Regulamentele sunt cele mai importante acte juridice ce pot fi adoptate de institutiile Uniunii Europene. Ele au aplicabilitate generala, fiind obligatorii în toate elementele lor si fiind direct aplicabile în toate statele membre.
Este regulament, de exemplu, actul comunitar prin care sunt regularizate preturile unei categorii de produse sau prin care se impun anumite obligatii producatorilor de automobile din Uniunea Europeana .
Din punct de vedere material, adica al fortei juridice a dispozitiilor, în jurisprudenta s-a facut o distinctie între regulamentele de baza si regulamentele de executare.
Regulamentele de baza sunt regulamentele adoptate de Consiliu potrivit procedurii prevazute în tratat.
Regulamentele de executare sunt adoptate de Comisie, abilitata în acest sens de Consiliu sau pot fi adoptate chiar de catre Consiliu.
Regulamentele intra în vigoare numai dupa publicarea lor în „Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene”.

Ce se intampla in UE in decembrie 2002 ? Click aici

Bibliografie

  • Tudorel Stefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura All Beck, Bucuresti, 2006
  • Dacian Cosmin Dragos, Drept european, Uniunea Europeana, Institutii, Mecanisme, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2007