La startul
urmatoarei sesiuni plenare a Parlamentului European (PE), cea
din 26 septembrie, vor fi prezenti si 35 de reprezentanti ai Romaniei.
Impreuna cu 18 bulgari vor avea statutul de observatori, astfel
ca vor putea asista la lucrarile acestei institutii europene dar
nu vor avea drept de vot.
Editia electronica a European Voice din 15 septembrie se ocupa
intr-unul dintre articole de acest debut la PE. In analiza efectuata
se semnaleaza problemele pe care reprezentantii nostrii le vor
infrunta in aventura europeana.
Desi PE nu inregistreaza o premiera prin aceasta prezenta din
tarile inca nemembre, acelasi lucru inregistrandu-se si inainte
de 2004 cu cei 10 care au aderat in ultimul val, se pare ca nu
este chiar pregatit pentru primire. Oricum, acum cateva luni au
fost ceva dezbateri pe marginea prezentei romanilor si bulgarilor,
o parte dintre parlamentarii europeni fiind de parere ca ea nu
este oportuna din aceasta toamna si mai bine ar fi lasata pe anul
viitor.
Principala problema semnalata de European Voice este cea de spatiu.
Astfel, spre deosebire de parlamentarii europeni care au fiecare
biroul lui, reprezentantii nostrii vor trebui sa imparta intre
ei birourile. De acea, conform datelor provenite de la PE, in
medie vor trebui sa stea cate trei observatori intr-un birou la
Bruxelles, pe cand la Strasbourg, unde problema spatiului nu este
atat de grava, media va fi de doi. Reamintim ca in urma unui compromis,
PE are trei locatii, atat la Strasbourg cat si la Bruxelles si
Luxembourg.
Parlamentarii nostrii vor trebui sa faca fata si unei alte probleme
de logistica, respectiv cea a lipsei translatorilor si a documentelor
traduse in romana.
Un mic numar de interpreti vor fi angajati temporar pentru a traduce
in bulgara si romana dar doar pentru zilele de miercuri ale fiecarei
sesiuni plenare, atunci cand de obicei este prezent si un reprezentant
al Consiliului de Ministri. Daca in problema interpretilor se
face astfel un mic compromis, in ceea ce privesc documentele,
reprezentantii nostrii nu vor avea la dispozitie nimic tradus
in romana pana la data aderarii.
Din cauza lipsei spatiului se poate ajunge si la situatii delicate,
in momentul votului, observatorii nostrii putand fi fortati sa
paraseasca sedintele la care participa pentru a face loc parlamentarilor
europeni sa-si exercite acest drept.
Inima de mama, un reprezentant al popularilor europeni deplange
situatia actuala, lasand sa se inteleaga ca ar fi fost mult mai
bine sa se urmeze propunerea PPE de a se amana primirea observatorilor
pentru 1 ianuarie 2006. El a declarat in acest sens: "Lipsa
de birouri si spatiu in hemyciclu (sala de sedinte) si inexistenta
facilitatiilor de interpretare sugereaza clar ca Parlamentul inca
nu are facilitatile corespunzatoare pentru acesti observatori.
Nu este prea demn pentru noii veniti sa trebuiasca sa imparta
birourile si sa paraseasca hemicyclul pentru ca parlamentarii
europeni sa-si poata ocupa locurile".
Un reprezentant al PE citat de European Voice s-a arata mai optimist
declarand ca problema spatiilor se spera ca va fi rezolvata la
Bruxelles prin construirea de noi birouri. In ceea ce priveste
chestiunea lipsei de interpreti, el a spus: "Vom recruta
interpreti romani si bulgari dar, intre timp, ma astept ca majoritatea
observatorilor sa inteleaga cel putin ceva franceza sau engleza
pentru a putea sa urmareasca lucrarile".
Oficiali romani si bulgari prezenti la Bruxelles s-au declarat
satisfacuti cu facilitatile puse la dispozitie de PE.
Observatorii vor primi alocatia obisnuita zilnica la PE, 262 de
euro, in plus fiindu-le rambursate si cheltuielile de transport..
Venirea romanilor la Bruxelles se va lasa si cu paranghelii. Sunt
programate in acest sens o seara "gastronomica", o receptie
oferita de presedintele PE, Josep Borrell, precum
si concerte ale cantaretilor romani si bulgari. Costul acestora
vor fi acoperite in principal de ambasadele Romaniei si Bulgariei.
Daca problemele intampinate cu acceptarea prezentei lor de catre
europeni au fost depasite, se pare ca putem sa ne faultam singuri,
conform editiei de astazi (16 septembrie 2005) a ziarului Romania
Libera Puiu Hasotti, va propune Biroului Permanent al PNL ca observatorii
sa nu fie lasati sa plece pana cand nu va fi adoptat noul regulament
al Senatului.
In editia de ieri a cotidianului Adevarul au fost prezentate pozitiile
catorva dintre cei mai reprezentativi observatori romani la PE.
Acestia se declara toti gata de a sustine la Bruxelles aderarea
Romaniei, in acest sens fiind pus la punct si un plan detaliat
de lobby. |