Ceea ce si-a propus de la început Comunitatea Economica Europeana a fost realizarea unei piete comune, în care sa fie asigurata atât libera circulatie a marfurilor, cât si a serviciilor, capitalului si fortei de munca. Înca din primele rânduri ale Tratatului de la Roma, acest lucru era exprimat în termeni specifici: „Comunitatea are ca misiune, prin realizarea unei piete comune si prin apropierea treptata a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice în ansamblul Comunitatii, o expansiune continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, ridicarea accelerata a nivelului de viata si stabilirea unor relatii mult mai apropiate între tarile care le formeaza”.
Libera circulatie a persoanelor sau fortei de munca este una dintre cele patru libertati fundamentale si cade mai mult sub incidenta pilonului I (Comunitatile Economice). Totusi, aceasta libertate fundamentala are multe tangente cu pilonul III, întrucât ea implica aspecte legate de respectarea drepturilor omului, dar si de asigurarea securitatii si accesului la justitie în spatiul european.
Aceasta libertate deriva din prevederile legate de „cetatenia europeana” prin care toti cetatenii Uniunii au dreptul sa circule si sa locuiasca liber pe teritoriul Statelor Membre, cu respectarea conditiilor impuse de Tratatul CE si a masurilor luate pentru aplicarea acestora.
Astfel, libera circulatie a persoanelor este subordonata posesiei nationalitatii unuia dintre statele membre cu mentiunea ca în absenta definitiei comunitare a nationalitatii, fiecare stat membru determina suveran conditiile în care se acorda nationalitatea (cetatenia), inclusiv dubla cetatenie.
Dreptul de libera circulatie si de sejur pentru persoanele ce desfasoara o activitate economica salariata este prevazut în art. 39 TCE, care are urmatorul cuprins:
„1. Libera circulatie a lucratorilor este asigurata în interiorul Comunitatii;
2. Ea implica abolirea oricarei discriminari, bazate pe nationalitate, între lucratorii statelor membre, în ceea ce priveste locul de munca, remuneratia si alte conditii de munca;
3. Ea comporta dreptul, sub rezerva limitarilor justificate de ratiuni de ordine publica, de securitate publica si de sanatate publica:
a) de a raspunde locurilor de munca oferite în mod efectiv,
b) de a se deplasa liber în acest scop pe teritoriul statelor membre,
c) de a se stabili într-un stat membru pentru a ocupa acolo un loc de munca conform dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative care guverneaza munca lucratorilor nationali,
d) de a ramâne, în conditiile care vor face obiectul unor regulamente de aplicare stabilite de Comisie, pe teritoriul unui stat membru, dupa ce a ocupat acolo un loc de munca.
4. Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile locurilor de munca din administratia publica”.
In domeniul libertatii de circulatie a persoanelor exista si numeroase acte comunitare de drept secundar, dintre care se pot cita:
- Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE;
- Regulamentul Consiliului nr. 1612/68 cu privire la libera circulatie a lucratorilor în cadrul Comunitatii; modificat de Regulamentul Consiliului nr. 312/76 din 9 februarie 1976, modificat de Regulamentul Consiliului nr. 2434/92/CEE din 27 iulie 1992;
- Directiva Consiliului 77/486/CE din 25 iulie 1977 privind educatia copiilor lucratorilor migranti;
- Regulamentul Comisiei nr. 1251/70 din 29 iunie 1970 cu privire la dreptul lucratorilor de a ramâne pe teritoriul unui stat membru dupa ce au fost angajati în acel stat;
- Directiva Consiliului 93/96/CEE privind dreptul de rezidenta al studentilor;
- Directiva Consiliului 94/80/CEE prin care se prevad mecanisme detaliate referitoare la exercitarea dreptului de vot si de a participa la alegerile pentru circumscriptiile municipale pentru cetatenii Uniunii rezidenti într-un stat membru ai carui cetateni nu sunt;
- Directiva Consiliului 73/183/CE din 28 iunie 1973 privind abolirea restrictiilor pentru dreptul de stabilire si libera circulatie a serviciilor în domeniul activitatii liber-profesioniste pentru institutiile bancare si financiare;
- Directiva 89/48/CE din 21 decembrie 1988 privind sistemul general de recunoastere al diplomelor acordate pentru completarea educatiei profesionale si pregatirea cu o durata de 3 ani, modificata de Directiva Consiliului 92/51/CE din 18 iunie 1992;
- Directiva Parlamentului si Consiliului 99/42/CE din 7 iunie 1999 stabilind un mecanism de recunoastere a calificarilor în activitatile profesionale vizate de Directiva privind liberalizarea si masurile tranzitorii pentru sistemul general de recunoastere a calificarilor;
- Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1408/71 din 14 iunie 1971 referitor la aplicarea regimurilor de securitate sociala salariatilor, lucratorilor independenti si membrilor familiilor acestora care se deplaseaza în interiorul Comunitatii.

Bibliografie

Gilles Ferréol, Dictionarul Uniunii Europene, Editura Polirom, Iasi, 2001
Valerica Nistor, Drept social european, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004
Petre Prisecaru (coord.), Politici comune ale Uniuni Europene, Editura Economica, Bucuresti, 2004
Nicolae Suta, „Integrarea economica europeana”, Editura economica, Bucuresti, 1999
Tudorel Stefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006
Ovidiu Tinca, Drept social comunitar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002