TITLUL II

NEDISCRIMINAREA SI CETATENIA


ARTICOLUL III 123

Prin legi sau legi-cadru europene se pot stabili norme pentru interzicerea discriminarii pe motiv de cetatenie, astfel cum se prevede la articolul I 4 alineatul (2).


ARTICOLUL III 124

(1) Fara a aduce atingere celorlalte dispozitii din Constitutie si cu respectarea limitelor competentelor pe care aceasta le atribuie Uniunii, prin lege sau lege-cadru europeana a Consiliului se pot stabili masurile necesare combaterii oricarei discriminari pe motive de sex, rasa, origine etnica, religie sau convingeri, handicap, vârsta sau orientare sexuala. Consiliul hotaraste în unanimitate, dupa aprobarea Parlamentului European.

(2) Prin derogare de la dispozitiile alineatului (1), prin legile sau legile-cadru europene se pot stabili principiile de baza pentru masurile de încurajare ale Uniunii si se pot defini astfel de masuri pentru a sprijini actiunile statelor membre întreprinse pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevazute la alineatul (1), excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale acestora.

ARTICOLUL III 125

(1) În cazul în care o actiune a Uniunii se dovedeste necesara pentru a facilita exercitarea de catre orice cetatean al Uniunii a dreptului de libera circulatie si libera sedere, mentionat la articolul I 10 alineatul (2) litera (a), iar Constitutia nu a prevazut atributii în acest sens, prin legi sau legi-cadru europene se pot stabili masuri în acest scop.

(2) În aceleasi scopuri cu cele mentionate la alineatul (1) si în cazul în care Constitutia nu a prevazut atributii în acest sens, prin lege sau lege-cadru europeana a Consiliului se pot stabili masuri privind pasapoartele, cartile de identitate, permisele de sedere sau orice alt document asimilat acestora, precum si masuri în domeniul securitatii sociale sau al protectiei sociale. Consiliul hotaraste în unanimitate, dupa consultarea Parlamentului European.


ARTICOLUL III 126

Prin lege sau lege-cadru europeana a Consiliului se stabilesc normele privind exercitarea dreptului oricarui cetatean al Uniunii, prevazut la articolul I 10 alineatul (2) litera (b), de a alege si de a fi ales în alegerile locale si alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care acesta îsi are resedinta, fara a fi resortisant al statului respectiv. Consiliul hotaraste în unanimitate, dupa consultarea Parlamentului European. Aceste norme pot sa prevada dispozitii derogatorii în cazul în care acestea sunt justificate de problemele specifice ale unui stat membru.

Dreptul de a alege si de a fi ales în Parlamentul European se exercita fara a aduce atingere articolului III 330 alineatul (1) si masurilor adoptate pentru aplicarea acestuia.

 

ARTICOLUL III 127

Statele membre adopta dispozitiile necesare pentru a asigura protectia diplomatica si consulara a cetatenilor Uniunii aflati în tari terte, asa cum se prevede la articolul I 10 alineatul (2) litera (c).

Statele membre angajeaza negocierile internationale necesare asigurarii acestei protectii.

Prin lege europeana a Consiliului se pot stabili masurile necesare pentru a facilita aceasta protectie. Consiliul hotaraste dupa consultarea Parlamentului European.


ARTICOLUL III 128

Limbile în care oricare cetatean al Uniunii are dreptul de a se adresa institutiilor sau organelor în temeiul articolului I 10 alineatul (2) litera (d) si de a primi raspuns sunt cele enumerate la articolul IV-448 alineatul (1). Institutiile si organele prevazute la articolul I-10 alineatul (2) litera (d) sunt cele enumerate la articolul I 19 alineatul (1) al doilea paragraf si la articolele I-30, I 31 si I 32, precum si Ombudsmanul European.


ARTICOLUL III 129

La fiecare trei ani, Comisia raporteaza Parlamentului European, Consiliului si Comitetului Economic si Social cu privire la aplicarea articolului I 10 si a prezentului titlu. Raportul tine seama de dezvoltarea Uniunii.

Pe baza acestui raport si fara a aduce atingere celorlalte dispozitii din Constitutie, drepturile prevazute la articolul I 10 pot fi completate prin lege sau lege-cadru europeana a Consiliului. Consiliul hotaraste în unanimitate, dupa aprobarea Parlamentului European. Legea sau legea-cadru intra în vigoare numai dupa aprobarea sa de statele membre, în conformitate cu normelor lor constitutionale.