Atât în tratate, cât si în legislatia secundara si în literatura de specialitate libera circulatie a fortei de munca este tratata împreuna cu cea a serviciilor, acestea fiind strâns legate, prin însasi natura lor.
Libertatea de prestare a serviciilor poate fi definita ca fiind dreptul de a oferi, avându-se ca baza un sediu plasat în Comunitate, servicii persoanelor sau firmelor care îsi au resedinta pe teritoriul altor state membre.
Serviciile ocupa un loc important în Uniunea Europeana datorita faptului ca circa 60% din populatia ocupata lucreaza în acest sector iar acquis-ul comunitar vizeaza în special serviciile bancare, valorile mobiliare si asigurarile, în cadrul tranzactiilor externe serviciile detin 20% din totalul comertului exterior al Uniunii Europene si majoritatea lor se desfasoara pe plan comunitar.
Tratatul defineste serviciile dupa cum urmeaza: serviciile vor fi considerate 'servicii' în sensul dat de prezentul Tratat, în cazul în care sunt prestate în mod normal în schimbul unei remuneratii. Caracteristica esentiala a remunerarii consta în faptul ca acesta reprezinta consideratia prestarii serviciului respectiv si, în mod normal, este stabilita de comun acord între furnizorul si beneficiarul de servicii. Conform Curtii, remunerarea lipseste în cazul cursurilor furnizate într-o institutie de învatamânt superior finantata din fonduri publice, caz în care studentul plateste doar taxa de admitere.
Jurisprudenta Curtii de Justitie a stabilit trei criterii de identificare pentru servicii:
- Prestatorul serviciilor trebuie sa fie stabilit pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel al beneficiarului prestatiei, iar prestarea serviciului sa se faca cu trecerea unei frontiere interi oare a Uniunii;
- Prestatorul sa fi fost stabilit în spatiul Pietei unice a Uniunii Europene;
- Prestatia sa fie remunerata. Curtea de Justitie a considerat ca o caracteristica esentiala a remuneratiei este ca ea reprezinta contraprestatia economica la prestatia facuta, contraprestatie ce este stabilita între prestator si destinatarul serviciului.
Pe baza articolelor din Tratat, în octombrie 1961 s-a publicat programul general de stabilire ce a reprezentat un cadru de la care au emanat, în mod succesiv, directive specifice pentru îndeplinirea sa efectiva de catre statele membre si institutiile UE . Dintre acestea, cele mai importante sunt:
- Directiva 2005/36/CE a Parlamentului si Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificarilor profesionale;
- Directiva Consiliului 73/183/CE din 28 iunie 1973 privind abolirea restrictiilor pentru dreptul de stabilire si libera circulatie a serviciilor în domeniul activitatii liber-profesioniste pentru institutiile bancare si financiare;
- Directiva 89/48/CE din 21 decembrie 1988 privind sistemul general de recunoastere al diplomelor acordate pentru completarea educatiei profesionale si pregatirea cu o durata de 3 ani, modificata de Directiva Consiliului 92/51/CE din 18 iunie 1992;
- Directiva Parlamentului si Consiliului 99/42/CE din 7 iunie 1999 stabilind un mecanism de recunoastere a calificarilor în activitatile profesionale vizate de Directiva privind liberalizarea si masurile tranzitorii pentru sistemul general de recunoastere a calificarilor;
- Directiva Consiliului 98/5/CE din 16 februarie 1998 privind facili tarea exercitarii profesiei de avocat pe baza permanenta într-un stat membru, altul decât cel în care a fost obtinuta calificarea;
- Directiva Parlamentului si a Consiliului 2006/123/CE din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pietei interne.

Bibliografie

Gyula Fábián, Drept institutional comunitar, Editura Sfera Juridica, Cluj-Napoca, 2006
Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2003
Ion Ignat, Uniunea Europeana. De la Piata Comuna la moneda unica, Editura Economica, Bucuresti, 2002
Pierre Mathijsen, Compendiu de drept european, Editura Club Europa, Bucuresti, 2002
Ion Nita, Integrarea României în Uniunea Europeana, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005
Mugurel Radulescu, Europa în miscare, Editura Tritonic, Bucuresti, 2005
Mariana Rudareanu, Drept comunitar. Note de curs, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2007
Tudorel Stefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006