Atributiile Comisiei

Conform dispozitiilor art. 171 TFUE, în vederea asigurarii functionarii si dezvoltarii pietei comune, Comisia îndeplineste urmatoarele atributii :
- stabileste un ansamblu de orientari care cuprinde obiectivele, prioritatile, precum si liniile directoare ale actiunilor preconizate în domeniul retelelor transeuropene; aceste orientari identifica proiecte de interes comun;
- pune în aplicare orice actiune care se poate dovedi necesara pentru a asigura interoperabilitatea retelelor, în special în domeniul armonizarii standardelor tehnice;
- poate sustine proiecte de interes comun sustinute de statele membre si definite în cadrul orientarilor mentionate la prima liniuta, în special sub forma de studii de fezabilitate, de garantii pentru împrumuturi sau de dobânzi reduse; de asemenea, Uniunea poate contribui la finantarea, în statele membre, a unor proiecte specifice în domeniul infrastructurii de transporturi prin intermediul Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177 TFUE .
Actiunea Uniunii tine seama de viabilitatea economica potentiala a proiectelor.
Statele membre trebuie sa îsi coordoneze între ele si în cooperare cu Comisia, politicile duse la nivel national care pot avea un impact semnificativ asupra realizarii obiectivelor mentionate la articolul 170. Comisia, în strânsa colaborare cu statele membre, poate adopta orice initiativa utila promovarii acestei coordonari.
În afara atributiunilor mentionate mai sus, Comisiei îi revine si atributia de reprezentare a comunitatilor si de negociere. Comisia are competente si în ceea ce priveste gestionarea fondurilor structurale comunitare, cum sunt Fondul european de orientare si garantie agricola (FEOGA), Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european. Fondul european de coeziune este un alt fond în care Comisia este implicata .
Functiile care au cunoscut un proces evolutiv mai pronuntat sunt cele referitoare la participarea Comisiei la puterea normativa în cadrul procesului comunitar (respectiv functia de decizie si de executie).

 

Pâna la adoptarea Actului Unic European, Consiliul detinea, atât puterea legislativa, cât si pe cea executiva, Comisia neputând lua masuri de executie decât în urma unei abilitari data de Consiliu. În practica însa, mai ales în materie de politica agricola comuna, se facuse simtita nevoia adoptarii a numeroase masuri de executie la nivel comunitar, ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea de a le solutiona în timp util. Cerintele legate de eficienta actiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competente executive. De acum înainte competenta de principiu apartine Comisiei, regula anterioara fiind inversata: Consiliul nu mai este executivul care îsi poate delega competenta catre Comisie, ci aceasta din urma reprezinta executivul, cu exceptia situatiilor în care Consiliul îsi rezerva în mod expres acest drept pentru sine.

Un atribut esential ce revine Comisiei, este acela al controlului aplicarii tratatelor comunitare atât de catre Consiliu, cât si de catre statele membre. În virtutea acestui atribut Comisia poate sa declanseze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili daca, Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligatiile ce le revin din tratate.

Bibliografie

  • Irina Moroianu Zlatescu, Radu C. Demetrescu, Drept institutional european, Editura Olimp, Bucuresti, 1999
  • Nicoleta Diaconu, Sistemul institutional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001
  • Marin Voicu, Drept comunitar. Teorie si jurisprudenta, Editura Ex Ponto, Constanta, 2002

- ultima actualizare in noiembrie 2010 -

Ce se intampla in UE in martie 2002 ? Click aici