Decizia

În cadrul izvoarelor de drept derivat comunitar, adica a actelor a caror adoptare se fundamenteaza pe dreptul primar, exista o categorie de reglementari numite decizii. Acestea sunt acte obligatorii în toate elementele lor pentru destinatarii care-i desemneaza.
Decizia nu are o influenta generala. Ea este deci, prin natura sa, un act individual care produce efecte pentru unul sau mai multi destinatari, care pot fi: statele membre sau particularii. Din punctul de vedere însa al aplicabilitatii directe, se poate întâmpla, totusi, ca decizia adresata unui stat membru sa implice luarea de catre acesta a unor masuri destinate punerii sale în aplicare.
Decizia este direct aplicabila de catre destinatarii sai. Astfel, în practica Curtii Europene de Justitie în speta Leberphennig (judecata în 1970), speta Frantz Grad Traunstein (dosar nr.9/1970, decizia din 6 octombrie 1970) Curtea a recunoscut pentru prima data efectul direct al altor acte comunitare decât regulamentele.
Atunci când decizia este adresata unuia sau mai multor state membre, ea poate crea drepturi sau obligatii pentru particulari. În acest caz, cu scopul de a pastra efectul util al deciziei, acestia ar putea sa o invoce în fata jurisdictiilor nationale.
Decizia este obligatorie în toate elementele sale, caracteristica prin care este asimilabila regulamentului si se distinge de directiva.
Curtea a recunoscut ca o decizie adresata unui stat poate crea drepturi în favoarea justitiabililor în masura în care nu lasa destinatarului nici o marja de apreciere discretionara în ceea ce priveste executarea sa.
Deciziile se adopta de catre Consiliu la propunerea Comisiei sau, în situatii mai rare, din proprie initiativa. Comisia poate, în anumite cazuri, sa emita decizii fie din proprie initiativa, fie prin abilitare din partea Consiliului.

Ce se intampla in UE in octombrie 2002 ? Click aici

Bibliografie

  • Ion p. Filipescu, Augustin Fuerea, Drept institutional comunitar european, Editura Actami, Bucuresti, 2000;
  • Augustin Fuerea, Drept comunitar european. Partea generala, Editura All Beck, Bucuresti, 2003;
  • Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2004;
  • Marian Mihaila, Carmen Suciu, Dan Stan, Drept institutional comunitar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002;
  • Stefan Munteanu, Integrarea europeana. O perspectiva juridico-filosofica, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006;
  • Marin Voicu, Introducere în dreptul european, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007