PROTOCOL PRIVIND PRIVILEGIILE SI IMUNITATILE COMUNITATILOR EUROPENE

(67/444/CEE)
(67/28/Euratom)

ÎNALTELE PARTI CONTRACTANTE,

întrucât, în conformitate cu dispozitiile articolul 28 din Tratatul de instituire a unui Consiliu unic si a unei Comisii unice ale Comunitatilor Europene, aceste Comunitati si Banca Europeana de Investitii beneficiaza pe teritoriul statelor membre de privilegiile si imunitatile necesare pentru îndeplinirea misiunii lor,

AU CONVENIT asupra urmatoarelor dispozitii anexate acestui Tratat:


CAPITOLUL I
Patrimoniu, bunuri fixe, active si operatiuni ale Comunitatilor Europene

Articolul 1

Spatiile si cladirile Comunitatii sunt inviolabile. Acestea sunt exceptate de la perchezitie, rechizitie, confiscare sau expropriere. Patrimoniul si activele Comunitatii nu pot face obiectul nici unei masuri administrative sau judiciare de constrângere fara autorizatie din partea Curtii de Justitie.

Articolul 2

Arhivele Comunitatilor sunt inviolabile.

Articolul 3

Comunitatile, activele acestora, veniturile si alte bunuri sunt scutite de orice impozit direct.

Guvernele statelor membre iau, ori de câte ori este posibil, masuri corespunzatoare în vederea anularii sau rambursarii sumei reprezentând impozitele indirecte si taxele pe vânzari care intra în pretul bunurilor fixe si mobile atunci când Comunitatile, pentru uz oficial, face achizitii importante al caror pret cuprinde impuneri si taxe de aceasta natura. Totusi, aplicarea acestor masuri nu trebuie sa aiba drept efect distorsionarea concurentei în cadrul Comunitatii.

Nu se acorda nici o scutire cu privire la impozitele, taxele si impunerile care nu constituie decât simpla remunerare a serviciilor de utilitate publica.

Articolul 4

Comunitatile sunt scutite de orice taxe vamale, interdictii si restrictii la importul si exportul articolelor destinate uzului lor oficial; articolele astfel importate nu vor fi cedate cu titlu oneros sau gratuit pe teritoriul tarii în care sunt introduse, decât în conditii permise de guvernul acelei tari.

Comunitatile sunt de asemenea scutite de orice taxe vamale, interdictii si restrictii la importul si exportul publicatiilor lor.

Articolul 5

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului poate detine orice fel de valuta si poate avea conturi în orice moneda.

CAPITOLUL II
Comunicarea si permisele de libera trecere

Articolul 6

Pentru comunicarile oficiale si transmiterea tuturor documentelor aferente, institutiile Comunitatilor beneficiaza, pe teritoriul fiecarui stat membru, de regimul acordat de catre statul respectiv misiunilor diplomatice.

Corespondenta, precum si celelalte informatii oficiale ale institutiilor Comunitatilor nu pot fi cenzurate.

Articolul 7

(1) Presedintii institutiilor Comunitatilor pot emite pentru membrii si agentii acestor institutii permise de libera trecere a caror forma este stabilita de catre Consiliu si care sunt recunoscute cu titlu valabil de libera circulatie de catre autoritatile statelor membre. Aceste permise de libera trecere se elibereaza functionarilor si altor agenti, în conditiile prevazute de statutul functionarilor Comunitatilor si de regimul aplicabil celorlalti agenti ai Comunitatilor.

Comisia poate încheia acorduri în vederea recunoasterii acestor permise de libera trecere cu titlu valabil de libera circulatie pe teritoriul statelor terte.

(2) Cu toate acestea, dispozitiile articolul 6 din Protocolul privind privilegiile si imunitatile Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului se aplica, în continuare, membrilor si agentilor institutiilor, care, la intrarea în vigoare a prezentului Tratat, sunt în posesia legitimatiei prevazute la articolul mentionat, si anume pâna la aplicarea dispozitiilor alineatului (1) de mai sus.

CAPITOLUL III
Membrii Adunarii

Articolul 8

Nu se impun nici un fel de restrictii administrative sau de alta natura în privinta liberei circulatii a membrilor Adunarii spre locul de desfasurare a reuniunii Adunarii sau la întoarcere.

Membrii Adunarii beneficiaza în privinta formalitatilor vamale si a controlului valutar:

(a) din partea propriului guvern, de aceleasi facilitati precum cele recunoscute înaltilor functionari aflati în strainatate în misiune oficiala temporara;

(b) din partea guvernelor celorlalte state membre, de aceleasi facilitati precum cele recunoscute reprezentantilor guvernelor straine în misiune oficiala temporara.

Articolul 9

Membrii Adunarii nu pot fi cercetati, retinuti sau urmariti datorita opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitarii functiilor lor.

Articolul 10

Pe durata sesiunilor Adunarii, membrii acesteia beneficiaza:

(a) pe teritoriul national, de imunitatile recunoscute membrilor Parlamentului propriei tari;

(b) pe teritoriul oricarui alt stat membru, de exceptare privind orice masura de detentie sau urmarire penala.

Imunitatea este valabila inclusiv pe perioada deplasarii la locul reuniunii Adunarii, cât si la întoarcere.

Imunitatea nu poate fi invocata în caz de flagrant delict si nici nu poate constitui o piedica pentru Adunare de a ridica imunitatea unuia dintre membri.

CAPITOLUL IV
Reprezentantii statelor membre care participa la lucrarile institutiilor Comunitatilor Europene

Articolul 11

Reprezentantii statelor membre care participa la lucrarile institutiilor Comunitatilor, consilierii acestora si expertii tehnici beneficiaza, pe perioada exercitarii functiilor lor, a calatoriei spre locul de desfasurare a reuniunii si retur, de privilegiile, imunitatile sau facilitatile obisnuite.

Prezentul articol se aplica de asemenea membrilor organelor consultative ale Comunitatilor.

CAPITOLUL V
Functionarii si agentii Comunitatilor Europene

Articolul 12

Pe teritoriul fiecaruia dintre statele membre si indiferent de cetatenia lor, functionarii si agentii Comunitatilor:

a) beneficiaza de imunitate de jurisdictie pentru actele comise de acestia, inclusiv afirmatiile scrise sau verbale în calitatea lor oficiala, sub rezerva aplicarii dispozitiilor din Tratatele care reglementeaza, pe de o parte, raspunderea functionarilor si agentilor fata de Comunitati si, pe de alta parte, competenta Curtii de Justitie de a decide asupra litigiilor dintre Comunitati si functionarii, respectiv alti agenti ai Comunitatilor; acestia beneficiaza de imunitate si dupa încetarea functiilor lor;

b) nu sunt supusi, nici ei si nici sotii/sotiile sau membrii de familie aflati în întretinerea lor, dispozitiilor privind limitarea imigratiei si formalitatilor de înregistrare pentru straini;

c) beneficiaza, cu privire la reglementarile monetare sau de schimb, de facilitatile recunoscute în mod obisnuit functionarilor organizatiilor internationale;

d) beneficiaza de dreptul de a importa, fara taxe vamale, mobilierul si bunurile personale cu ocazia numirii în functie în tara respectiva si de dreptul de a-si reexporta, fara taxe vamale, mobilierul si bunurile personale la încheierea misiunii în tara de destinatie, sub rezerva ca guvernul tarii de destinatie sa considere aceste conditii, fie într-un caz, fie în celalalt, ca fiind necesare;

e) beneficiaza de dreptul de a importa, fara taxe vamale, automobilele personale, achizitionate din tara unde au avut ultima resedinta sau din tara lor de origine în conditiile pietei interne din tara de destinatie si de a le reexporta, fara taxe vamale, sub rezerva potrivit careia, guvernul tarii de destinatie considera aceste conditii, fie într-un caz fie în celalalt, ca fiind necesare.

Articolul 13

În conditiile si respectând procedura stabilite de catre Consiliu, hotarând la propunerea Comisiei, toate indemnizatiile, salariile si retributiile platite de Comunitate functionarilor si altor agenti ai acesteia sunt impozitate de aceasta.

Sunt scutite de impozite nationale indemnizatiile, salariile si retributiile platite de Comunitati propriilor functionari si agenti.

Articolul 14

În vederea aplicarii impozitelor pe venituri si pe mostenire conform drepturilor de succesiune, precum si a conventiilor de evitare a dublei impuneri încheiate între statele membre ale Comunitatii, functionarii si alti agenti ai Comunitatilor care, din motive exclusiv legate de exercitarea functiilor lor în serviciul Comunitatilor, îsi stabilesc resedinta pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care au domiciliul fiscal la data intrarii în serviciul Comunitatilor, sunt considerati atât în statul de resedinta, cât si în cel de domiciliu fiscal ca si cum si-ar fi pastrat domiciliul în tara lor de origine, daca aceasta din urma este membra a Comunitatilor. Aceasta dispozitie se aplica de asemenea sotului/sotiei, în masura în care acesta/aceasta nu desfasoara activitati profesionale proprii, precum si copiilor aflati în întretinerea si în grija persoanelor prevazute de prezentul articol.

Bunurile mobile apartinând persoanelor prevazute la paragraful anterior si care se afla pe teritoriul statului de sedere sunt scutite de impozit pe succesiuni în acest stat; pentru stabilirea acestui impozit, bunurile mobile se considera ca aflându-se în statul de domiciliu fiscal, sub rezerva drepturilor statelor terte si a aplicarii eventuale a dispozitiilor si conventiilor internationale referitoare la dubla impunere.

Domiciliile dobândite numai în scopul exercitarii de functii în serviciul altor organizatii internationale nu sunt avute în vedere în aplicarea dispozitiilor prezentului articol.

Articolul 15

Consiliul, hotarând în unanimitate la propunerea Comisiei formulata în termen de un an de la data intrarii în vigoare a Tratatului, stabileste regimul prestatiilor sociale aplicabile functionarilor si altor agenti ai Comunitatilor.

Articolul 16

Consiliul, hotarând la propunerea Comisiei si dupa consultarea celorlalte institutii interesate, stabileste categoriile de functionari si alti agenti ai Comunitatilor carora li se aplica, total sau partial, dispozitiile articolului 12, articolului 13 paragraful al doilea si articolului 14.

Numele, pozitiile si adresele functionarilor care fac parte din aceste categorii sunt comunicate periodic guvernelor statelor membre.

CAPITOLUL VI
Privilegiile si imunitatile misiunilor statelor terte de pe lânga Comunitatile Europene

Articolul 17

Statul membru pe teritoriul caruia se afla sediul Comunitatilor acorda misiunilor statelor terte acreditate pe lânga Comunitati imunitatile diplomatice obisnuite.

CAPITOLUL VII
Dispozitii generale

Articolul 18

Privilegiile, imunitatile si facilitatile sunt acordate functionarilor si altor agenti ai Comunitatilor exclusiv în interesul acesteia din urma.

Fiecare institutie a Comunitatilor are libertatea de a ridica imunitatea acordata unui functionar sau agent în toate cazurile în care apreciaza ca, ridicarea acestei imunitatii nu contravine intereselor Comunitatilor.

Articolul 19

În aplicarea prezentului protocol, institutiile Comunitatilor actioneaza de comun acord cu autoritatile responsabile ale statelor membre interesate.

Articolul 20

Articolele 12 - 15 si articolul 18 se aplica membrilor Comisiei.

Articolul 21

Articolele 12 - 15 si articolul 18 se aplica judecatorilor, avocatilor generali, grefierului si raportorilor adjuncti ai Curtii de Justitie, fara sa aduca atingere dispozitiilor articolului 3 din protocoalele privind Statutul Curtii de Justitie referitoare la imunitatea de jurisdictie a judecatorilor si avocatilor generali.

Articolul 22

Prezentul protocol se aplica si Bancii Europene de Investitii, membrilor organelor acesteia, personalului ei si reprezentantilor statelor membre, care participa la lucrarile acesteia, fara a aduce atingere dispozitiilor protocolului privind statutul acesteia.

Totodata, Banca Europeana de Investitii va fi scutita de orice impozitare fiscala si de alta natura cu ocazia majorarilor capitalului sau, precum si de diversele formalitati pe care le comporta aceste operatiuni în statul în care îsi are sediul. De asemenea, eventuala ei dizolvare si lichidare nu vor atrage dupa sine nici un fel de impunere. În afara de aceasta, în masura în care se desfasoara în conditii statutare, activitatea Bancii si a organelor acesteia nu va fi supusa impozitelor pe cifra de afaceri.

DREPT PENTRU CARE, subsemnatii plenipotentiari au semnat prezentul protocol.

ÎNCHEIAT la Bruxelles, opt aprilie una mie noua sute saizeci si cinci.

Paul-Henri SPAAK

Kurt SCHMÜCKER

Maurice COUVE de MURVILLE

Amintore FANFANI

Pierre WERNER

J. M. A. H. LUNS