Scade puternic numarul solicitantilor de azil in tarile bogate 1 03 2005

Problema imigrarii si a azilului este una deosebit de dezbatuta si sensibila in societatile occidentale. Speculand temerile populatiei legate de imigratie, multe dintre partidele extremiste si-au castigat un loc important in parlamentele nationale bazandu-si discursul pe o retorica antiimigratie.
In pofida aparentelor, se pare cel putin ca solicitantii de azil care se indreapta catre occident sunt din ce in ce mai putin. Conform Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (UNHCR), in 2004 s-a atins cel mai scazut nivel din ultimii 16 ani in ceea ce priveste cererile de azil adresate tarilor industrializate..
In medie, in 38 de tari dezvoltate s-a inregistrat in 2004 fata de 2003 o scadere cu 22% a cererilor. In cele 25 de tari membre ale UE procentul de scadere a fost de 19%, in tarile Americii de Nord de 26% iar in Australia si Noua Zeelanda de 28%.
In tarile europene, cererile au scazut cu 33% in Marea Britanie, 30% in Germania si 25% in Suedia.
In Marea Britanie, unde problematica imigratiei va constitui unul din punctele centrale ale dezbaterii din apropiata campanie electorala, numarul celor care aplica pentru statutul de azilant se situeaza la nivelul mijlocului anilor `90, scazand in doi ani cu 66%. Astfel, in 2004 au solictat azil in Marea Britanie 40.200 de persoane, in 2003 fiind 60.050 iar in 2002 103.000.
In Germania, datele arata ca in 2004 s-au inregistrat 35.610 cereri, comparativ cu 2003 cand au fost 50.560 si 2002 cu 71.130. De altfel, nivelul din 2004 este cel mai scazut inregistrat din 1984 si pana acum.
Raymond Hall, oficial de rang inalt in UNHCR, si-a exprimat speranta ca cifrele care au fost date publicitatii vor duce la o descrestere a tendintei din tarile ocidentale de a se introduce o legislatie din ce in ce mai restrictiva in domeniu.
Singura tara mare industrializata care a inregistrat o crestere in 2004 comparativ cu 2003 a cererilor de azil a fost Franta. Astfel in 2004 au fost 61.600 cereri iar in 2003 59.700.
Tari mai mici care pana acum nu aveau un numar mare de solicitanti de azil, precum Polonia, Finlanda sau Cipru, au inregistrat o crestere in acest domeniu in 2004.
Cresterea inregistrata in Franta o situeaza pe aceasta in fruntea tarilor ce primesc astfel de cereri, fiind urmata de SUA (52.400), Marea Britanie si Germania.
Cel mai mare grup de solicitanti de azil in 2004 este cel venit din Rusia (30.100), majoritatea dintre ei fiind ceceni. Al doilea grup ca numar este cel provenit din provincia Kosovo.

Refugiatul

Statutul refugiatilor a fost reglementat în Sistemul Natiunilor Unite prin trei instrumente juridice:
- Conventia privind Statutul refugiatilor din 1951;
- Protocolul asupra statutului refugiatilor din 1967;
- Declaratia asupra azilului teritorial tot din 1967.
Instrumentelor de mai sus l-i se adauga serie de rezolutii, prin care Adunarea Generala a O.N.U. a tratat diverse probleme ale refugiatilor si a extins protectia internationala la alte categorii de persoane care se gaseau în situatii similare.
Conventia referitoare la statutul refugiatilor a fost adoptata la 28 iunie 1951 de Conferinta de plenipotentiari privind statutul refugiatilor si al persoanelor apatride, convocata de Adunarea generala a ONU. Ea prevede la art. 1 ca prin refugiat se întelege „orice persoana care, în urma unor evenimente survenite anterior datei de 1 ianuarie 1951 si a unor temeri justificate de a fi persecutata datorita rasei, religiei, nationalitatii, apartenentei la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se afla în afara tarii a carei cetatenie o are si care nu poate sau datorita acestor temeri, nu doreste protectia acestei tari; sau care neavând nici o cetatenie si gasindu-se în afara tarii, în care avea resedinta obisnuita ca urmare a unor evenimente, nu poate sau, datorita respectivelor temeri, nu doreste sa se întoarca." .
Calitatea de refugiat înceteaza: daca persoana în cauza a solicitat din nou si în mod voluntar protectia statului a carui cetatean este; daca, dupa pierderea cetateniei, a redobândit-o în mod voluntar; daca a dobândit o alta cetatenie si se bucura de protectia tarii a carei cetatenie a dobândit-o ori daca s-a întors, în mod voluntar, în tara pe care a parasit-o.
Nu se va acorda statutul de refugiat persoanelor despre care ar exista motive serioase sa se creada ca: au savârsit crime împotriva pacii, umanitatii ori crime de razboi; crime grave de drept comun, în afara granitelor tarii de primire, înainte de a fi refugiat; s-au facut vinovate de actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
Statele vor trebui sa acorde refugiatilor „regimul pe care îl acorda în general strainilor" (art. 7) si acelasi tratament cu cel al cetatenilor lor, în ceea ce priveste învatamântul primar (art. 22).
Statutul refugiatilor va fi guvernat de legea tarii unde acestia îsi au domiciliul, ori în lipsa acestuia, de legea tarii unde îsi au resedinta (art. 12).
Statul de primire nu va putea expulza un refugiat care se gaseste, în mod legal, pe teritoriul sau, decât pentru motive de securitate nationala sau de ordine publica. Expulzarea va avea loc în executarea unei hotarâri adoptate conform procedurilor prevazute de lege. Refugiatul va putea sa prezinte probe în apararea sa, sa faca recurs si sa fie reprezentat în fata autoritatilor competente. De asemenea, i se va acorda un termen rezonabil pentru a i se permite sa încerce sa fie admis legal într-o alta tara. Expulzarea nu este admisa daca dincolo de frontierele statului, care procedeaza la expulzare, viata si libertatea refugiatului ar fi amenintate pe motiv de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinii politice.
Pe perioada sederii în tara de primire se va proceda, pe cât posibil, la asimilarea si „naturalizarea" refugiatilor.

Azilul teritorial

Un proiect de Declaratie asupra azilului teritorial a fost adoptat prin rezolutia 2312/XXII din 14 decembrie 1967. Acesta, "recunoscând ca acordarea de catre un stat a azilului persoanelor care se bazeaza pe articolul 14 din Declaratia Universala a drepturilor omului este un act pasnic si umanitar si care nu poate fi considerat ca inamical cu privire la un alt stat", enunta, în cele patru articole ale sale, o serie de principii care trebuie aplicate de state:
- Toate statele sunt datoare sa respecte azilul acordat de catre un stat, în exercitiul suveranitatii sale, la persoane bazate pe articolul 14 din Declaratia universala a drepturilor omului, inclusiv acelora care lupta împotriva colonialismului.
- Când un stat are dificultati sa dea sau sa continue sa dea azil, alte state trebuie, individul sau în comun, sau prin intermediul Natiunilor Unite, sa aprecieze masurile pe care le vor lua, într-un spirit de solidaritate internationala, pentru a usura greutatile acelui stat;
- Persoanele vizate în articolul l par. l nu vor fi supuse la masuri precum refuzul de admitere la frontiera sau, daca au intrat deja pe teritoriul în care cauta azil, ori expulzare sau trimiterea catre orice stat în care risca sa fie victimele persecutiilor ;
- Persoanelor carora li s-a acordat azil nu li se poate permite de catre statele respective sa se dedea la activitati contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati

Înca înainte de crearea Organizatiei Natiunilor Unite, la 9 noiembrie 1943 a fost înfiintata Administratia Natiunilor Unite pentru Ajutoare si Reconstructie cu scopul de a ajuta populatiile din Europa si Extremul Orient, cuprinzând un mare numar de refugiati, care au avut de suferit de pe urma celui de-al doilea razboi mondial. Administratia a functionat pâna la 31 martie 1949, când activitatea sa a fost preluata de Fondul natiunilor unite pentru copii si Înaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati.
Prin rezolutia 62/1 din 15 decembrie 1946 Adunarea Generala a O.N.U a aprobat Constitutia Organizatiei Internationale pentru refugiati care a fost în mod oficial creata la 20 august 1948, când 15 state, ale caror contributii reprezentau 75% din bugetul executiv, au devenit parti la Constitutie.
Scopul principal al Organizatiei era de a ajuta refugiatii si persoanele deplasate sa se repatrieze. Acest obiectiv era înscris în preambulul Constitutiei, în care Statele parti recunosteau „ca refugiatii si persoanele deplasate autentice trebuie sa primeasca un ajutor international pentru a se putea reîntoarce în tara a carei nationalitate o au sau în care si-au avut înainte resedinta obisnuita, sau sa gaseasca un nou camin într-un alt loc, în conditiile prevazute de Constitutie...”.
În competenta acestei Organizatii intrau doua categorii de persoane: refugiatii si persoanele deplasate.
Mandatul Organizatiei Internationale pentru Refugiati a fost valabil pâna la 30 iunie 1950, data la care se mai aflau în evidenta sa circa 180000 de persoane care nu au fost nici repatriate nici reinstalate. Deci, era nevoie de o noua structura internationala care sa se ocupe de aceste persoane. Astfel, la 6 august 1949, Consiliul Economic si Social a invitat pe Secretarul general al ONU sa supuna Adunarii Generale un plan referitor la crearea acestei structuri, propunându-i doua solutii: 1. crearea unui înalt Comisariat sub controlul Natiunilor Unite, sau 2. crearea unui Serviciu în cadrul Secretariatului ONU . Optând pentru prima solutie Adunarea Generala a ONU a decis prin Rezolutia 319/V, din 3 decembrie 1949, crearea, începând cu data de 1 ianuarie 1950, a unui Înalt Comisariat pentru refugiati .
Înaltul Comisariat al O.N.U. pentru Refugiati (I.C.N.U.R. -U.N.H.C.R.) a fost creat prin rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. 428(V) din 14 decembrie 1950 si a început sa functioneze de la 1 ianuarie 1951.
Potrivit statutului sau, acest organ îndeplineste, în principal, doua functiuni :
- asigura protectie internationala refugiatilor;
- cauta solutii imediate sau permanente problemelor acestora.
Functiile si competentele ICNUR au fost fixate prin Statutul adoptat de Adunarea Generala a ONU prin Rezolutia 428/V.
Pentru a asigura protectia internationala a refugiatilor, Înaltului Comisariat i-au fost încredintate urmatoarele atributii:
a) Sa supravegheze încheierea si ratificarea Conventiilor internationale din domeniu si sa supravegheze aplicarea lor, propunând modificarea lor;
b) Sa urmareasca, prin intermediul acordurilor specifice încheiate cu statele parti, punerea în aplicare a tuturor masurilor destinate sa amelioreze soarta refugiatilor si sa diminueze numarul acelora care au nevoie de protectie;
c) Sa sprijine initiativele puterilor publice si initiativele particulare în ceea ce priveste repatrierea liber consimtita a refugiatilor sau asimilarea lor în noile comunitati nationale;
d) Sa încurajeze primirea refugiatilor pe teritoriul statelor, în special, al celor ce apartin categoriilor celor mai dezmosteniti;
e) Sa depuna eforturi pentru a obtine ca refugiatii sa fie autorizati sa-si transfere avutul;
f) Sa obtina din partea statelor informatii asupra numarului si starii refugiatilor aflati pe teritoriul lor precum si asupra legilor si regulamentelor care privesc pe refugiati;
g) Sa mentina un contact permanent cu guvernele si organizatiile interguvernamentale interesate;
h) Sa faciliteze coordonarea eforturilor organizatiilor particulare care se ocupa de ajutorarea refugiatilor.
Oficiul Înaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru refugiati a fost înfiintat în 1951 pentru o perioada de 3 ani. De atunci mandatul Înaltului Comisariat pentru Refugiati a fost reînnoit la fiecare 5 ani .
Înaltul Comisar este ales de Adunarea Generala la propunerea Secretarului General al ONU. El numeste un Secretar general adjunct, pentru aceeasi perioada, dar de alta nationalitate decât a sa.
Sediul ICNUR este la Geneva , însa el are reprezentante în unele regiuni sau tari unde sunt probleme specifice pentru refugiati.
Programele de asistenta ale I.C.N.U.R. sunt finantate, în principal, prin contributii voluntare ale unor guverne, organizatii interguvernamentale sau neguvernamentale ori ale unor persoane particulare. Ceea ce este de subliniat este faptul ca aproximativ 96% din fonduri provin doar de la 15 contribuabili, 14 tari si Comisia Europeana.

Surse:

Reuters
UNHCR
Gheorghe Iancu, Dreptul de azil. Privire comparativa cu statutul juridic al refugiatului, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2002
Ionel Closca, Ion Suceava, Tratat de drepturile omului, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1995
Ion Diaconu, Drepturile omului în dreptul international contemporan, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001
Ionel Closca, Edwin Glaser s.a., Dictionar de drept international public, Bucuresti, 1982
Raluca Miga-Besteliu, Drept International. Introducere în dreptul international public, Editura ALL, 1998
Florian Coman, Drept international public, vol. I, Editura Sylvi, Bucuresti, 1999
Florian Coman, Nicolae Purda, Protectia juridica a drepturilor omului, Editura ERA, Bucuresti, 1999
Madalina-Virginia Antonescu, Regimul juridic al strainilor în România. Strainul – persoana fizica, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2001
Ion P. Filipescu, Drept international privat, Editura ACTAMI, Bucuresti, 1997

Opinia dumneavoastra !!!

Alte articole:

Europa are nevoie de emigranti 10 02 2005
Mai multe locuri de munca prin liberalizarea pietei serviciilor 8 02 2005
Strategie pentru reducerea imigrarii in UE 31 01 2005
Noi reguli pentru intrarea in Schengen 9 01 2005
Colaborare avansata in domeniul migratiei 6 11 2005
Elvetia intra in Spatiul Schengen 28 10 2004
Elvetienii nu doresc straini printre ei 26 09 2005
Cod comunitar al trecerii frontierelor 27 05 2004
Elvetienii intaresc legislatia antiimigratie 10 05 2004

A se vedea: