ETAPELE INTRODUCERII EURO

Tratatul de la Maastricht, care prevedea realizarea unei UEM între toate sau o parte din statele membre, a trasat cele trei etape ale acesteia.
Prima etapa a debutat la l iulie 1990 si s-a încheiat, conform calendarului prevazut, la 31 decembrie 1993. Ea a permis instaurarea libertatii totale de miscare a capitalului între cele 12 state si a fost însotita de planuri de ajustare structurala pentru reducerea dezechilibrelor si obtinerea unei convergente a evolutiilor si structurilor macroeconomice nationale, în tarile cu importante dezechilibre economice.
Comunitatea Europeana a intrat în etapa a II-a a UEM conform prevederilor la l ian. 1994. La aceasta data a fost creat un Institut Monetar European (IME) cu sediul la Frankfurt, care constituia un dispozitiv de tranzitie catre viitoarea Banca Centrala Europeana, înlocuind Comitetul Guvernatorilor Bancii centrale si preluând activitatile Fondului European de Cooperare Monetara (F.E.C.O.M.), institutul avea ca principale sarcini întarirea coordonarii politicilor monetare nationale, supravegherea functionarii Sistemului Monetar European si pregatirea instrumentelor viitoarei politici monetare unice. De asemenea, intrarea în etapa a II-a a UEM înseamna interzicerea accesului privilegiat al sectorului public la institutiile financiare si al finantarii monetare a deficitelor publice, precum si o convergenta mai mare a economiilor tarilor membre.
Trecerea la etapa a III-a care implica utilizarea unei monede unice si crearea unei Banci Centrale Europene (BCE) a intervenit pentru tarile considerate apte dupa Consiliul European de la Bruxelles din 2-3 mai 1998. În cadrul acestuia fost luate trei decizii determinante: tarile calificate pentru faza a treia a UEM. paritatile bilaterale între monedele care vor face parte din UEM si alcatuirea directoriului Bancii Centrale Europene.
La momentul 1 ianuarie 1999, un grup de 11 tari au început, 8 tari considerate din totdeauna ca trebuind sa faca parte din nucleul dur – Germania, Franta, Belgia, Luxemburg, Olanda, Ausria, Finlanda, Irlanda – si 3 tari din sudul Europei – Spania, Italia si Portugalia . Grecia nu a putut sa intre în „spatiul euro” la acea data, desi exista vointa politica nationala în acest sens. Danemarca, Suedia si Marea Britanie au optat pentru a nu se integra în „spatiul euro”, cu toate ca reuseau sa îndeplineasca criteriile de convergenta.
La 1 ianuarie 2001, Grecia a aderat la „spatiul euro”, fiind urmata în 2007 de Slovenia, în 2008 de Cipru si Malta iar în 2009 de Slovacia.
De la 1 ianuarie 2011, Estonia va deveni a 17-a tara membra a zonei euro.

Bibliografie

• Andrew Brociner, Europa monetara. SME, UEM, moneda unica, Institutul European, Iasi, 1999;
• Christian N. Chabot, Euro, moneda europeana, Editura Teora, Bucuresti, 2000;
• Nicolae Darie, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Legislatie. Politici comune. Dezvoltare, Editura MATRIX ROM, Bucuresti, 2001;
• Mirela Diaconescu, Economie europeana, Editura Uranus, Bucuresti, 2004;
• Gilles Ferréol, Dictionarul Uniunii Europene, Editura Polirom, Iasi, 2001;
• Christian Hen, Jacques Léonard, Uniunea Europeana, Editura C.N.I., „Coresi” S.A., Bucuresti, 2002;
• Ion Ignat, Uniunea Europeana. De la Piata Comuna la moneda unica, Editura Economica, Bucuresti, 2002;
• Dumitru Miron, Laura paun, Alina Dima, Violeta Bajenaru, Ovidiu Savoiu, Economia integrarii europene, Editura ASE, Bucuresti, 2001;
• John Pinder, Uniunea Europeana. Foarte scurta introducere, Editura BIC ALL, Bucuresti, 2005;
• André Száz, Calea unificarii monetare a Europei, Editura Pandora-M, Târgoviste, 2002;
• http://ec.europa.eu