Ordinea juridica
Europeana reprezinta un ansamblu de norme si reglementari juridice cuprinse
în tratatele încheiate de statele membre (tratatele constitutive,
tratatele de aderare si tratatele modificatoare) de o parte si actele
normative adoptate de institutiile Uniunii Europene, legitimate prin
renuntarea de catre statele membre la o parte din suveranitatea lor
nationala, în favoarea acestor institutii, pe de alta parte. Aceste
norme si reglementari juridice au forta juridica obligatorie pe teritoriul
statelor membre în întregul spatiu comunitar.
În ceea ce priveste dreptul comunitar, în literatura de
specialitate au fost elaborate numeroase definitii ale dreptului comunitar
european, tinând seama de elementele mai importante care îl
individualizeaza.
„Dreptul comunitar poate fi definit ca fiind ansamblul normelor
juridice prin care se consacra structurile, rolul si functiile institutiilor
europene, precum si raporturile acestora cu institutiile nationale în
îndeplinirea obiectivelor de progres si dezvoltare ale popoarelor
Continentului”.
„Încercând o definire a dreptului institutional comunitar
european retinem ca acesta reprezinta un ansamblu de norme juridice
care, continute în tratate sau elaborate de institutii, urmaresc
ca scop principal înfiintarea si buna functionare a Comunitatilor
Europene (în prezent Uniunea Europeana)” .
„Dreptul comunitar reprezinta ansamblul de norme juridice care
impun statelor membre reguli de urmat în vederea realizarii obiectivelor
pe care Comunitatile Europene le au de îndeplinit. Aceste norme
sunt cuprinse în tratate sau sunt emise de institutii, obiectul
lor fiind Comunitatile si exercitarea competentelor lor. Ca atare, dreptul
comunitar este un drept supranational care în toate situatiile
are întâietate fata de dreptul national al fiecarei tari
membre” .
În alte lucrari de specialitate, cum sunt „Tratatul de drept
comunitar general” elaborat de Viorel Marcu si Nicoleta Diaconu,
precum si „Dreptul comunitar” semnat de Octavian Manolache,
se fac importante diferentieri între dreptul institutional comunitar
si dreptul comunitar general. Astfel, se arata ca dreptul institutional
comunitar este format din ansamblul normelor juridice cuprinse în
tratatele constitutive, în tratatele de modificare a acestora
si în alte tratate internationale, care au ca scop înfiintarea
comunitatilor europene, stabilirea structurii institutionale a acestora,
a competentelor institutiilor comunitare si a raporturilor dintre acestea,
precum si dintre acestea si alte subiecte de drept international (state
sau organizatii cu care comunitatile întretin raporturi de cooperare).
În ceea ce priveste dreptul comunitar general, se accentueaza
ca acesta este format din ansamblul de norme juridice care formeaza
dreptul institutional comunitar, dar si din norme juridice elaborate
de institutiile competente si ordonate conform unor principii de ierarhie
precise si riguroase, formând ordinea juridica comunitara. Aceasta
ordine juridica este însa diferita atât de ordinea juridica
internationala, cât si de cea statala, întrucât ea
se refera la o problematica mult mai complexa, având un specific
aparte.
Octavian Manolache face o alta diferentiere a regulilor comunitare,
aceea între regulile de drept institutional si regulile de drept
material, în opinia sa, regulile de drept material se refera în
special la exercitarea atributiilor organelor de elaborare a politicilor
nationale si administrative prin intermediul interdictiilor si injonctiunilor
comunitare, precum si la stabilirea unor reguli de conduita pentru persoanele
care intra în sfera dreptului comunitar . Argumentele aduse de
autorii pe care i-am mentionat sunt cât se poate de convingatoare
pentru a demonstra ca dreptul comunitar se înfatiseaza ca un drept
specific, raspunzând unor anumite scopuri legate de înfaptuirea
integrarii europene, ce implica elaborarea unor instrumente juridice
cu caracter specific, dar si modelarea unor raporturi cu totul aparte
între structurile juridice comunitare, între competentele
diferitelor organe care exercita actiunea la nivelul întregii
Uniuni si autoritatile de decizie ale statelor suverane .
În ceea ce priveste determinarea izvoarelor dreptului comunitar
o contributie notabila la definirea acestora au avut-o nu atât
textele tratatelor comunitare, cât doctrina si jurisprudenta Curtii
Europene de Justitie. Astfel se disting doua categorii importante de
izvoare ale dreptului comunitar:
- izvoare primare (originare) - tratatele
si
- izvoare secundare (derivate) - actele adoptate de catre institutiile
comunitare.
Pe lânga acestea în categoria izvoarelor dreptului comunitar
au fost incluse: principiile generale ale dreptului, jurisprudenta Curtii
de Justitie, dreptul rezultat din relatiile externe ale Comunitatilor,
dreptul complementar rezultând din actele conventionale încheiate
între statele membre în vederea aplicarii tratatelor.
Ce se intampla in UE
in octombrie 2002 ? Click
aici
Bibliografie:
Dacian
Cosmin Dragos, Uniunea Europeana. Institutii. Mecanisme, Editura All
Beck, Bucuresti, 2005
Marin
Voicu, Introducere în dreptul european, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, 2007
Dumitru
Mazilu, Integrarea europeana. Drept comunitar si institutii europene.
Curs, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005
Ion
Fllipescu, Augustin Fuerea, Drept institutional comunitar european,
Editura ACTAMI, Bucuresti, 2000
Irina
Moroianu-Zlatescu, Radu C. Demetrescu, Drept institutional european,
Editura Olimp, Bucuresti, 1999
Viorel
Marcu, Nicoleta Diaconu, Dreptul comunitar general. Tratat, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 2002
Octavian
Manolache, Drept comunitar, Editura All Beck, Bucuresti, 2001