Crearea si istoria Spatiului Schengen

Spatiul Schengen este o zona de circulatie libera în Europa. Statele membre ale acestui spatiu au eliminat sau vor elimina controalele la frontierele interne, astfel încât este (sau va fi) posibila trecerea frontierei între oricare doua asemenea state fara acte si fara opriri pentru control.
Aparitia Spatiului Schengen este legata de data de 14 iunie 1985, cand guvernele Statelor Uniunii vamale Benelux, ale Republicii Federale Germania si Republicii Franceze semneaza Acordul de la Schengen, referitor la suprimarea, graduala, a controlului vamal la granitele comune.
Dupa cum arata doctrina de specialitate, nevoia pentru aparitia acestui Acord a pornit de la mai multe considerente, dintre care mai importante sunt urmatoarele :
- progresele înregistrate în cadrul Comunitatilor Europene în vederea asigurarii liberei circulatii a persoanelor, a marfurilor si a serviciilor;
- necesitatea consolidarii solidaritatii între popoarelor, prin eliminarea obstacolelor din calea liberei circulatii la granitele comune între Statele Uniunii Economice a Beneluxului, Republicii Federale Germania si Republicii Franceze;
- obiectivitatea efortului de amplificare a raporturilor dintre popoarele statelor membre ale Comunitatilor Europene prin intermediul liberei treceri a granitelor interioare pentru resortisantii lor si ale liberei circulatii a marfurilor si a serviciilor;
- dorinta de a suprima controlul granitelor comune.
Primele state care au implementat Acordul Schengen au fost Belgia, Franta, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania si Olanda, care si-au deschis granitele pe 26 martie 1995.
Acordurile Schengen mentioneaza patru domenii în care este prevazuta cooperarea:
- libera circulatie a persoanelor,
- protectia ordinii publice si a securitatii publice,
- lupta contra traficului de droguri si
- intrarea ilegala.
Obiectivul este de a crea o zona de libera circulatie în care, dupa suprimarea graduala a controalelor la frontierele dintre statele semnatare, persoanele fizice pot circula liber si fara obstacole.
Mecanismele de aplicare a Acordului au presupus, si presupun înca, ca, pe plan intern, sa se adopte masuri de natura legislativa, supuse adoptarii parlamentelor nationale, în functie de prevederile propriilor constitutii. La nivel comunitar s-a semnat Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen (1990).
Acordul de la Schengen, din 14 iunie 1985, are în structura sa 2 titluri si 33 de articole :
- Titlul l (articolele 1-16) „Masuri aplicabile pe termen scurt”;
- Titlul II (articolele 17-33) poarta denumirea de „Masuri aplicabile pe termen lung”.
Acordul Schengen prevede ca intrarea pe teritoriile Partilor Contractante pentru o sedere care nu depaseste trei luni poate fi acordata strainului care îndeplineste urmatoarele conditii :
- poseda un document sau documente valabile stabilite de Comitetul executiv, care îi permit trecerea frontierei;
- este în posesia unei vize valabile, daca aceasta este ceruta;
- prezinta, daca este cazul, documentele care justifica scopul si conditiile sederii planificate si dispune de mijloace suficiente de subzistenta atât pentru sederea propusa, cât si pentru întoarcerea în tara de provenienta sau pentru tranzitul spre un stat tert în care admiterea sa este garantata, sau este în masura sa dobândeasca în mod legal aceste mijloace;
- nu este semnalat ca inadmisibil;
- nu este considerat o amenintare pentru ordinea publica, securitatea nationala sau relatiile internationale ale uneia dintre Partile Contractante.
Intrarea pe teritoriile Partilor Contractante este refuzata strainului care nu îndeplineste toate aceste conditii, în afara de cazul în care una dintre Parti considera ca este necesar sa se deroge de la acest principiu pentru motive umanitare sau de interes national, sau în baza obligatiilor internationale. În acest caz, admiterea este limitata la teritoriul Partii Contractante în cauza, care trebuie sa informeze despre aceasta celelalte Parti Contractante.
Este admis pentru tranzit strainul care este titular al unui permis de sedere sau al unei vize de întoarcere eliberate de una din Partile Contractante sau, daca este necesar, al ambelor documente, în afara de cazul în care figureaza pe lista nationala a persoanelor semnalate ca inadmisibile a Partii Contractante la ale carei frontiere externe se prezinta.
Un protocol anexat la Tratatul de la Amsterdam a încorporat Acordul (si acquis-ul) Schengen în cadrul juridic si institutional al UE, acesta fiind primul exemplu de cooperare întarita. La l mai 1999, Consiliul UE a încorporat secretariatul Schengen în Secretariatul General al Consiliului, dupa care au fost înfiintate noi grupuri de lucru, încorporarea acordului Schengen a însemnat o selectie a prevederilor si masurilor luate de statele semnatare, adica a acquis-ului care poate servi ca drept comunitar esential pentru cooperarea ulterioara. O lista a acquis-ului care serveste drept baza legala pentru Tratatul CEE si Tratatul UE a fost adoptata la 20 mai 1999 si publicata în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. Este vorba în principiu de reglementarile juridice pe care statele candidate trebuiau sa le transpuna în legislatia nationala.

Ce se intampla in UE in aprilie 2004 ? Click aici

Bibliografie: