Completul de 9 judecatori.
(2) Recursul se poate declara cât timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât si împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Art. 403. - Judecata cauzei suspendate se reia:
1. prin cererea de redeschidere facuta de una din parti, când suspendarea s-a dispus prin învoirea partilor sau din cauza lipsei lor;
2. prin cererea de redeschidere a procesului, facuta cu aratarea mostenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar sau, dupa caz, a partii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevazute de art. 400 alin. (1) pct. 1-6;
3. în cazurile prevazute de art. 400 alin. (1) pct. 7, dupa pronuntarea hotarârii de catre Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene;
4. prin alte modalitati prevazute de lege.

Sectiunea a 4-a
Perimarea cererii


Art. 404. – (1) Orice cerere de chemare în judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a ramas în nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedura îndeplinit de parti sau de instanta.
(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedura trebuia efectuat din oficiu, precum si cele când din motive care nu sunt imputabile partii cererea n-a ajuns la instanta competenta sau nu se poate fixa termen de judecata.

Art. 405. – Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura facut în vederea judecarii procesului de catre partea care justifica un interes.

Art. 406. – (1) Cursul perimarii este suspendat cât timp dureaza suspendarea judecatii, pronuntata de instanta în cazurile prevazute de art. 401, precum si în alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de staruinta a partilor în judecata.
(2) În cazurile prevazute de art. 400, cursul perimarii este suspendat timp de o luna de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecatii, daca aceste fapte s-au petrecut în cele din urma 3 luni ale termenului de perimare.
(3) Perimarea se suspenda, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicata de a starui în judecata din cauza unor motive temeinic justificate, precum si în alte cazuri expres prevazute de lege.

Art. 407. – În cazul în care sunt mai multi reclamanti sau pârâti împreuna, cererea de perimare sau actul de procedura întrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlalti.


Art. 408. – (1) Perimarea se constata din oficiu sau la cererea partii interesate. Judecatorul va cita de urgenta partile si va dispune grefierului sa întocmeasca un referat asupra actelor de procedura în legatura cu perimarea.
(2) Perimarea poate fi invocata si pe cale de exceptie în camera de consiliu sau în sedinta publica.
(3) Perimarea cererii de chemare în judecata nu poate fi ridicata pentru prima oara în instanta de apel.

Art. 409. – (1) Daca instanta constata ca perimarea nu a intervenit, pronunta o încheiere care poate fi atacata odata cu fondul procesului.
(2) Hotarârea care constata perimarea este supusa recursului, la instanta ierarhic superioara, în termen de 5 zile de la pronuntare. Când perimarea se constata de o sectie a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judeca de Completul de 9 judecatori.

Art. 410. – (1) Perimarea lipseste de efect toate actele de procedura facute în acea instanta.
(2) Când, însa, se face o noua cerere de chemare în judecata, partile pot folosi dovezile administrate în cursul judecarii cererii perimate, în masura în care noua instanta socoteste ca nu este necesara refacerea lor.

Art. 411. – Orice cerere adresata unei instante si care a ramas în nelucrare timp de 10 ani se perima de drept, chiar în lipsa unor motive imputabile partii. Dispozitiile art. 408 se aplica în mod corespunzator.

Capitolul IV
Hotarârile judecatoresti

Sectiunea 1
Dispozitii generale

§1. Denumirea, întocmirea si comunicarea hotarârii


Art. 412. – (1) Hotarârea prin care cauza este solutionata de prima instanta sau prin care aceasta se dezînvesteste fara a solutiona cauza se numeste sentinta.
(2) Hotarârea prin care instanta se pronunta asupra apelului, recursului si recursului în interesul legii, precum si hotarârea pronuntata ca urmare a anularii în apel a hotarârii primei instante si retinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecarii cauzei în fond dupa casarea cu retinere în recurs, se numeste decizie.
(3) Hotarârea prin care instanta se pronunta asupra contestatiei în anulare sau revizuirii se numeste, dupa caz, sentinta sau decizie.
(4) Toate celelalte hotarâri date de instanta se numesc încheieri, daca legea nu prevede altfel.

Art. 413. – (1) Hotarârea va cuprinde:
a) partea introductiva, în care se vor face mentiunile prevazute de art. 222 alin. (1) si alin. (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de sedinta, partea introductiva a hotarârii va cuprinde numai denumirea instantei, numarul dosarului, data, numele, prenumele si calitatea membrilor completului de judecata, numele si prenumele grefierului, numele si prenumele procurorului daca a participat la judecata, precum si mentiunea ca celelalte date sunt aratate în încheiere.
b) considerentele, în care se vor arata obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza solutia, aratându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlaturat cererile partilor;
c) dispozitivul, în care se va arata numele, prenumele, codul numeric personal si domiciliul sau resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar, solutia data tuturor cererilor deduse judecatii si cuantumul cheltuielilor de judecata acordate.
(2) Daca hotarârea s-a dat în folosul mai multor reclamanti sau împotriva mai multor pârâti, se va arata ceea ce se cuvine fiecarui reclamant si la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, daca drepturile si obligatiile partilor sunt solidare sau indivizibile.
(3) În partea finala a dispozitivului se va arata daca hotarârea este executorie, este supusa unei cai de atac ori este definitiva, data pronuntarii ei, mentiunea ca s-a pronuntat în sedinta publica sau într-o alta modalitate prevazuta de lege, precum si semnaturile judecatorilor si grefierului. Când hotarârea este supusa apelului sau recursului se va arata si instanta la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac.

Art. 414. – (1) Hotarârea se redacteaza de judecatorul care a solutionat procesul. Când completul a fost compus din mai multi judecatori, presedintele îl va putea desemna pe unul dintre acestia sa redacteze hotarârea.
(2) În cazul în care unul dintre judecatori a ramas în minoritate la deliberare, el îsi va redacta opinia separata care va cuprinde expunerea considerentelor, solutia pe care a propus-o si semnatura acestuia. De asemenea, judecatorul care este de acord cu solutia, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurenta.
(3) Hotarârea va fi semnata de membrii completului de judecata si de grefier.
(4) Daca vreunul dintre judecatori este împiedicat sa semneze hotarârea, ea va fi semnata în locul sau de presedintele completului, iar daca si acesta ori judecatorul unic se afla într-o astfel de situatie, hotarârea se va semna de catre presedintele instantei. Când împiedicarea priveste pe grefier, hotarârea se va semna de grefierul sef. În toate cazurile se face mentiune pe hotarâre despre cauza care a determinat împiedicarea.
(5) Hotarârea se va redacta si semna în cel mult 30 de zile de la pronuntare. Opinia separata a judecatorului ramas în minoritate, precum si, când este cazul, opinia concurenta se redacteaza si se semneaza în acelasi termen.
(6) Hotarârea se va întocmi în doua exemplare originale, din care unul se ataseaza la dosarul cauzei, iar celalalt se va depune spre conservare la dosarul de hotarâri al instantei.

Art. 415. – (1) Hotarârea se va comunica din oficiu partilor, în copie, chiar daca este definitiva. Comunicarea se va face de îndata ce hotarârea a fost redactata si semnata în conditiile legii.
(2) Hotarârile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciara sau, dupa caz, în alte registre publice, se vor comunica din oficiu si institutiei sau autoritatii care tine acele registre.
(3) Hotarârile definitive prin care s-a dispus anularea, în tot sau în parte, a unui act notarial, se comunica din oficiu notarului public instrumentator, direct ori prin intermediul Camerei Notarilor Publici în circumscriptia careia functioneaza.

Art. 416. – Adaugirile, schimbarile sau corecturile în cuprinsul hotarârii vor trebui semnate de judecatori, sub sanctiunea neluarii lor în seama.

§2. Efectele hotarârii judecatoresti


Art. 417. – Dupa pronuntarea hotarârii instanta se dezînvesteste si niciun judecator nu poate reveni asupra parerii sale.

Art. 418. – (1) Hotarârea judecatoreasca ce solutioneaza, în tot sau în parte, fondul procesului sau statueaza asupra unei exceptii procesuale ori asupra oricarui alt incident are, de la pronuntare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea transata.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa.
(3) Hotarârea judecatoreasca prin care se ia o masura provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.
(4) Când hotarârea este supusa apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.
(5) Hotarârea atacata cu contestatia în anulare sau revizuire îsi pastreaza autoritatea de lucru judecat pâna ce va fi înlocuita cu o alta hotarâre.

Art. 419. – (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecata de doua ori în aceeasi calitate, în temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect.
(2) Oricare dintre parti poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma.

Art. 420. – Hotarârea judecatoreasca are putere executorie, în conditiile prevazute de lege.

Art. 421. – Hotarârea are forta probanta a unui înscris autentic.

Art. 422. – (1) Hotarârea judecatoreasca este obligatorie si produce efecte numai între parti si succesorii acestora.
(2) Hotarârea este opozabila oricarei terte persoane atâta timp cât aceasta din urma nu face, în conditiile legii, dovada contrara.

Sectiunea a 2-a
Hotarârile date în baza recunoasterii pretentiilor


Art. 423. – (1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia din urma, va da o hotarâre în masura recunoasterii.
(2) Daca recunoasterea este partiala, judecata va continua cu privire la pretentiile ramase nerecunoscute, instanta urmând a pronunta o noua hotarâre asupra acestora.

Art. 424. – (1) Hotarârea prevazuta la art. 423 poate fi atacata numai cu recurs, la instanta ierarhic superioara.
(2) Când recunoasterea pretentiilor a fost facuta înaintea instantei de apel, hotarârea primei instante va fi anulata în masura recunoasterii, dispunându-se admiterea, în mod corespunzator, a cererii. Dispozitiile art. 423 alin. (2) ramân aplicabile.

Sectiunea a 3-a
Hotarârea prin care se încuviinteaza învoiala partilor


Art. 425. – (1) Partile se pot înfatisa oricând în cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea o hotarâre care sa consfinteasca tranzactia lor.
(2) Daca partile se înfatiseaza la ziua stabilita pentru judecata, cererea pentru darea hotarârii va putea fi primita chiar de un singur judecator.
(3) Daca partile se înfatiseaza într-o alta zi, instanta va da hotarârea în camera de consiliu.

Art. 426. – Tranzactia va fi încheiata în forma scrisa si va alcatui dispozitivul hotarârii.

Art. 427. – Hotarârea care consfinteste tranzactia intervenita între parti poate fi atacata, pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanta ierarhic superioara.

Art. 428. – Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica în mod corespunzator si în cazul în care tranzactia partilor este urmarea procedurii de mediere.


Sectiunea a 4-a
Îndreptarea, lamurirea si completarea hotarârii


Art. 429. – (1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale cuprinse în hotarâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
(2) Instanta se pronunta prin încheiere data în camera de consiliu. Partile vor fi citate numai daca instanta socoteste ca este necesar ca ele sa dea anumite lamuriri.
(3) În cazul hotarârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotarârii.

Art. 430. – (1) În cazul în care sunt necesare lamuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotarârii ori daca acesta cuprinde dispozitii contradictorii, partile pot cere instantei care a pronuntat hotarârea sa lamureasca dispozitivul sau sa înlature dispozitiile potrivnice.
(2) Instanta va rezolva cererea de urgenta, prin încheiere data în camera de consiliu, cu citarea partilor.
(3) Încheierea se va atasa la hotarâre, atât în dosarul cauzei, cât si în dosarul de hotarâri al instantei.

Art. 431. – (1) Daca prin hotarârea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotarârii în acelasi termen în care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs împotriva acelei hotarâri, iar în cazul hotarârilor date în fond dupa casarea cu retinere, în termen de 15 zile de la pronuntare.
(2) Cererea se solutioneaza de urgenta, cu citarea partilor, prin hotarâre separata. Prevederile art. 430 alin. (3) se aplica în mod corespunzator.
(3) Dispozitiile prezentului articol se aplica si în cazul când instanta a omis sa se pronunte asupra cererilor martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor sau aparatorilor, cu privire la drepturile lor.

Art. 432. – Îndreptarea, lamurirea, înlaturarea dispozitiilor contradictorii sau completarea hotarârii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai în conditiile art. 429-431.

Art. 433. – Încheierile pronuntate în temeiul art. 429 si art. 430, precum si hotarârea pronuntata potrivit art. 431, sunt supuse acelorasi cai de atac ca si hotarârile în legatura cu care s-a solicitat, dupa caz, îndreptarea, lamurirea sau înlaturarea dispozitiilor contradictorii ori completarea.

Art. 434. – În cazul în care cererea de îndreptare, de lamurire sau de completare a hotarârii a fost admisa, cheltuielile facute de parte în aceste cereri vor fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii. Când cererea a fost respinsa, cheltuielile vor fi suportate de parte potrivit dreptului comun.


Sectiunea a 5-a
Executarea provizorie


Art. 435. – (1) Hotarârile primei instante sunt executorii de drept când au ca obiect:
1. stabilirea modului de exercitare a autoritatii parintesti, stabilirea locuintei minorului, precum si modul de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu minorul;
2. plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de munca, precum si a sumelor cuvenite, potrivit legii, somerilor;
3. despagubiri pentru accidente de munca;
4. rente ori sume datorate cu titlu de obligatie de întretinere sau alocatie pentru copii, precum si pensii acordate în cadrul asigurarilor sociale;
5. despagubiri în caz de moarte sau vatamare a integritatii corporale ori sanatatii, daca despagubirile s-au acordat sub forma de prestatii banesti periodice;
6. reparatii grabnice;
7. punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;
8. cereri privitoare la posesie, numai în ce priveste posesia;
9. hotarârile pronuntate în temeiul recunoasterii de catre pârât a pretentiilor reclamantului, pronuntate în conditiile art. 423;
10. în orice alte cazuri în care legea prevede ca hotarârea este executorie.
(2) Executarea hotarârilor prevazute la alin. (1) are caracter provizoriu.
Art. 436. – (1) Instanta poate încuviinta executarea provizorie a hotarârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va considera ca masura este necesara în raport cu temeinicia vadita a dreptului ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum si atunci când ar aprecia ca neluarea de îndata a acestei masuri este vadit prejudiciabila pentru creditor. În aceste cazuri, instanta îl va putea obliga pe creditor la plata unei cautiuni, în conditiile art. 694 alin. (2) si (3).
(2) Executarea provizorie nu se poate încuviinta:
1. în materie de stramutare de hotare, desfiintare de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari având o asezare fixa;
2. când prin hotarâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciara.
(3) Cererea de executare provizorie se va putea face în scris, precum si verbal în instanta pâna la închiderea dezbaterilor.
(4) Daca cererea a fost respinsa de prima instanta, ea poate fi facuta din nou în apel.

Art. 437. – (1) Suspendarea executarii provizorii va putea fi solicitata fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecatii în apel.
(2) Cererea se va depune la prima instanta sau, dupa caz, la instanta de apel. În aceasta din urma situatie, la cerere se va alatura o copie legalizata a dispozitivul hotarârii.
(3) Cererea de suspendare se va judeca de catre instanta de apel. Dispozitiile art.694 alin. (6) sunt aplicabile.
(4) Suspendarea va putea fi încuviintata numai cu plata unei cautiuni al carei cuantum va fi stabilit de instanta în conditiile art. 694 alin. (2) si (3).
(5) Pâna la solutionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviintata provizoriu, prin ordonanta presedintiala, chiar înainte de sosirea dosarului, cu respectarea cerintei prevazute la alin. (4).


Sectiunea a 6 - a
Cheltuielile de judecata


Art. 438. – (1) Cheltuielile de judecata constau în taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile avocatilor, ale expertilor si ale specialistilor numiti în conditiile art. 318 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, daca este cazul, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului.
(2) Instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat, partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocatilor, atunci când acesta este vadit disproportionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinând seama si de circumstantele cauzei. Masura luata de instanta nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplica în mod corespunzator la plata expertilor judiciari si a specialistilor numiti în conditiile art. 318 alin. (3).
(4) Nu vor putea fi, însa, micsorate cheltuielile de judecata având ca obiect plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, precum si plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1).

Art. 439. - Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, în conditiile legii, dovada existentei si întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Art. 440. – (1) Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a câstigat, sa îi plateasca acesteia cheltuieli de judecata.
(2) Când cererea a fost admisa numai în parte, judecatorii vor stabili masura în care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Daca este cazul, judecatorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecata.

Art. 441. – Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, pretentiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, cu exceptia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de catre reclamant sau se afla de drept în întârziere.

Art. 442. – Daca în cauza sunt mai multi reclamanti sau mai multi pârâti, ei vor putea fi obligati sa plateasca cheltuielile de judecata în mod egal, proportional sau solidar, potrivit cu pozitia lor în proces sau cu natura raportului juridic existent între ei.


Titlul II
Caile de atac

Capitolul I
Dispozitii generale


Art. 443. – Calea ordinara de atac este apelul, iar caile extraordinare de atac sunt recursul, contestatia în anulare si revizuirea.

Art. 444. – (1) Hotarârea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de lege, în conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei.
(2) Mentiunea inexacta din cuprinsul hotarârii cu privire la calea de atac deschisa contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevazuta de lege.
(3) Daca instanta respinge ca inadmisibila calea de atac exercitata de partea interesata în considerarea dispozitiilor alin. (2), hotarârea pronuntata de instanta de control judiciar va fi comunicata, din oficiu, tuturor partilor care au luat parte la judecata în care s-a pronuntat hotarârea atacata. De la data comunicarii începe sa curga, daca este cazul, termenul pentru exercitarea caii de atac prevazute de lege.

Art. 445. – Caile de atac pot fi exercitate numai de partile aflate în proces care justifica un interes, afara de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au si alte organe sau persoane.

Art. 446. – (1) Caile extraordinare de atac nu pot fi exercitate, atâta timp cât este deschisa calea de atac a apelului.
(2) În cazul hotarârilor susceptibile de apel, daca acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil. Cu toate acestea, o hotarâre susceptibila de apel poate fi atacata, înauntrul termenului de apel, direct cu recurs, la instanta care ar fi fost competenta sa judece recursul împotriva hotarârii date în apel, daca partile consimt expres, prin înscris autentic sau prin declaratie verbala, data în fata instantei a carei hotarâre se ataca si consemnata într-un proces-verbal. În acest caz recursul poate fi exercitat numai pentru încalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.
(3) Caile extraordinare de atac pot fi exercitate si concomitent, în conditiile legii.

Art. 447. – (1) O cale de atac poate fi exercitata împotriva unei hotarâri numai o singura data, daca legea prevede acelasi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declararii acelei cai de atac.
(2) Daca prin aceeasi hotarâre au fost solutionate si cereri accesorii, hotarârea este supusa în întregul ei caii de atac prevazute de lege pentru cererea principala.
(3) În cazul în care prin aceeasi hotarâre au fost solutionate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotarârea în întregul ei este supusa apelului. Hotarârea data în apel este supusa recursului.
(4) Daca hotarârea cu privire la o cerere principala sau incidentala nu este supusa nici apelului si nici recursului, solutia cu privire la celelalte cereri este supusa cailor de atac în conditiile legii.
(5) În cazurile prevazute la alin. (2)-(4), termenul de apel sau, dupa caz, de recurs este cel de drept comun, chiar daca prin legi speciale se prevede altfel.

Art. 448. – (1) Calea de atac se îndreapta împotriva solutiei cuprinse în dispozitivul hotarârii.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizeaza numai considerentele hotarârii prin care s-au dat dezlegari unor probleme de drept ce nu au legatura cu judecata acelui proces sau care sunt gresite ori cuprind constatari de fapt ce prejudiciaza partea, instanta, admitând calea de atac, va înlatura acele considerente si le va înlocui cu propriile considerente, mentinând solutia cuprinsa în dispozitivul hotarârii atacate.

Art. 449. – Partile pot solicita instantei legal învestite cu solutionarea unei cai de atac sa ia act de întelegerea lor cu privire la solutionarea litigiului. Dispozitiile art. 425-428 se aplica în mod corespunzator.

Art. 450. – (1) Achiesarea la hotarâre reprezinta renuntarea unei parti la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor solutii din respectiva hotarâre.
(2) Achiesarea, atunci când este conditionata, nu produce efecte decât daca este acceptata expres de partea adversa.
(3) Dispozitiile art. 392 ramân aplicabile.

Art. 451. – (1) Achiesarea poate fi expresa sau tacita, totala ori partiala.
(2) Achiesarea expresa se face de parte prin act autentic sau prin declaratie verbala în fata instantei ori de mandatarul sau în temeiul unei procuri speciale.
(3) Achiesarea tacita poate fi dedusa numai din acte sau fapte precise si concordante care exprima intentia certa a partii de a-si da adeziunea la hotarâre.
(4) Achiesarea poate fi totala, daca priveste hotarârea în întregul ei sau, dupa caz, partiala, daca priveste numai o parte din hotarârea respectiva.

Art. 452. – Masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul niciunei cai de atac.


Capitolul II
Apelul


Art. 453. – (1) Hotarârile pronuntate în prima instanta pot fi atacate cu apel, daca legea nu prevede în mod expres altfel.
(2) Sunt supuse apelului si hotarârile date în ultima instanta daca, potrivit legii, instanta nu putea sa judece decât în prima instanta.
(3) Hotarârile date în ultima instanta ramân neapelabile, chiar daca în hotarâre s-a aratat ca au fost pronuntate în prima instanta.
(4) Împotriva încheierilor premergatoare nu se poate face apel decât odata cu fondul, afara de cazul când legea dispune altfel.

Art. 454. – (1) Partea care a renuntat expres la apel cu privire la o hotarâre nu mai are dreptul de a face apel principal.
(2) Partea care a executat partial hotarârea de prima instanta, desi aceasta nu era susceptibila de executare provizorie, nu mai are dreptul de a face apel principal cu privire la dispozitiile executate.

Art. 455. – (1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel.
(2) Termenul de apel prevazut la alin. (1) curge de la comunicarea hotarârii, chiar atunci când aceasta a fost facuta odata cu încheierea de încuviintare a executarii silite.
(3) Daca o parte face apel înainte de comunicarea hotarârii, aceasta se socoteste comunicata la data depunerii cererii de apel.
(4) Pentru procuror, termenul de apel curge de la pronuntarea hotarârii, în afara de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotarârii.
(5) Termenul de apel suspenda executarea hotarârii de prima instanta, cu exceptia cazurilor anume prevazute de lege. În aceleasi conditii, executarea se suspenda daca apelul a fost exercitat în termen.

Art. 456. – (1) Termenul de apel se întrerupe prin moartea partii care are interes sa faca apel. În acest caz se face din nou o singura comunicare a hotarârii, la cel din urma domiciliu al partii, pe numele mostenirii, fara sa se arate numele si calitatea fiecarui mostenitor.
(2) Termenul de apel va începe sa curga din nou de la data comunicarii prevazute la alin. (1). Pentru mostenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsa sau disparuti ori în caz de mostenire vacanta, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu, dupa caz.
(3) Apelul nu constituie prin el însusi un act de acceptare a mostenirii.
(4) Termenul de apel se întrerupe si prin moartea mandatarului caruia i s-a facut comunicarea. În acest caz se va face o noua comunicare partii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe sa curga din nou de la aceasta data.

Art. 457. - (1) Cererea de apel va cuprinde:
a) numele si prenumele, codul numeric personal domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de înmatriculare în registrul comertului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice si contul bancar. Daca apelantul locuieste în strainatate, va arata si domiciliul ales în România, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul;
b) indicarea hotarârii atacate;
c) motivele de fapt si de drept pe care se întemeiaza apelul;
d) probele invocate în sustinerea apelului;
e) semnatura.
(2) La cererea de apel se va atasa dovada achitarii taxelor de timbru.
(3) Cerintele de la alin. (1) lit. b) si e), ca si cele de la alin. (2), sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii, iar cele de la alin. (1) lit. c) si d) sub sanctiunea decaderii. Lipsa semnaturii poate fi împlinita în conditiile art. 185 alin. (2), iar lipsa dovezii achitarii taxei de timbru poate fi complinita pâna la primul termen de judecata la care partea a fost legal citata în apel.
(4) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearatate la prima instanta, se vor aplica în mod corespunzator dispozitiile art. 183 lit. e).
(5) În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotarârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeasi durata, care curge, însa, de la data comunicarii hotarârii.

Art. 458. – (1) Apelul si, când este cazul, motivele de apel, se depun la instanta a carei hotarâre se ataca, sub sanctiunea nulitatii.
(2) Dispozitiile art. 184 sunt aplicabile în mod corespunzator.
(3) În cazul în care cererea de apel nu îndeplineste conditiile prevazute de lege, presedintele instantei care primeste cererea de apel va stabili lipsurile si îi va cere apelantului sa completeze sau sa modifice cererea de îndata, daca este prezent si este posibil, sau în scris, daca apelul a fost trimis prin posta, fax sau curier. Completarea sau modificarea cererii se va face înauntrul termenului de apel. Daca presedintele apreciaza ca intervalul ramas pâna la expirarea termenului de apel nu este suficient, va acorda un termen scurt, de cel mult 5 zile de la expirarea termenului de apel în care sa se depuna completarea sau modificarea cererii.
(4) Dispozitiile alin. (3) se aplica în mod corespunzator si în cazul în care motivele de apel se depun separat de cerere.
(5) Dupa primirea cererii de apel, respectiv a motivelor de apel, presedintele instantei care a pronuntat hotarârea atacata va dispune comunicarea lor intimatului, împreuna cu copiile certificate de pe înscrisurile alaturate si care nu au fost înfatisate la prima instanta, punându-i-se în vedere obligatia de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicarii.
(6) Instanta la care s-a depus întâmpinarea o comunica de îndata apelantului, punându-i-se în vedere obligatia de a depune la dosar raspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicarii. Intimatul va lua cunostinta de raspunsul la întâmpinare din dosarul cauzei.
(7) Presedintele, dupa împlinirea termenului de apel pentru toate partile, precum si a termenelor prevazute la alin. (5) si (6), va înainta instantei de apel dosarul, împreuna cu apelurile facute, întâmpinarea, raspunsul la întâmpinare si dovezile de comunicare a acestor acte, potrivit alin. (5) si alin. (6).
(8) Daca s-au formulat atât apel cât si cereri potrivit art. 429-431, dosarul nu va fi trimis instantei de apel decât dupa împlinirea termenului de apel privind hotarârile date asupra acestor din urma cereri. Dispozitiile alin. (5)-(7) se aplica în mod corespunzator.

Art. 459. – (1) Intimatul este în drept, dupa împlinirea termenului de apel, sa formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judeca apelul facut de partea potrivnica, printr-o cerere proprie care sa tinda la schimbarea hotarârii primei instante.
(2) Daca apelantul principal îsi retrage apelul sau daca acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implica cercetarea fondului, apelul incident prevazut la alin. (1) ramâne fara efect.

Art. 460. – În caz de coparticipare procesuala, precum si atunci când la prima instanta au intervenit terte persoane în proces, intimatul este în drept, dupa împlinirea termenului de apel, sa declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în prima instanta si care nu este parte în apelul principal, daca acesta din urma ar fi de natura sa produca consecinte asupra situatiei sale juridice în proces. Dispozitiile art. 459 alin. (2) se aplica în mod corespunzator.

Art. 461. – (1) Apelul incident si apelul provocat se depun de catre intimat odata cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 458 alin. (6).
(2) Apelul provocat se comunica si intimatului din acest apel, prevazut la art. 460, acesta fiind dator sa depuna întâmpinare în termenul prevazut de art. 458 alin. (6), care se aplica în mod corespunzator. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunostinta de întâmpinare de la dosarul cauzei.

Art. 462. – (1) Presedintele instantei de apel, îndata ce primeste dosarul, va lua, prin rezolutie, masuri în vederea stabilirii aleatorii a completului si a termenului de judecata, dupa care se va face citarea partilor.
(2) Primul termen de judecata va fi de cel mult 20 de zile de la data rezolutiei. Dispozitiile art. 190 alin. (4)-(6) se aplica în mod corespunzator.
(3) Apelurile principale, incidente si provocate facute împotriva aceleiasi hotarâri vor fi repartizate la acelasi complet de judecata. Când apelurile au fost repartizate la complete deosebite, ultimul complet învestit va dispune pe cale administrativa trimiterea apelului la completul cel dintâi învestit.

Art. 463. – (1) Apelul exercitat în termen provoaca o noua judecata asupra fondului, instanta de apel statuând atât în fapt, cât si în drept.
(2) În cazul în care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.
(3) Prin apel este posibil sa nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotarârii de prima instanta si respingerea ori anularea cererii de chemare în judecata ca urmare a invocarii unei exceptii sau trimiterea dosarului la instanta competenta.

Art. 464. – (1) Instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt dependente de partea din hotarâre care a fost atacata.
(2) Devolutiunea va opera cu privire la întreaga cauza atunci când apelul nu este limitat la anumite solutii din dispozitiv, ori atunci când se tinde la anularea hotarârii sau daca obiectul litigiului este indivizibil.

Art. 465. – (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fata primei instante.
(2) Partile nu se vor putea folosi înaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decât cele invocate la prima instanta sau aratate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanta de apel poate încuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri.
(3) În apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata si nici nu se pot formula pretentii noi.
(4) Partile pot însa sa expliciteze pretentiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apararile adresate primei instante.
(5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen si orice alte despagubiri ivite dupa darea hotarârii primei instante si va putea fi invocata compensatia legala.

Art. 466. – (1) Instanta de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta. Motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu.
(2) Instanta de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, în cazul în care considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei, precum si administrarea probelor noi propuse în conditiile art. 465 alin. (2).

Art. 467. – (1) Instanta de apel poate pastra hotarârea atacata, situatie în care, dupa caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui.
(2) În caz de admitere a apelului, instanta poate anula ori, dupa caz, schimba în tot sau în parte hotarârea apelata.
(3) În cazul în care se constata ca, în mod gresit, prima instanta a solutionat procesul fara a intra în judecata fondului ori judecata s-a facut în lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va anula hotarârea atacata si va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanta de apel va anula hotarârea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante sau altei instante egale în grad cu aceasta din aceeasi circumscriptie, în cazul în care partile au solicitat în mod expres luarea acestei masuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusa o singura data în cursul procesului. Dezlegarea data problemelor de drept de catre instanta de apel, ca si necesitatea administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
(4) Daca prima instanta s-a declarat competenta, iar instanta de apel stabileste ca a fost necompetenta va anula hotarârea atacata si va trimite cauza spre judecare instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent.
(5) În cazul în care instanta de apel constata ca ea are competenta sa judece în prima instanta, va anula hotarârea atacata si va judeca în fond, pronuntând o hotarâre susceptibila, dupa caz, de apel sau recurs.
(6) Când se constata ca exista un alt motiv de nulitate decât cel prevazut la alin. (5), iar prima instanta a judecat în fond, instanta de apel anulând în tot sau în parte procedura urmata în fata primei instante si hotarârea atacata, va retine procesul spre judecare, pronuntând o hotarâre susceptibila de recurs, daca este cazul.

Art. 468. – (1) Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situatie mai rea decât aceea din hotarârea atacata, afara de cazul în care el consimte expres la aceasta sau daca se invoca motive de ordine publica de drept material.
(2) Motivele de ordine publica de drept procesual nu pot atrage înrautatirea situatiei partii în propria cale de atac, afara de cazurile în care legea prevede altfel.

Art. 469. – Dispozitiile de procedura privind judecata în prima instanta se aplica si în instanta de apel, în masura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.


Capitolul III
Caile extraordinare de atac

Sectiunea 1
Recursul


Art. 470. – (1) Hotarârile date în apel, cele date, potrivit legii, fara drept de apel, precum si alte hotarâri în cazurile expres prevazute de lege sunt supuse recursului.
(2) Nu sunt supuse recursului hotarârile pronuntate în cererile prevazute de art. 89 pct.1 lit. a)-k), art. 90 pct.1 lit. d) si e), precum si alte cereri evaluabile în bani în valoare de pâna la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotarârile date de instantele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotarârile de prima instanta sunt supuse numai apelului.
(3) Recursul urmareste sa supuna Înaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, în conditiile legii, a conformitatii hotarârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
(4) În cazurile anume prevazute de lege, recursul se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara celei care a pronuntat hotarârea atacata. Dispozitiile alin. (3) se aplica în mod corespunzator.

Art. 471. – (1) Recursul suspenda de drept executarea hotarârii în cauzele privitoare la stramutarea de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari având o asezare fixa, precum si în cazurile anume prevazute de lege.
(2) La cererea recurentului formulata în conditiile art. 79 alin. (2) si (3), instanta sesizata cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotarârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se refera alin. (1). Cererea se depune direct la instanta de recurs, alaturându-se copie certificata de pe cererea de recurs si dovada depunerii cautiunii prevazute de art. 694. În cazul în care cererea se face înainte de ajungerea dosarului la instanta de recurs, se va alatura si o copie legalizata de pe dispozitivul hotarârii atacate cu recurs.
(3) Cererea se judeca în camera de consiliu, cu citarea partilor prin agent procedural al instantei sau alt salariat al acesteia ori prin modalitatile prevazute de art. 143 alin. (4) si alin. (5), dupa cum urmeaza:
1. de un complet anume constituit, format din 3 judecatori, în conditiile legii, în cazul în care cererea s-a depus înainte de ajungerea dosarului la instanta de recurs;
2. de completul de filtru, dupa ce acesta a fost desemnat, în cazurile prevazute de art. 480;
3. de completul care judeca recursul pe fond, în cazul în care s-a fixat termen în sedinta publica.
(4) Termenul de judecata, pentru care se face citarea, se stabileste astfel încât sa nu treaca mai mult de 10 zile de la primirea cererii de suspendare.
(5) Completul se pronunta, în cel mult 24 de ore de la judecata, printr-o încheiere motivata care poate fi atacata cu recurs în mod separat, în termen de 5 zile de la pronuntare. În termenul de recurs, se va face si motivarea acestuia.
(6) Recursul se judeca de un alt complet al instantei de recurs, stabilit aleatoriu, în cel mult 10 zile de la înregistrarea cererii de recurs, fara a se parcurge procedura filtrului prevazuta de art. 480. Pronuntarea se face în termenul stabilit la alin. (5).
(7) La judecata cererii de suspendare si, eventual, a recursului partile trebuie reprezentate de avocat sau, când este cazul, de consilier juridic.
(8) Pentru motive temeinice, instanta de recurs poate reveni asupra suspendarii acordate, dispozitiile alin. (3)-(7) aplicându-se în mod corespunzator.

Art. 472. – (1) Termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu dispune altfel. Dispozitiile art. 455 alin. (2)-(4), precum si cele ale art. 456 se aplica în mod corespunzator.
(2) Daca intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese ca recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen.

Art. 473. – (1) Cererea de recurs va cuprinde urmatoarele mentiuni:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partii în favoarea careia se exercita recursul, numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formuleaza cererea, ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si numele si prenumele consilierului juridic care întocmeste cererea. Prezentele dispozitii se aplica si în cazul în care recurentul locuieste în strainatate;
b) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta, ori dupa caz, denumirea si sediul intimatului;
c) indicarea hotarârii care se ataca;
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiaza recursul si dezvoltarea lor sau, dupa caz, mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
e) semnatura partii sau a mandatarului partii în cazul prevazut de art. 12 alin. (2), a avocatului sau, dupa caz, a consilierului juridic.
(2) La cererea de recurs se va atasa dovada achitarii taxei de timbru, conform legii, precum si împuternicirea avocatiala sau, dupa caz, delegatia consilierului juridic.
(3) Mentiunile prevazute la alin. (1) lit. a) si lit. c)-e), ca si cerintele de la alin. (2) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.

Art. 474. – (1) Recursul se va motiva prin însasi cererea de recurs, afara de cazurile prevazute de art. 457 alin. (5), aplicabile si în recurs.
(2) În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror.

Art. 475. – (1) Casarea unor hotarâri se poate cere, numai pentru urmatoarele motive de nelegalitate:
1. când judecata s-a facut de un judecator ori asistent judiciar incompatibil ori de un numar mai mic de judecatori sau de asistenti judiciari decât cel prevazut de lege sau atunci când grefierul a lipsit ori procurorul nu a participat la judecata, desi legea prevedea obligativitatea concluziilor sale;
2. când judecatorul stabilit aleatoriu pentru solutionarea cauzei a fost schimbat, cu încalcarea normelor aplicabile, pe parcursul judecatii ori daca hotarârea a fost pronuntata de alt judecator decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
3. când hotarârea a fost data cu încalcarea competentei de ordine publica a altei instante;
4. când instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
5. când, prin hotarârea data, instanta a încalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii;
6. când hotarârea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura pricinii;
7. când s–a încalcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotarârea a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.
(2) Motivele prevazute la alin. (1) nu pot fi primite decât daca ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecarii apelului ori, desi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.

Art. 476. – (1) Recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu exceptia cazului prevazut în alin. (3).
(2) Aceeasi sanctiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadreaza în motivele de casare prevazute de art. 475.
(3) Daca legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publica pot fi ridicate din oficiu de catre instanta, chiar dupa împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în sedinta publica.

Art. 477. – (1) Recursul si, daca este cazul, motivele de casare se depun la instanta a carei hotarâre se ataca, sub sanctiunea nulitatii, în conditiile prevazute de art. 79 alin. (3) si art. 80.
(2) Dispozitiile art. 458 se aplica în mod corespunzator. Termenul prevazut de art. 458 alin. (5) se dubleaza în cazul recursului. Întâmpinarea trebuie redactata si semnata de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar raspunsul la întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului. Prin aceste acte de procedura se va mentiona daca recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, sa fie solutionat de catre completul de filtru prevazut de art. 480.
Art. 478. – (1) Recursul incident si recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevazute de art. 459-460, care se aplica în mod corespunzator. Dispozitiile art. 475 ramân aplicabile.
(2) Prevederile art. 461 se aplica în mod corespunzator.

Art. 479. – (1) În instanta de recurs nu se pot produce noi probe, cu exceptia înscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sanctiunea decaderii, odata cu cererea de recurs, respectiv odata cu întâmpinarea.
(2) În cazul în care recursul urmeaza sa fie solutionat în sedinta publica, pot fi depuse si alte înscrisuri noi pâna la primul termen de judecata.

Art. 480. – (1) Când recursul este de competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele instantei sau presedintele de sectie, primind dosarul de la instanta a carei hotarâre se ataca, va lua, prin rezolutie, masuri în vederea stabilirii aleatorii a unui complet format din 3 judecatori, care va decide asupra admisibilitatii în principiu a recursului. Dispozitiile art. 462 alin. (3) sunt aplicabile.
(2) Pe baza recursului, întâmpinarii, a raspunsului la întâmpinare si a înscrisurilor noi, presedintele completului va întocmi un raport asupra admisibilitatii în principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop. Raportul trebuie întocmit în cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului. Raportorul nu devine incompatibil.
(3) Raportul va verifica daca recursul îndeplineste cerintele de forma prevazute sub sanctiunea nulitatii, daca motivele invocate se încadreaza în cele prevazute de art. 475, daca exista motive de ordine publica ce pot fi invocate în conditiile art. 476 alin. (3) ori daca este vadit nefondat. De asemenea, va arata, daca este cazul, jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului si a instantelor comunitare, precum si pozitia doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea data prin hotarârea atacata.
(4) Dupa analiza raportului în completul de filtru, acesta se comunica de îndata partilor care pot formula în scris un punct de vedere asupra solutiei preconizate în termen de 10 zile de la comunicare. În lipsa dovezii de comunicare a raportului completul nu va putea trece la examinarea recursului potrivit alin. (5) si (6).
(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord ca recursul nu îndeplineste cerintele de forma, ca motivele de casare invocate si dezvoltarea lor nu se încadreaza în cele prevazute de art. 475 sau ca recursul este vadit nefondat, anuleaza sau, dupa caz, respinge recursul printr-o decizie motivata, pronuntata, fara citarea partilor, care nu este supusa niciunei cai de atac. Decizia se comunica partilor.
(6) Daca raportul apreciaza ca recursul este admisibil si toti membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversata sau face obiectul unei jurisprudente constante a Înaltei Curti de Casare si Justitie, completul se poate pronunta asupra fondului recursului, fara citarea partilor, printr-o decizie definitiva, care se comunica partilor. În solutionarea recursului instanta va tine seama de punctele de vedere ale partilor formulate potrivit alin. (4).
(7) În cazul în care recursul nu poate fi solutionat potrivit alin. (5) sau alin. (6), completul va pronunta, fara citarea partilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului si va trimite dosarul pentru stabilirea aleatorie a altui complet si a termenului de judecata pe fond a recursului, cu citarea partilor. Daca acest din urma complet, în unanimitate, va aprecia ca în mod gresit recursul a fost declarat admisibil în principiu, va fi sesizat Completul de 9 judecatori, care, cu citarea partilor, va decide printr-o hotarâre definitiva.
(8) Prin exceptie de la alin. (7), daca partile au cerut în mod expres judecarea în fond a recursului de catre completul de filtru, acesta se va pronunta în fond fara citarea partilor, printr-o decizie definitiva, afara de cazul în care apreciaza ca este necesara ascultarea partilor, când va dispune citarea lor.

Art. 481. – Dispozitiile de procedura privind judecata în prima instanta si în apel se aplica si în instanta de recurs, în masura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta sectiune.

Art. 482. - (1) Presedintele va da mai întâi cuvântul recurentului, iar apoi intimatului.
(2) Procurorul vorbeste cel din urma, afara de cazul când este recurent. Daca procurorul a pornit actiunea civila în care s-a pronuntat hotarârea atacata cu recurs, procurorului i se va da cuvântul dupa recurent.

Art. 483. – (1) În cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanta, verificând toate motivele invocate si judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.
(2) În caz de admitere a recursului, hotarârea atacata poate fi casata, în tot sau în parte.
(3) Înalta Curte de Casatie si Justitie, în caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instantei care a pronuntat hotarârea casata ori, atunci când este cazul, primei instante, a carei hotarâre este, de asemenea, casata. Atunci când interesele bunei administrari a justitiei o cer, cauza va putea fi trimisa oricarei alte instante de acelasi grad, cu exceptia cazului casarii pentru lipsa de competenta, când cauza va fi trimisa instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a facut pentru ca instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti sau când s-a încalcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibila.
(4) Înalta Curte de Casatie si Justitie hotaraste asupra fondului pricinii în toate cazurile în care caseaza hotarârea atacata numai în scopul aplicarii corecte a legii la împrejurari de fapt ce au fost deplin stabilite.
(5) În cazul în care competenta de solutionare a recursului apartine tribunalului sau curtii de apel si s-a casat hotarârea atacata, rejudecarea procesului în fond se va face de catre instanta de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea recursului, situatie în care se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.
(6) Cu toate acestea, instantele prevazute la alin. (5) vor casa si ele cu trimitere în cazul în care instanta a carei hotarâre este atacata cu recurs a solutionat procesul fara a intra în judecata fondului sau judecata s-a facut în lipsa partii care a fost nelegal citata atât la administrarea probelor, cât si la dezbaterea fondului. În vederea rejudecarii, cauza se trimite la instanta care a pronuntat hotarârea casata ori la alta instanta de acelasi grad cu aceasta, din aceeasi circumscriptie. Dispozitiile alin. (3) se aplica în mod corespunzator în caz de necompetenta, de depasire a atributiilor puterii judecatoresti si de încalcare a autoritatii de lucru judecat.
(7) În cazul rejudecarii dupa casare, cu retinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevazute de lege.

Art. 484. – Prin derogare de la prevederile art. 413 alin. (1) lit. b), hotarârea instantei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate si analiza acestora, aratându-se de ce s-au admis ori, dupa caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fara a fi cercetat în fond ori se anuleaza sau se constata perimarea lui hotarârea de recurs va cuprinde numai motivarea solutiei fara a se evoca si analiza motivelor de casare.

Art. 485. – (1) Hotarârea casata nu are nicio putere.
(2) Actele de executare sau de asigurare facute în puterea unei asemenea hotarâri sunt desfiintate de drept, daca instanta de recurs nu dispune altfel. Instanta va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotarârii de casare.

Art. 486. – (1) În caz de casare, hotarârile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
(2) Când hotarârea a fost casata pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.
(3) Dupa casare, instanta de fond va judeca din nou, în limitele casarii si tinând seama de toate motivele invocate înaintea instantei a carei hotarâre a fost casata.

Art. 487. – La judecarea recursului, precum si la rejudecarea procesului dupa casarea hotarârii de catre instanta de recurs, dispozitiile art. 468 sunt aplicabile în mod corespunzator.


Sectiunea a 2-a
Contestatia în anulare


Art. 488. – (1) Hotarârile definitive pot fi atacate cu contestatie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat si nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotarârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie în anulare atunci când:
1. hotarârea data în recurs a fost pronuntata de o instanta necompetenta absolut sau cu încalcarea normelor referitoare la alcatuirea instantei si, desi se invocase exceptia corespunzatoare, instanta de recurs a respins-o ori a omis sa se pronunte asupra ei;
2. dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanta de recurs, respingând recursul sau admitându-l în parte, a omis sa cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauza.
(3) Dispozitiile alin. (2) pct. 1, 2 si 4 se aplica în mod corespunzator hotarârilor instantelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Art. 489. – (1) Contestatia în anulare este inadmisibila daca motivul prevazut la art. 488 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului.
(2) Cu toate acestea, contestatia poate fi primita în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs dar instanta l-a respins pentru ca avea nevoie de verificari de fapt incompatibile cu recursul sau daca recursul, fara vina partii, a fost respins fara a fi cercetat in fond.
(3) O hotarâre împotriva careia s-a exercitat contestatia în anulare nu mai poate fi atacata de aceeasi parte cu o noua contestatie în anulare, chiar daca se invoca alte motive.

Art. 490. – (1) Contestatia se introduce la instanta a carei hotarâre se ataca.
(2) În cazul în care se invoca motive care atrag competente diferite, nu opereaza prorogarea competentei.

Art. 491. – (1) Contestatia poate fi introdusa în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunostinta de hotarâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotarârea a ramas definitiva.
(2) Contestatia se motiveaza în termenul de 15 zile prevazut la alin. (1), sub sanctiunea nulitatii acesteia.

Art. 492. – Instanta poate suspenda executarea hotarârii a carei anulare se cere, sub conditia darii unei cautiuni. Dispozitiile art. 471 se aplica în mod corespunzator.

Art. 493. – (1) Contestatia în anulare se solutioneaza de urgenta si cu precadere, potrivit dispozitiilor procedurale aplicabile judecatii finalizate cu hotarârea atacata.
(2) Întâmpinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile înaintea primului termen de judecata. Contestatorul va lua cunostinta de continutul acesteia de la dosarul cauzei.
(3) Daca motivul de contestatie este întemeiat, instanta va pronunta o singura hotarâre prin care va anula hotarârea atacata si va solutiona cauza. Daca solutionarea cauzei la acelasi termen nu este posibila, instanta va pronunta o hotarâre de anulare a hotarârii atacate si va fixa termen în vederea solutionarii cauzei printr-o noua hotarâre. În acest ultim caz, hotarârea de anulare nu poate fi atacata separat.
(4) Hotarârea data în contestatie în anulare este supusa acelorasi cai de atac ca si hotarârea atacata.


Sectiunea a 3-a
Revizuirea


Art. 494. – (1) Revizuirea unei hotarâri pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca:
1. s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
2. obiectul pricinii nu se afla în fiinta;
3. un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotarârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecatii, când aceste împrejurari au influentat solutia pronuntata în cauza. În cazul în care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarâre penala, instanta de revizuire se va pronunta mai întâi, pe cale incidentala, asupra existentei sau inexistentei infractiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat si cel învinuit de savârsirea infractiunii;
4. un judecator a fost sanctionat disciplinar definitiv pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta, daca aceste împrejurari au influentat solutia pronuntata în cauza;
5. dupa darea hotarârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfatisate dintr-o împrejurare mai presus de vointa partilor;
6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotarârea unei instante pe care s-a întemeiat hotarârea a carei revizuire se cere;
7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii si cei pusi sub interdictie judecatoreasca ori cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei însarcinati sa îi apere;
8. exista hotarâri definitive potrivnice, date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, în una si aceeasi pricina, între aceleasi persoane, având aceeasi calitate;
9. partea a fost împiedicata sa se înfatiseze la judecata si sa înstiinteze instanta despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de vointa sa.
10. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarâri judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei încalcari continua sa se produca;
11. dupa ce hotarârea a devenit definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocate în acea cauza, declarând neconstitutionala prevederea care a facut obiectul acelei exceptii.
(2) Pentru motivele de revizuire prevazute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecatorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii si hotarârile care nu evoca fondul.

Art. 495. – (1) Cererea de revizuire se îndreapta la instanta care a pronuntat hotarârea a carei revizuire se cere.
(2) În cazul dispozitiilor art. 494 pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanta mai mare în grad fata de instanta care a dat prima hotarâre. Daca una dintre instantele de recurs la care se refera aceste dispozitii este Înalta Curte de Casatie si Justitie, cererea de revizuire se va judeca de aceasta instanta.
(3) În cazul în care se invoca motive care atrag competente diferite, nu va opera prorogarea competentei.

Art. 496. – (1) Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti:
1. în cazurile prevazute de art. 494 pct. 1, de la comunicarea hotarârii, iar, în cazurile în care, potrivit legii, hotarârea nu se comunica, de la pronuntare;
2. în cazul prevazut de art. 494 pct. 2, de la cel din urma act de executare;
3. în cazurile prevazute de art. 494 pct. 3, din ziua în care partea a luat cunostinta de hotarârea instantei penale de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului ori de hotarârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data ramânerii definitive a hotarârii penale. În lipsa unei astfel de hotarâri, termenul curge de la data când partea a luat cunostinta de împrejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarâre penala, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora;
4. în cazul prevazut de art. 494 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunostinta de hotarârea prin care a fost sanctionat disciplinar definitiv judecatorul, dar nu mai târziu de un an de la data ramânerii definitive a hotarârii de sanctionare disciplinara ;
5. în cazul prevazut la art. 494 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invoca;
6. în cazul prevazut de art. 494 pct. 6, din ziua în care partea a luat cunostinta de casarea, anularea sau schimbarea hotarârii pe care s-a întemeiat hotarârea a carei revizuire se cere, dar nu mai târziu de un an de la data ramânerii definitive a hotarârii de casare, anulare sau schimbare;
7. în cazurile prevazute de art. 494 pct. 7, din ziua în care statul ori alta persoana de drept public a luat cunostinta de hotarâre, dar nu mai târziu de un an de la data ramânerii definitive a acesteia; în cazul minorilor, persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca sau sub curatela termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care cel interesat a luat cunostinta de hotarâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea capacitatii depline de exercitiu sau, dupa caz, de la înlocuirea tutorelui persoanei pusa sub interdictie, de la încetarea curatelei ori înlocuirea curatorului;
8. în cazul prevazut de art. 494 pct. 8, de la data ramânerii definitive a ultimei hotarâri.
(2) În cazul prevazut de art. 494 pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile si se socoteste de la încetarea împiedicarii.
(3) Pentru motivele prevazute de art. 494 pct. 10 si 11, termenul este de 3 luni de la data publicarii hotarârii Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Revizuirea se motiveaza prin însasi cererea de declarare a caii de atac sau înauntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sanctiunea nulitatii.
(5) Daca prin aceeasi cerere se invoca motive diferite de revizuire, prevederile alin. (3) se aplica în mod corespunzator pentru fiecare motiv în parte.

Art. 497. – Instanta poate suspenda executarea hotarârii a carei revizuire se cere, sub conditia darii unei cautiuni. Dispozitiile art. 471 se aplica în mod corespunzator.

Art. 498. – (1) Cererea de revizuire se solutioneaza potrivit dispozitiilor procedurale aplicabile judecatii finalizate cu hotarârea atacata.
(2) Întâmpinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile înaintea primului termen de judecata. Revizuentul va lua cunostinta de continutul întâmpinarii de la dosarul cauzei.
(3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se întemeiaza.
(4) Daca instanta încuviinteaza cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotarârea atacata, iar în cazul hotarârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urma hotarâre. Se va face aratare de hotarârea data în revizuire, în josul originalului hotarârii revizuite.
(5) Hotarârea data asupra revizuirii este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotarârea revizuita.
(6) Daca revizuirea s-a cerut pentru hotarâri potrivnice calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost solutionata de una dintre sectiile Înaltei Curti de Casatie si Justitie recursul este de competenta Completului de 9 judecatori.


TITLUL III
Dispozitii privind asigurarea unei practici judiciare unitare

Capitolul I
Recursul în interesul legii


Art. 499. – Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au îndatorirea sa ceara Înaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.

Art. 500. – Recursul în interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate în mod diferit prin hotarâri judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii.

Art. 501. – (1) Recursul în interesul legii se judeca de Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
(2) La primirea cererii, presedintele instantei va desemna trei judecatori, specializati în materia supusa dezbaterii, pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii.
(3) În vederea întocmirii raportului, presedintele instantei va solicita unor specialisti recunoscuti opinia scrisa asupra chestiunilor de drept solutionate diferit.
(4) Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si argumentele pe care se fundamenteaza, jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale, a Curtii Europene a Drepturilor Omului sau a Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, daca este cazul, doctrina în materie, precum si opinia specialistilor consultati. Totodata, judecatorii raportori vor întocmi si vor motiva proiectul solutiei ce se propune a fi data recursului în interesul legii.
(5) Sedinta Sectiilor Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie se convoaca de presedintele instantei, cu cel putin 20 de zile înainte de desfasurarea acesteia. Odata cu convocarea, fiecare judecator va primi o copie a raportului si a solutiei propuse.
(6) La sedinta participa toti judecatorii în functie ai instantei, cu exceptia celor care din motive obiective nu pot participa. Sedinta nu poate avea loc daca nu sunt prezenti cel putin 2/3 din numarul judecatorilor în functie.
(7) Recursul în interesul legii se sustine în fata Sectiilor Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa caz, de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecatorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, respectiv al curtii de apel ori de Avocatul Poporului sau un reprezentant al acestuia.
(8) Recursul în interesul legii se judeca în cel mult 3 luni de la data sesizarii instantei, iar solutia se adopta cu jumatate plus unu din numarul judecatorilor prezenti. Nu se admit abtineri de la vot.

Art. 502. – (1) Asupra cererii, Sectiile Unite se pronunta prin decizie.
(2) Decizia se pronunta numai în interesul legii si nu are efecte asupra hotarârilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese.
(3) Decizia se motiveaza în termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare si se publica în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante de la data publicarii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Capitolul II
Sesizarea Înaltei Curti de Casatie si Justitie în vederea pronuntarii unei hotarâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept


Art. 503. – Daca, în cursul judecatii, un complet de judecata al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, învestit cu solutionarea cauzei în ultima instanta, constatând ca o problema de drept de care depinde solutionarea cauzei respective nu a fost dezlegata unitar în practica instantelor, va putea solicita sectiei corespunzatoare a Înaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarâre prin care sa se dea rezolvare de principiu problemei de drept cu care a fost sesizata.

Art. 504. – (1) Sesizarea sectiei corespunzatoare a Înaltei Curti de Casatie si Justitie se face, din oficiu sau la cererea partilor, dupa dezbateri contradictorii si daca sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 503, prin încheiere, care nu este supusa niciunei cai de atac.
(2) Prin aceeasi încheiere, cauza va fi suspendata pâna la pronuntarea hotarârii prealabile pentru dezlegarea problemei de drept.
(3) La primirea sesizarii, presedintele sectiei va desemna un judecator, pentru a întocmi un raport asupra problemei de drept supuse judecatii. Dispozitiile art. 501 alin. (3)-(6) se aplica în mod corespunzator.
(4) Raportul va fi comunicat partilor, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat sau, dupa caz, prin consilier juridic, punctele lor de vedere privind problema de drept supusa judecatii.
(5) În cazul în care problema de drept priveste activitatea mai multor sectii ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele sectiei care a fost învestita o va transmite presedintelui Înaltei Curti de Casatie si Justitie si presedintilor sectiilor interesate în solutionarea problemei de drept, în vederea sesizarii acestora si a solutionarii problemei de drept, în sedinta comuna, cu respectarea dispozitiilor alin. (3).
(6) Sedinta comuna a sectiilor este convocata de presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie si va fi prezidata de presedintele sectiei initial investite.
(7) Sesizarea se judeca fara citarea partilor în cel mult trei luni de la data învestirii sectiei, iar solutia se adopta cu jumatate plus unu din numarul judecatorilor prezenti. Nu se admit abtineri de la vot.
(8) Procedura prevazuta în prezentul capitol este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

Art. 505. – (1) Asupra sesizarii, sectia sau, dupa caz, sectiile se pronunta prin decizie, numai cu privire la problema de drept supusa dezlegarii.
(2) Dispozitiile art. 502 alin. (3) se aplica în mod corespunzator.
(3) Dezlegarea data problemelor de drept este obligatorie pentru instante, inclusiv în cauza în legatura cu care s-a ridicat problema de drept, de la data publicarii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Titlul IV
Contestatia privind tergiversarea procesului


Art. 506. – (1) Oricare dintre parti, precum si procurorul care participa la judecata, pot face contestatie prin care, invocând încalcarea dreptului la solutionarea procesului într-un termen optim si previzibil, sa solicite luarea masurilor legale pentru ca aceasta situatie sa fie înlaturata.
(2) Contestatia aratata la alin. (1) se poate face în urmatoarele cazuri:
1. când legea stabileste un termen de finalizare a unei proceduri, de pronuntare ori de motivare a unei hotarâri, însa acest termen s-a împlinit fara rezultat;
2. când instanta a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplineasca un act de procedura, iar acest termen s-a împlinit, însa instanta nu a luat, fata de cel care nu si-a îndeplinit obligatia, masurile prevazute de lege;
3. când o persoana ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligata sa comunice instantei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informatii rezultate din evidentele ei si care erau necesare solutionarii procesului, iar acest termen s-a împlinit, însa instanta nu a luat fata de cel care nu si-a îndeplinit obligatia, masurile prevazute de lege;
4. când instanta si-a nesocotit obligatia de a solutiona cauza într-un termen optim si previzibil prin neluarea masurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedura necesar solutionarii cauzei, desi timpul scurs de la ultimul sau act de procedura ar fi fost suficient pentru luarea masurii sau îndeplinirea actului.

Art. 507. – Contestatia poate fi retrasa oricând pâna la solutionarea ei. Odata retrasa, contestatia nu poate fi reiterata.

Art. 508. – (1) Contestatia se formuleaza în scris si se depune la instanta învestita cu solutionarea procesului în legatura cu care se invoca tergiversarea judecatii. Contestatia se poate face si verbal în sedinta, caz în care va fi consemnata, împreuna cu motivele aratate de parte, în încheierea de sedinta.
(2) Contestatia nu suspenda solutionarea cauzei.
(3) Contestatia se solutioneaza de catre completul învestit cu judecarea cauzei de îndata sau în termen de cel mult 5 zile, fara citarea partilor.
(4) Când apreciaza contestatia ca fiind întemeiata, completul de judecata pronunta o încheiere nesupusa niciunei cai de atac, prin care ia de îndata masurile necesare înlaturarii situatiei care a provocat tergiversarea judecatii. În acest caz, contestatorului îi va fi comunicata, pentru informare, o copie a încheierii.
(5) Când apreciaza contestatia ca neîntemeiata, completul de judecata o va respinge prin încheiere. Împotriva acestei încheieri contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanta care a pronuntat încheierea, care o va înainta de îndata, pentru solutionare, instantei ierarhic superioare. Când procesul se judeca la Înalta Curte de Casatie si Justitie, plângerea se solutioneaza de un alt complet al aceleiasi sectii.

Art. 509. – (1) Instanta va solutiona plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecatori. Judecata se face fara citarea partilor, printr-o hotarâre care nu este supusa niciunei cai de atac, ce trebuie motivata în termen de 5 zile de la pronuntare.
(2) Daca instanta gaseste plângerea întemeiata, va dispune ca instanta care judeca procesul sa îndeplineasca actul de procedura sau sa ia masurile legale necesare, aratând care sunt acestea si stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor.
(3) În toate cazurile, instanta care solutioneaza plângerea nu va putea da îndrumari si nici nu va putea oferi dezlegari asupra unor probleme de fapt sau de drept care sa anticipeze modul de solutionare a pricinii ori care sa aduca atingere libertatii judecatorului cauzei de a hotarî, conform legii, cu privire la solutia ce trebuie data procesului.

Art. 510. – (1) Atunci când contestatia sau plângerea a fost facuta cu rea-credinta, autorul lor poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 500 la 2.000 lei, precum si, la cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestatiei sau plângerii.
(2) Reaua-credinta rezulta din caracterul vadit nefondat al contestatiei ori al plângerii, precum si din orice alte împrejurari care îndreptatesc constatarea ca exercitarea acesteia s-a facut în alt scop decât acela pentru care legea o recunoaste.

 

 
       

Codul de procedura civila adnotat - Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei - Editura Hamangiu

Codul de procedura civila comentat si adnotat - Gabriela Cristina Frentiu, Denisa-Livia Baldean - Editura Hamangiu

Codul de procedura civila si legile conexe. Editia 2008 (cu modificari aduse la data de 1 martie 2008) - Dinu Claudiu Constantin - Editura C.H. Beck

Codul de procedura civila. Comentariu pe articole - Les Ioan - Editura C.H. Beck

Contestatia la executare - Dan Tudurache - Editura Hamangiu

Dictionar de procedura civila -Mircea N. Costin, Ioan Les, Mircea Stefan Minea, Calin M. Costin, Sebastian Spinei - Editura Hamangiu

Drept procesual civil - Editia a IX-a - Florea Magureanu - Editura Universul Juridic

Drept procesual civil. Curs selectiv - Turianu Cristiana, Coman Giorgiu - Editura Universitara

Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grila, Editia a III-a - Ciobanu Viorel Mihai, Boroi Gabriel - Editura CH Beck

Drept procesual civil. Curs universitar. Editia a III-a revazuta si adaugita - Andreea Tabacu - Editura Universul Juridic

Drept procesual civil. Editia V - Danila Ligia, Rosu Claudia - Editura C.H. Beck

Drept procesual civil. Indreptar pentru seminare si examene - Briciu Traian Cornel, Ciobanu Viorel Mihai, Dinu Claudiu Constantin - Editura C.H. Beck

Drept procesual civil. Partea speciala - Rosu Claudia - Editura C.H. Beck

Drept procesual civil. Vol.I. Editia a II-a - Maria Fodor - Editura Universul Juridic

Drept procesual civil. Vol.II. Editia a II-a - Maria Fodor - Editura Universul Juridic

Drepturile fundamentale ale partilor in procesul civil - Ion Deleanu - Editura Universul Juridic

Elemente de dreptul familiei si de procedura civila - Gabriela Cristina Frentiu, Bogdan Dumitru Moloman - Editura Hamangiu

Exceptiile procesuale in procesul civil - Editia a II-a revazuta si adaugita - Mihaela Tabarca - Editura Universul Juridic

Executarea silita - Cristina Nica - Editura Hamangiu

Executarea silita prin poprire - Ion Rebeca - Editura Hamangiu

Executarea silita in procesul civil. Editia a II-a revazuta si adugita - Evelina Oprina - Editura Universul Juridic

Executarea silita. Reglementare. Doctrina. Jurisprudenta, ed. a II-a - Balasa Gabriel, Coman Paul, Florescu Dumitru Andreiu Petre, Mrejeru Theodor, Safta Marieta -Editura C.H. Beck

Judecata în prima instanta în procesul civil. Practica judiciara - Gheorghe Durac - Editura Hamangiu

Judecatorul in procesul civil, intre rol activ ai arbitrar. Volumul I si II - Alexe Cristina Emilia - Editura C.H. Beck

Masurile asiguratorii in procesul civil - Briciu Traian Cornel - Editura CH Beck

Motivele de recurs in procesul civil (2007) - Ioan I. Balan - Editura Wolters Kluwer

Participarea partilor in procesul civil. Editia 2 - Les Ioan - Editura C.H. Beck

Probele in procesul civil - Maria Fodor - Editura Universul Juridic

Procedura somatiei de plata. Doctrina si jurisprudenta - Buta Gheorghe, Deleanu Ion - Editura C.H. Beck

Proceduri civile speciale, editia a II-a - Les Ioan - Editura C.H. Beck

Procesul civil pe intelesul tuturor - Ivanovici Laura - Editura C.H. Beck

Procurorul - parte in procesul civil - Poenaru Emil - Editura C.H. Beck

Recursul în procesul civil - Sebastian Spinei - Editura Hamangiu

Relativitatea si opozabilitatea efectelor hotararii judecatoresti - Adina Nicolae - Editura Universul Juridic

Sanctiunile procedurale în materie civila - Les Ioan - Editura Hamangiu

Teoria generala a nulitatii actelor de procedura civila - Popa Marin - Editura C.H. Beck

Tratat de drept procesual civil. Editia 4 - Les Ioan - Editura C.H. Beck

Tratat de procedura civila. Volumul I. Editia a -II-a - Deleanu Ion - Editura C.H. Beck

Tratat de procedura civila. Volumul II. Editia a II-a - Deleanu Ion - Editura C.H. Beck

Drept procesual civil - 2 volume - Mihaela Tabarca - Editura Universul Juridic